Odată cu instalarea celui de-al doilea sistem de colectare PETrică, Primăria Brașov introduce program de colectare de la 08:00 la 18:00

Vineri, 7 ianuarie, va fi pus în funcțiune, în piațeta Uranus, lângă Piața Astra, cel de al doilea sistem automat de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – pet-uri, sticle și doze de aluminiu, sistem care îți oferă în schimbul ambalajelor transport gratuit cu mijloacele de transport în comun. După succesul înregistrat cu ,,PETrică”, primul sistem instalat în Livada Poștei cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, care a reușit în cele 4 luni de funcționare să colecteze aproape 450.000 de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, Municipalitatea, împreună cu cei doi parteneri – Envipco și Brai-Cata – a luat decizia de a extinde programul cu încă două astfel de sisteme de colectare. Pe lângă cel care va intra în funcțiune mâine, în zona Pieței Astra, în luna februarie va fi montat și cel de al treilea, în zona gării.

Aceste sisteme automate de colectare vor funcționa până în luna octombrie, dată la care se introduce și în țara noastră sistemul care funcționează în alte țări europene, respectiv sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului.

De mâine, deja celebrul PETrică, sistemul de colectare a ambalajelor reciclabile, are un frate și în cartierul Astra, în zona piațetei Uranus. Decizia de a extinde acest program a fost luată ca urmare a rezultatelor excepționale pe care le-am obținut prin intermediul acestui tip de colectare cu recompensă, mai ales că datorită acestui sistem, PETrică și-a îndeplinit cele două obiective – mai multe deșeuri reciclabile colectate și promovarea transportului în comun ca alternativă viabilă pentru mobilitate. Conform furnizorului aparatului, care are proiecte asemănătoare în alte orașe din România și Europa, este cel mai de succes program de colectare selectivă cu sistem de recompensare. Chiar am devenit deja exemplu și pentru alte autorități publice, mai multe municipalități și-au exprimat deja intenția de a prelua acest exemplu de bună practică. Noul sistem este mult mai bine securizat, astfel încât să evităm situațiile de vandalizare cu care ne-am confruntat la automatul din Livada Poștei. În perioada următoare și PETrică I va intra într-o etapă de modernizare și securizare, iar în zona gării vom amplasa cel de al treilea sistem. Acest proiect este parte din programul nostru de extindere a colectării selective, din care mai fac parte coșurile de gunoi stradale cu compartimente speciale pentru deșeurile reciclabile, primele 100 fiind deja amplasate în oraș, și ecoinsulele, primele 28 vor fi puse în funcțiune până la sfârșitul acestei luni, după ce operatorii vor pune la dispoziția cetățenilor cardurile de acces. Dezvoltarea infrastructurii dedicate colectării selective este o etapă necesară în creșterea cantității de deșeuri reciclabile, pentru că nu le putem cere brașovenilor să colecteze selectiv, iar noi să nu fim pregătiți pentru a prelua aceste deșeuri reciclabile”, a precizat primarul Allen Coliban.

Reamintim că PETrică a fost lansat ca proiect pilot în cadrul Forumului Orașelor Verzi, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului, și oferă posibilitatea obținerii, în schimbul a zece ambalaje reciclate, a două călătorii valabile pe liniile din municipiu ale RATBV, încărcate pe un card nominal eliberat de operatorul de transport. Sistemul este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac. Cele trei aparate sunt furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi. În cadrul parteneriatului, Brai-Cata se ocupă de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.

 

PETrică are program de funcționare

Odată cu intrarea în funcțiune a lui PETrică II se introduce un program de funcționare, respectiv, de luni, până duminică, în intervalul 8.00-18.00, valabil atât pentru automatul din Livada Poștei, cât și pentru cel din Piața Astra. Programul de funcționare este conceput pentru o administrare mai eficientă a sistemelor, pe tot parcursul anului, în sensul asigurării mentenanței și golirii eficiente a aparatului astfel încât să nu mai apară blocaje si întreruperi de funcționare din cauza acumulării ambalajelor, iar eventualele probleme să poată fi rezolvate cât mai rapid”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai-Cata.

 

De la punerea sa în funcțiune, 6 septembrie 2021, PETrică a colectat 435.988 de recipiente, dintre care: 143.694 de PET-uri, 183.714 de doze de aluminiu și 108.580 sticle.

Din punct de vedere a sistemului de recompensare, de la începutul proiectului au fost oferite peste 42.000 de bilete RATBv,  dintre care 18.000 bilete pe suport de hârtie și 24.045 de bilete în portofele electronice nominale.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.