Primăria Brașov va construi unul dintre cele mai complexe trasee pentru sania de vară din Poiana Brașov

Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința de ieri, 29 iunie 2023, studiul de fezabilitate pentru construirea unei sănii de vară, care va fi situată în partea stângă a pârtiei Bradul și va avea o lungime de 990 de metri.

Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, un alt proiect important, aflat deja în derulare, este amenajarea de trasee de mountain-bike.

Investițiile pe care le avem în lucru pentru Poiana Brașov nu se referă doar la sezonul de iarnă, ci și la a transforma Poiana într-o stațiune de patru anotimpuri. Astăzi Consiliul Local a aprobat proiectul de realizare a unei sănii de vară în zona pârtiei Bradul. Traseul va fi unul complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov, pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat. Primăria continuă investițiile pentru cea mai importantă stațiune montană a României, indiferent de anotimp”, a declarat primarul Allen Coliban.

Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre.

Instalația de sanie de vară va avea o lungime pe partea de urcare de 550 m și pe traseul de coborâre de 990 m și include 60 de sănii. Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive, astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze frânele magnetice. Acești senzori sunt alimentați cu baterii, montate și ele pe sănii, care se vor încărca rapid în stația inferioară, între zone de debarcare și cea de îmbarcare.

Pe tot traseul saniei de vară se va monta un sistem de protecție (gard sau similar) astfel încât nu va fi posibil accesul pe traseul instalației.

Pe traseul de coborâre vor fi montate 5 spirale cu diametrul de aproximativ 18-20 m, astfel:

  1. Spirala 1 – cu un unghi de înfășurare de 430 grade și o înălțime de aproximativ 8 m;
  2. Spirala 2 – cu un unghi de înfășurare de 320 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
  3. Spirala 3 – cu un unghi de înfășurare de 750 grade și o înălțime de aproximativ 13 m;
  4. Spirala 4 – cu un unghi de înfășurare de 400 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
  5. Spirala 5 – cu un unghi de înfășurare de 250 grade și o înălțime de aproximativ 7 m.

Pe parcursul traseului de coborâre, înălțimea de rulare va fi între 0,6 și 13 m, iar lățimea traseului este de maxim 3 metri.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.