A fost lansată a patra licitație pentru dezvoltarea sistemului de tren metropolitan la Brașov

Asociatia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTP Bv) s-a mișcat foarte repede și a lansat a patra licitație pentru „elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru dezvoltarea unui sistem transport public feroviar în Zona Metropolitană Brașov și aria de influență”. Și asta după ce pe 9 ianuarie 2023 abia ce picase a treia licitație.

La prima vedere, noutatea cea mai importantă este creșterea perioadei de elaborare a documentațiilor la 24 de luni. O creștere în contextul în care la prima licitație a fost de 20 de luni și de 11 luni la a treia licitație. Și din acest moment se deschide discuția cu privire la sursa finanțării. Valoarea achiziției nu s-a schimbat, rămâne la 12.898.717.44 lei fără TVA. Conform datelor de pe SICAP, nici sursa de finanțare nu s-a schimbat, POIM.

Vă reamintiți că AMDDTP Bv spunea că termenele de la primele trei licitații erau condiționate de POIM, data limită fiind 31 decembrie 2023. Faptul că avem un termen de elaborare de 24 de luni înseamnă depășirea termenului de POIM, ceea ce arată fie că a fost obținută o derogare a termenlui la POIM, fie a fost găsită și o altă sursă de finanțare din care se vor acoperi costurile pentru lucrările de elaborare executate dup 31 decembrie 2023.

Dar încercăm să avem clarificări pentru sursa de finanțare și termene săptămâna următoare.

În continuare fără loturi

Nici cea de-a patra licitație nu este împărțită în loturi. Avantajul împărțirii pe loturi este faptul că elaborarea începe aproximativ în paralel pentru mai multe linii. Cazul ideal ar fi fost de nouă loturi pentru fiecare traseu. Desigur, unele trasee sunt mai complexe și mai lungi decât altele și chiar dacă la cele mai dificile nu ar fi existat ofertanți, poate erau pe liniile mai ușoare. Astfel, până la final de 2023 puteau exista câteva trasee cu documentații elaborate. În situația de față, cu o singură licitație pentru toate liniile îmi este teamă că nu vom avea nimic până la final de 2023 sau vom avea ceva parțial.

Noua licitație are termenul limită pentru depunerea ofertelor în 13 martie 2023, ora 15:00.

Clarificări cu privire la trenul metropolitan față de câteva articole de presă

Trebuie să aduc și câteva clarificări cu privire la trenul metropolitan, ca urmare a unor articole de presă care anunță lansarea celei de-a patra licitații.

Am identificat trei articole în presa locală, articole care sunt preluări de la clubferoviar.ro și de la economedia.ro. Și aici nu e nicio problemă cu preluarea. Însă problema apare când preiei și greșelile pe care articolul sursă le are.

Astfel, economedia face două greșeli, pe care le regăsim apoi și în alte două articole în publicații locale. Cele două greșeli sunt: „Primăria Brașov a lansat a patra licitație pentru proiectarea liniilor spre Aeroportul Ghimbav și Castelul Bran”.  Nu Primăria Brașov se ocupă de procedurile de licitație și de documentații, ci Asociatia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.

A doua greșeală este cea legată de Aeroportul Brașov. În cadrul elaborării documentațiilor pentru sistemul de tren metropolitan, AMDDTP Bv nu ia în calcul studierea unei conexiuni pe cale ferată cu Aeroportul Brașov. Adică, nu se studiază construcție de cale ferată și nici circulația trenului metropolitan până la Aeroport.

Conectarea Aeroportului la sistemul de cale ferată are loc în cadrul unui alt proiect, care presupune construcția a 3,85 km de cale ferată de la Ghimbav la Aeroport, plus construcția unei gări la Aeroport. Acest proiect este făcut de către CFR. Iar trenurile pentru deservirea Aeroportului vor circula pe ruta Brașov Gară – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport și retur, și sunt altele decât trenurile metropolitane care vor deservi ruta Brașov Gară – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea și retur.

Detalii despre proiectul conectării Aeroportului la sistemul de cale ferată găsiți în al doilea episod din seria Proiecte de infrastructură feroviară din județul Brașov.

Am făcut aceste precizări ca să aveți informația corectă cu privire la trenul metropolitan.

Documentația aferentă licitației cu numărul patru:

3.1. Caiet de Sarcini15012023-signed

3.1.1. Anexa1_CS15012023-signed

3.1.2. Anexa2_CS 23112022-signed

3.1.3. Anexa3_CS15012023-signed

3.1.4. Anexa4_CS15012023-signed

Reamintesc traseele avute în vedere pentru dezvoltarea sistemului de tren metropolitan:

T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox 14 km);
T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichis – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
T8. (Brasov -) Rasnov – Tohanu Nou – Bran (aprox. 11 km)
T9. (Brasov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste (aprox. 22 km)

Leave a Reply

Your email address will not be published.