Fundația Culturală GAUDIUM ANIMAE celebrează excelența printr-un recital extraordinar Andrei Ioniță la Palatul Culturii Iași

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

Repertoriul recitalului susținut de Andrei Ioniță în Cello solo. De la Bach la Gaspar Cassadó cuprinde suitele 1, 3 și 5 din creația lui Johann Sebastian Bach și Suita pentru violoncel solo de Gaspar Cassadó, un temperamental interpret și compozitor spaniol, inspirat de creația bachiană și de coregrafiile hispanice.

Pentru mine Johann Sebastian Bach este Alfa și Omega. Îi sunt recunoscător, înainte de toate, că ne-a dedicat și nouă violonceliștilor aceste capodopere. Îmi place mult această muzică, îmi place diversitatea ei și faptul că aici Bach reușește o combinație perfectă între profan și sacru. Suita lui Cassadó este absolut briliantă, inspirată de suitele cu dansuri stilizate ale lui Bach,  dar mai ales de dansuri populare spaniole, poate și de flamenco. Mă bucur mult să revin la Iași, de fiecare dată m-am simțit extrem de apreciat de publicul ieșean și mă bucur de asemenea că voi descoperi Palatul Culturii, o minunată locație de concert dintr-o adevărată bijuterie arhitectonică a Europei. Nu cred că există vreun alt loc mai potrivit pentru a audia muzica transcedentală a lui Bach și pentru acordurile briliante și exuberante ale muzicii lui Gaspar Cassadó ”, spune Andrei Ioniță care pe 9 mai va cânta în premieră în solo recital la Iași.

Andrei Ioniţă este singurul artist român laureat cu premiul I la cea mai dificilă competiţie de profil din lume, Concursul Internaţional „Piotr Ilici Ceaikovski” de la Moscova, şi, conform „The Times”, „unul dintre cei mai interesanţi violoncelişti din ultimul deceniu”. Este membru al proiectului BBC New Generations Artist şi invitat să performeze alături de BBC Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra A cântat alături  de orchestra precum Münchner Philharmoniker, Orchestre symphonique de Montréal, Danish National Symphony, Royal Scottish National Orchestra, Chicago Symphony, San Diego Symphony, Yomiuri Nippon Symphony, Tonhalle-Orchester Zürich, Orchestra Simfonică din Mexic  sau Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, sub bagheta unor dirijori de prestigiu. În SUA a debutat în 2017 cu recitaluri la  Chicago și Washington, D.C., iar la New York a susținut un recital de debut la Zankel Hall de la Carnegie Hall. Discul de debut solo, „Oblique strategies”, un disc de autor realizat la casa brianică Orchid Classics a fost lansat în anul 2019. Andrei Ioniță este artist în rezidenţă al Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea 2023-2024 şi bursier al Deutsche Stiftung Musikleben. Prin generozitatea fundaţiei germane, el cântă la un violoncel realizat de lutierul Italian Giovanni Battista Rogeri la Brescia, în 1671.

Program:

J.S.Bach – Suita nr.5 în do minor BWV 1011

 J.S.Bach – Suita nr.3 în Do Major BWV 1009

 J.S.Bach – Suita nr.1 în Sol Major BWV 1007

 Gaspar Cassadó – Suita pentru violoncel solo (1926) 

Recitalul Cello solo. De la Bach la Gaspar Cassadó face parte din seria concertelor Muzica inspiră organizate de Fundaţia Culturală Gaudium Animae.

Parteneri: Grup ETA, Fusion Towers, Tudor. Personal Tailor, Volvo.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Clasic, Zile și Nopți, Revista BIZ, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Bookhub, Revista Golan, Capital Cultural, LIFE.ro, Haute Culture, Palindrom, Happ.ro, Spotmedia, Kudika, Garbo, Litera 9, AIVI Media Hub, Exercițiul 18.

Fundația Culturală Gaudium Animae își propune atât prin proiectele sale educative cât și prin cele concertistice, să repună Iașul pe o poziție de relevanță pe harta culturală a României, în ceea ce privește atât evenimentele pe care le organizează, cât și angrenarea comunității locale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.