Podcast Litera 9 Proiecte de infrastructură feroviară din județul Brașov Ep. 8 Trenul Metropolitan – ce s-a întâmplat în 2022 și ce se vrea pentru 2023
  • 6 ianuarie 2023 este termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul licitației pentru trenul metropolitan și se cuvine să face un update cu stadiul acestui demers.

Din punctul meu de vedere, 2022 a fost anul marilor speranțe în cee ce privește trenul metropolitan, crezând că va fi atribuită licitația pentru elaborare plan investițional, studii de fezabilitate și caiete de sarcini pentru trenul metropolitan. Și că la începutul lui 2023 vom putea vorbi de un stadiu, aproximativ la jumătatea elaborării acestor documentații.

Din păcate, anul 2022 a fost cu nereușite și la începutul lui 2023 putem vorbi tot de o licitație. 2022 a fost anul în care AMDDTP Brașov a desfășurat deja două licitații, ambele încheiate fără suscces. Reamintesc că la prima nu a fost depusă nicio ofertă, iar la a doua licitație, oferta a fost evaluată neconformă. După acest moment, câteva luni AMDDTP Brașov a făcut demersuri pentru lansarea unei proceduri de negociere directă fără publicare anunț prealabil. Deși părea realizabilă o astfel de procedură, în final nu a existat un acord ANAP.

Ca urmare, AMDDTP Brașov a reluat licitația deschisă, în forma primelor două, cu publicare pe SICAP pe 4 decembrie 2022, iar 6 ianuarie fiind data limită pentru depunerea ofertelor. Așadar, săptămâna următoare ar trebui să știam dacă sunt oferte depuse.

Dacă la prima licitație, termenul de elaborare al documentațiilor era de 20 de luni, la a treia licitație termenul este de 11 luni. Reamintesc că termenul final până la care se poate face decontarea banilor obținuți prin POIM este de 31 decembrie 2023. Practic, este data care condiționează perioada de elaborare a documentațiilor.

Întrebarea este, dacă la primele două licitații nu au fost oferte, adică nu a existat interes pentru acest contract, de ce ar exista acum, când perioada de elaborare e mai scurtă, iar condițiile sunt aceleași?

Reamintesc aici ce trebuie să livreze câștigătorul contractului, conform caietului de sarcini:

1. Planul Strategic/investițional (analiza de pre-fezabilitate) privind introducerea serviciilor de tren metropolitan sau a unor sisteme alternative de transport sustenabil pentru urmatoarele trasee (in restul textului se vor folosi denumiri abreviate T1… T9):
T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox 14 km);
T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichis – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
T8. (Brasov -) Rasnov – Tohanu Nou – Bran
T9. (Brasov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste.

2. Studiu de fezabilitate (SF) pentru investitiile relevante si prioritare rezultate din Planul Strategic – in principiu (sub rezerva rezultatelor studiului) acoperind liniile existente T1-T6 sau parte dintre acestea și – în măsura în care sunt necesare – investițiile complementare pentru linia T7 (pentru care un studiu de fezabilitate separat este in curs de elaborare de catre CN CFR SA).

3. Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini (aferente investițiilor din SF) pentru realizarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectului tehnic de execuție și execuția lucrărilor (într-o singură etapă de contractare)

4. Pentru traseele noi (T8, T9) in funcție de rezultatele Planului Strategic:
a) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi feroviara (construirea unor noi secțiuni de cale ferată) se vor livra
– Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului preliminar (adecvată pentru contractarea în următoarea etapă, integrat, direct a serviciilor de proiectare și execuție) pentru constructia sectiunilor de cale ferata respective
b) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi cea de transport cu un sistem performant de autobuze nepoluante (achizitie de autobuze nepoluante, infrastructura de incarcare, statii si acces la statii, etc.), se vor livra
– Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția infrastructurilor necesare operării autobuzelor și achiziția autobuzelor nepoluante.

Finanțarea obținută prin POIM este făcută pe final de program, mai exact, contractul de finanțare a fost semnat la începutului lui 2021, chiar dacă proiectul a fost depus la final de 2019. Acum, tocmai pentru că timpul este foarte scurt, întrebarea este de ce nu au fost desfăcute cele nouă trasee în licitații diferite sau măcar în loturi diferite, deși împărțirea pe loturi a fost avută în discuție chiar de la prima licitație?

Avantajul împărțirii pe loturi sau pe licitații diferite este faptul că elaborarea începe aproximativ în paralel pentru mai multe linii. Cazul ideal ar fi fost de nouă loturi pentru fiecare traseu. Desigur, unele trasee sunt mai complexe și mai lungi decât altele și chiar dacă la cele mai dificile nu ar fi existat ofertanți, poate erau pe liniile mai ușoare. Astfel, până la final de 2023 puteau exista câteva trasee cu documentații elaborate. În situația de față, cu o singură licitație pentru toate liniile îmi este teamă că nu vom avea nimic până la final de 2023 sau vom avea ceva parțial.

Și vine întrebarea cea mai dificilă, ce se întâmplă dacă nu avem ofertanți sau dacă nu se termină elaborarea documentațiilor până la final de 2023? Va trebui căutată altă finanțare pentru a finaliza sau pentru a face documentația.

În final, așteptăm rezultatul licitației, să vedem dacă sunt oferte și dacă sunt să sperăm că merge repede evaluarea și că nu sunt contestații. În funcție de asta putem să vedem ce se întâmplă mai departe.

***

Penultima discuție depsre trenul metropolitan o găsiți în linkul următor.

Podcast Litera 9 Proiecte de infrastructură feroviară din județul Brașov Ep. 7 Trenul metropolitan la finalul lui 2021

***

Prin seria Proiecte de infrastructură feroviară din județul Brașov încercăm să așezăm aceste proiecte într-o serie pe care s-o aveți la îndemână, în care să găsiți toate informațiile și stadiile proiectelor la momentul discuțiilor.

Dar poate cel mai important aspect al acestor discuții este acela legat de logica investițiilor. Este vorba de modul în care autoritățiile aleg să facă aceste proiecte, de modul în care aleg soluțiile tehnice, de lipsa de transparență și vorbim de efectele și beneficiile acestor proiecte. Vedem cum proiectele se întind pe foarte mulți ani și, unele, abia sunt în stadii incipiente.

Pe lângă acestea, vorbim și de faptul că soluțiile alese nu sunt întotdeauna cele mai bune și, deși există soluții mai bune, se merge totuși pe soluții alese dinainte și apoi justificate prin studii de fundamentare.

În logica investițiilor, dacă ne gândim la viitor, putem să anticipăm că proiectele și soluțiile din cadrul acestor proiecte ne vor costa alți bani, mai mulți, pentru a upgrada un proiect, asta în cazul în care ne vom pune problema modernizării și îmbunătățirii și nu doar a mentenanței.

Leave a Reply

Your email address will not be published.