Ședința ordinară Consiliului Local Brașov din 30 iulie 2025 are pe ordinea de zi trei puncte în care sunt prezentate rapoarte ale Curții de Conturi de la controale efectuate la RIAL, Primăria Brașov și la Agenția Metropolitană Brașov:
- Raportul de audit de conformitate ad-hoc înregistrat sub nr. 46426/07.07.2025, întocmit în urma misiunii de audit de conformitate ad-hoc, desfășurată de Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Brașov la S.C. RIAL S.R.L. Brașov, împreună cu Scrisoarea către management nr. 46428/07.07.2025 aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 663/19 iunie 2025.
- Raportul de audit de conformitate ad-hoc și cel al Scrisorii către management, încheiat în urma misiunii de audit de conformitate ad-hoc efectuate de către Camera de Conturi Brașov, la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, în perioada 28.04.2025 – 30.05.2025.
- Raportul de audit și proiectul Scrisorii către management, întocmite ca urmare a misiunii de audit de conformitate efectuate de către Camera de Conturi Brașov la Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.
Pentru două, RIAL și AMB, au și fost publicate documente pe site-ul Primăriei Brașov, pe care le găsiți mai jos.
RIAL
În cazul RIAL, Curtea de Conturi raportează că au fost plăți care exced cadrul legal de salarizare.
Drepturile salariale ale directorului general al SC Rial SRL Braşov au fost stabilite în baza contractului de mandat nr. 108/30.05.2023, încheiat pe o perioadă de 4 ani, în baza Hotărârii CA al societății nr. 98/29.05.2023, la nivelul sumei de 29.360 lei/lunar, reprezentând remunerația fixă brută lunară, singura formă de remunerație plătită în perioada iunie 2023 – decembrie 2024.
Prin apariția Legii nr. 296/26.10.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung au fost instituite inclusiv unele măsuri cu privire la disciplina economico-financiară a operatorilor economici.
Astfel, conform prevederilor art. XXXVII alin. (1) din actul normativ antemenţionat, ,,Remunerațiile lunare ale conducătorilor operatorilor economici care nu sunt membri executivi ai consiliilor de administrație în cazul sistemului unitar, respectiv remunerațiile membrilor directoratului în cazul sistemului dualist nu pot depăși de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificației activităţilor din economia națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii”.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, conform alin. (2) de la același articol, remunerațiile lunare ale conducătorilor, pot depăși de 3 ori, dar nu mai mult de maximum 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de operatorii economici la nivel de clasă, conform clasificației activităților din economia națională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioadele lunare în care sunt îndeplinite cumulat cel puțin următoarele condiţii:
- nu au datorii restante față de bugetul general consolidat;
- nu au datorii restante față de furnizori şi faţă de alţi creditori;
- au programele de investiții implementate conform graficelor de execuţie;
- nu au înregistrate pierderi contabile anterioare şi nu înregistrează pierderi contabile curente..
În fapt, din analiza situațiilor financiare încheiate de societate în perioada 2020-2023 transmise la ANAF, a situațiilor financiare încheiate la data de 30.06.2024 și a balanței de verificare întocmită la data de 31.12.2024 (întrucât termenul de depunere a situațiilor financiare la 31.12.2024 este 31.05.2025), s-a constatat faptul că societatea a înregistrat în fiecare an pierderi, astfel:
- pe anul 2020 pierderea a fost în sumă de 3.273.092 lei;
- pe anul 2021 pierderea a fost în sumă de 5.580.902 lei;
- pe anul 2022 pierderea a fost în sumă de 3.135.222 lei;
- pe anul 2023 pierderea a fost în sumă de 1.675.973 lei;
- la 30.06.2024 pierderea în sumă de 791.754 lei (în baza situației financiare încheiate la data de 30.06.2024);
- pe anul 2024 pierderea înregistrată în balanța de verificare întocmită la data de 31.12.2024 a fost de 1.654.177,88 lei.
De asemenea, societatea înregistra la data de 30.09.2023 datorii restante față de furnizori și creditori (din chirii), urmare a regularizării chiriilor stabilite eronat mai mari în baza HCL. nr. 767/17.12.2021, hotărâre care a fost anulată în instanţă.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, la nivelul societății, nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. XXXVII alin. (2) din actul normativ menționat şi, ca atare, se impunea aplicarea prevederilor alin. (3) ale aceluiaşi articol privind renegocierea clauzelor contractuale în noile condiții şi încheierii unui act adițional la contractul de mandat pentru încadrarea remunerației în limitele prevăzute de lege.
Față de cele identificate, conducerea RIAL are obligația stabilirii întinderii prejudiciilor și dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestora, cu termen de implementare 30 septembrie 2025.
AMB
În cazul AMB, Curtea de Conturi raportează că:
- au fost efectuate cheltuieli de personal pentru unii angajați ai Agenției cu nerespectarea prevederilor legale și a contractului colectiv de muncă;
- acordate tichete de masă personalului Agenției, fără respectarea prevederilor legale și ale contractului colectiv de muncă;
- au fost efectuate plăți cu nerespectarea în totalitate a scopului și obiectivelor aprobate prin statut și actul constitutiv de Adunarea Generală a Asociațiilor a Agenției Metropolitane pentru dezvoltare Durabilă Brașov;
- a fost achitată de către Agenție cotizația de membru în sumă de 500.000 lei către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște fără a exista sentința definitivă a Judecătoriei Brașov de înscriere ca membru asociat în cadrul acestei asociații;
Ca și în cazul RIAL, conducerea AMB are obligația stabilirii întinderii prejudiciilor și dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestora.
Foto: Google Maps


Leave a Reply