De ce Brașovul nu mai are presă?

Presa brașoveană a trecut și ea în ultimii 20 de ani prin șocul tranziției de la print la online. Și se pare că majoritatea publicațiilor ori nu s-au trezit din buimăceala redacțională, ori au devenit spații publicitare organizate în jurul click-bait-urilor. Am făcut o vizită pe la cele mai importante publicații online de media din Brașov și m-a lovit prezentarea învechită, cu iz de internet-cafe, mIRC și sms-uri gratuite pe myX. Am crezut că fac o călătorie în timp.

Estetic, site-urile sunt ca la începutul anilor 2000. Dacă mai faci și imprudența să intri fără un ad blocker activat, pregătește-te să pierzi minute bune dând la o parte toate reclamele, mai ceva ca pe site-ul ăla pirat cu serialele tale favorite.

Știrile sunt de un banal desăvârșit. Condiții de trafic, reparații pe la conducte, comunicate de presă ale instituțiilor administrative și culturale, „reportaje” despre cine ce a mai declarat pe facebook… Din impresia pe care ți-o faci în online, Brașovul pare un oraș în care nu se întâmplă mare lucru. Sub regimul Scripcaru-Căncescu-Veștea, vechi de 16 ani, s-a așternut liniștea. Oamenii își văd de treabă, orașul merge uns, mai umblă ursul pe stradă și mai intră unul în parapet, dar panseluțele înfloresc și bordurile tot cresc.

Unde sunt dezvăluirile incendiare, investigațiile, presiunile pentru transparența instituțiilor, tragerea la răspundere pentru cheltuirea proastă a banilor brașovenilor, expunerea minciunii și impunității? Unde sunt subiectele și, mai ales, unde sunt cititorii? O parte s-au mutat în presa națională (în Libertatea, de exemplu), în vreme ce presa locală numără stropii de ploaie.

Dacă m-aș lua după numărul de like-uri de pe facebook, aș zice că între 10 și 30% dintre brașoveni sunt interesați de ce se mai întâmplă prin urbea sau prin județul lor. Câți ajung efectiv să citească știrile vedeți în graficul de mai jos.

Ați zice că poate lipsa asta de interes se manifestă în toate orașele. Dar ce să vezi, Brașovul e la coada regiunilor care au pretenții de respectabilitate. Cea mai citită publicație brașoveană (Biz Brașov) e bătută chiar și de publicații care se adresează unui număr mai mic de locuitori. Sibiul și Alba sunt județe mai slab populate decât Brașovul și au fiecare câte două publicații mai bine citite decât ziarul brașovean: Ora de Sibiu și Turnul Sfatului, respectiv Unirea și Alba24.

Până și cea mai citită publicație brașoveană are niște fluctuații care arată că pot fi luni când mai mult de jumătate din populația județului Brașov nu a citit nici o știre de interes local.

A cui e vina? A brașovenilor, că sunt dezinteresați? Sau a „jurnaliștilor”, că oferă, cu puține excepții, niște conținuturi mizerabile?

Cred că vina aparține în primul rând „jurnaliștilor”. Pun în ghilimele statutul lor pentru că nu cred că îl merită, atâta timp cât orice reportaj pe care îl fac e o preluare copy-paste a textelor și declarațiilor diverselor persoane și instituții. Atâta timp cât se complac în modelul de ziaristică și de business care se bazează pe volume uriașe de informație și pe venituri din publicitatea deșănțată. Atâta timp cât le e frică să se apuce de subiecte incomode și de problemele care strică, în întuneric, Brașovul. Și atâta timp cât aleg să se transforme în agenții de PR pentru cine dă banul, fără să se mai uite la servirea interesului public și la căutarea adevărului.

Și să nu mai zic, apropo de coduri deontologice, că nici o publicație, în afară de Monitorul Expres, nu își prezintă echipa redacțională, iar unele dintre ele nu își declară nici proprietarul. Cum se poate construi o relație de încredere, durabilă, între presă și brașoveni, dacă noi nici măcar nu avem șansa să știm cine (sau ce grupuri de interese) ni se adresează prin intermediul acestor site-uri de „știri”?

Responsabilitatea aparține însă și brașovenilor. Ei trebuie să ceară o calitate mai bună a jurnalismului local și să fie dispuși să îl apere și să îl susțină (chiar financiar, dacă asta va fi soluția cea mai bună). Paradoxul orașului Brașov e că are niște avantaje care îl fac tolerabil indiferent de cât de prost ar fi administrat sau cât de mult s-ar fura pe raza lui. Brașovul a rămas pentru mult timp orașul lui „merge și așa” pentru că zidurile, terasele, aleile și turiștii care spun „ce minunat e aici!” ne țin fermecați în timp ce banii publici, copacii și bunul simț dispar pe ușa din dos.

Poate că și eu, și tu, luăm for granted (cum zice americanul) propriul oraș și de aceea s-a instalat între noi o enormă apatie. De aceea nu ne interesează nici adevărul pe care presa și societatea civilă l-ar putea dezvălui. Până la urmă, la Brașov e mai bine decât în cele mai multe locuri din România. Iar cine e nemulțumit „să se mute” (vorba unui primar de tristă, sper eu, amintire).

Mă tem însă că pentru amorțeala politică și civică în care ne-am afundat vom plăti foarte curând tot noi, cu portofelele, cu nervii, cu plămânii și cu frustrările noastre.

Lista presei locale

*datele de trafic sunt pentru ultimele 30 de zile (aug-sept 2020) și au fost colectate de pe t5.ro

Biz Brașov, deținut de Biz Afaceri Media SRL (firmă înregistrată în 2016; publicația datează din 2012) – 28,5k cititori pe facebook, în medie 32.000 vizitatori/zi.

Bună Ziua, Brașov, deținut de CityPress SRL (firmă înregistrată în 2011)  – 20,5k cititori pe facebook, în medie 12.400 vizitatori/zi.

NewsBv, fără proprietar declarat – 29,7k cititori pe facebook, în medie 12.300 vizitatori/zi.

Transilvania Expres / MyTex, fără proprietar declarat – 14k cititori pe facebook, în medie 6.400 vizitatori/zi.

BrașovTV, deținut de Liberty Clean SRL (firmă înregistrată în 2019)  – 67k cititori pe facebook, în medie 3.600 vizitatori/zi.

Presa Brașov – 12,8k cititori pe facebook – e de fapt un site care ne redirecționează către BrașovTV.

Brașov Metropolitan, deținut de Kronstadt Media Hub SRL (firmă înregistrată în 2019; ni se spune că site-ul există din 2013) – 5,8k cititori pe facebook, în medie 3.200 vizitatori/zi.

Monitorul Expres, deținut de Monitorul Expres SRL (firmă înregistrată în 2003) – 4,8k cititori pe facebook, în medie 2.300 vizitatori/zi (conform SATI).

Brașovul Tău, parte a Mix Media Group (include Radio Brașov), fără proprietar declarat – 15k cititori pe facebook (pe lângă pagină au creat și un grup, cu 45k membri), în medie 876 vizitatori/zi.

FUN FACT: La Termeni și Condiții, proprietarul și deținătorul drepturilor de copyright al site-ului www.brasovultau.ro e chiar www.brasovultau.ro! Ca să vezi… o marfă care se deține pe sine!

MixTV Brașov, parte a Mix Media Group (include Radio Brașov), fără proprietar declarat – 8,8k cititori pe facebook, în medie 26 vizitatori/zi.

FUN FACT din nou: La Termeni și Condiții sau la Contact, ni se deschide un document .pdf cu textul „Pagină în curs de actualizare…”. Oare de când?

Brasov.net, „operated by” Hyperlocal Ltd (conform paginii Termeni și Condiții) – 33k cititori pe facebook, fără date despre trafic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.