Un podcast despre lucrurile pe care le trăim zi cu zi, la intersecția dintre sociologie și psihologie. Explorăm zile, idei și gânduri care ne apasă sau ne dau elan.
Un sociolog și jurnalist, Mihai Tatu și un psiholog și scriitor, Cătălin Stanciu, vă provoacă la dialog.
Încercăm să dăm sens lucrurilor și oamenilor care apar în viețile noastre.
O coproducție Litera 9 și Revista Psyche
În acest episod contestăm abuzul fizic și psihologic ca metodă de disciplinare și educare a copilului.
Formulele „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dau eu, crește”, „Bătaia e ruptă din Rai”, chiar justificate cu formula „îți vreau binele” sau „e pentru binele tău”, sunt arhaice și nu generează decât frică. Sunt forme de violență simbolică construite pe educația religioasă, prin familie și școală și care „educă” prin frică.
În acest episod vorbim și de o modificare legislativă pe protecția copilului prin care sunt înăsprite pedepsele pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.
Despre această modificare legislativă găsiți mai multe detalii în interviul cu fostul judecător Cristi Danileț publicat de Totul despre mame.
Sunt două lucruri foarte importante de reținut:
1. Orice persoană are obligația să anunțe autoritățile dacă știe, află, aude sau vede că un minor a fost agresat sexual ori traficat. Altfel, persoana însăși riscă închisoarea pentru infracțiunea de nedenunțare.
2. Profesorii sau alte cadre salariate dintr-o unitate de învățământ au obligația de a anunța orice formă de abuz asupra copiilor, indiferent că autorul este minor sau adult. Sesizarea de face la DGASPC prin telefonul „copilului”, 119, când agresorul are sub 14 ani și la 112 când agresorul are peste 14 ani.
Episodul poate fi urmărit și pe Spotify.
Primele două episoade din seria #aproapenormali le găsiți la următoarele linkuri:
aproape normali ep. 2 – separarea părinților și alienarea copiilor
aproape normali ep. 1 – relațiile de cuplu
*****
Dicționarul DE PSIHOLOGIE CLINICĂ al ASOCIAȚIEI AMERICANE DE PSIHOLOGIE
Abuz fizic – comportament agresiv sau violent deliberat al unei persoane față de o alta, care are ca rezultat rănirea fizică. Abuzul fizic poate implica acțiuni precum lovirea cu pumnul, lovirea cu piciorul, mușcatul, sufocarea, arderea și bătaia, care pot fi uneori îndeajuns de severe încât să aibă drept consecință un traumatism permanent. (de exemplu leziune cerebrală traumatică) sau moartea. Se regăsește cel mai adesea în cadrul unor relații de încredere, în mod deosebit între părinți și copii sau între parteneri intimi (de ex. În cadrul unei căsnicii) mai mult decât atât, violența împotriva femeilor și a copiilor este recunoscută ca reprezentând o problemă majoră a sănătății publice. Indivizii care sunt supuși la abuzuri fizice se simt adesea neajutorați și izolați și sunt predispuși la dezvoltarea ulterioară a numeroase condiții patologice, incluzând depresia, tulburări alimentare, tulburarea de stres posttraumatic, tulburări anxioase și probleme de abuz de substanță.
Sindromul copilului bătut – efectele asupra unui copil al abuzului intenționat și repetat al părinților sau al altor persoane de îngrijire. Pe lângă suferința provocată de rănile fizice, copilul prezintă risc ridicat pentru alte probleme pe termen lung, precum depresie, tulburarea de stres posttraumatic, abuz de substanțe, stimă de sine scăzută, dificultăți comportamentale
Tulburarea de stres posttraumatic – PTSD – tulburarea care se produce atunci când un individ trăiește el însuși sau asistă la un eveniment pe care-l consideră o amenințare la propria viață sau integritate fizică și siguranța sa și în timpul căruia resimte frică, teroare sau neajutorare.
Simptomele sunt caracterizate de:
a) retrăirea traumei în cadrul unor amintiri dureroase, flashback-uri sau vise ori coșmaruri recurente
b) responsivitate diminuate (amorțeală sau anestezie emoțională) la care se adaugă dezinteresul față de activități semnificative și sentimentul de detașare și înstrăinare de ceilalți
c) excitație fiziologică cronică, ce conduce înspre simptome precum un răspuns de tresărire exagerat, tulburări de somn, dificultăți de concentrare sau de reamintire, vinovăție pentru a fi supraviețuit atunci când alții nu au reușit și evitarea unor activități care aduc în minte evenimentul traumatic.
Dacă simptomele nu durează mai mult de patru săptămâni, este stabilit, în schimb, un diagnostic de tulburare de stres acut.
DSM – 5 MANUAL DE DIAGNOSTIC ȘI CLASIFICARE STATISTICĂ A TULBURĂRILOR MINTALE:
Abuzul fizic al copilului reprezintă traumatizarea fizică intenționată (neaccidentală) a unui copil – de la contuzii minore până la fracturi severe sau deces – produsă prin lovirea cu pumnul sau picioarele, ibire, mușcare, smucire, împingere, înjunghiere, strangulare, aplicare de corecții (cu mâna, nuiaua, cureaua sau alt obiect), ardere sau oricare altă metodă aplicată de către un părinte, îngrijitor sau altă persoană responsabilă de copil. Astfel de traumatisme sunt considerate abuz indiferent dacă îngrijitorul a intenționat sau nu să rănească minorul.
Disciplinarea fizică prin aplicare de corecții cu palma sau nuiaua nu este considerată abuz atât timp cât este în limite rezonabile și nu produce nicio leziune copilului.
#aproapenormali suntem cu toții – și tocmai de aceea merită să vorbim. Scrie-ne părerea ta în comentarii sau pe email, la redactia@litera9.com.
credit muzică: Răzvan Ioan Picu / slimGhost
Leave a Reply