Lucian Pătrașcu a fost învestit în funcția de subprefect al județului Brașov

Pe fondul crizei guvernamentale de anul trecut, încetarea alianței PNL – USR a dus la eliberarea din funcții a unor membrii USR din diferite instituții publice. Este și cazul lui Codruț Bucur, USR, care a deținut funcția de subprefect al județului Brașov, care a fost demis imediat cu încetarea alianței PNL – USR.

Acum că s-a așezat la guvernare alianța PNL – PSD, postul de subprefect al județului Brașov este dat către PSD. Noul subprefect al județului Brașov, Lucian Pătrașcu, a fost învestit astăzi, 6 ianuarie 2022, în cadrul unei ceremonii organizate, în sistem videoconferință, de Ministerul Afacerilor Interne, în prezența ministrului Lucian Nicolae Bode și a subsecretarului de stat Gheorghe Sorescu.

Lucian Pătrașcu se alătură astfel prefectului Mihai Cătălin Văsii (PNL) și subprefectului Ambrus Izabella-Agnes (UDMR) în echipa de conducere a Instituției Prefectului – Județul Brașov. Lucian Pătrașcu părăsește Consiliul Local Brașov, unde era liderul de grup al PSD Brașov. Pentru CL Brașov, următorul pe listă, din partea PSD este preotul Daniel Colceriu.

Lucian Pătrașcu are 40 de ani și a fost membru al Consiliului Local al municipiului Brașov. De asemenea, în perioada 19.06.2018 – 07.11.2019 a ocupat funcția de secretar de stat în aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune, din cadrul Universităţii George Bariţiu din Braşov, cu diplomă de licenţă. Are un doctorat în domeniul contabilitate, la Academia de Studii Economice din Bucureşti și este membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Este căsătorit și tatăl a doi copii.

Sursa foto: Prefectura Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.