Cetatea Râșnov, incinta de vest, intră în restaurare pentru următoarele 26 de luni

Cetatea Râșnov intră într-o nouă etapă de restaurare, de data aceasta pe incinta de vest. Este vorba de un proiect de restaurare, conservare și valorificare durabilă în valoare de aproximativ 19 milioane lei, pe o perioadă de 26 de luni începând cu data de 10 februarie 2020.

Câștigătorul licitației este asocierea dintre Romconstruct Group SRL, Concas SA și Crindesign Proiect SRL, lider fiind Ronconstruct, care are avizul Ministerului Culturii.

În cadrul proiectului, în prima fază vor fi desființate construcțiile parazitare apărute în perioada 2000 – 2006. Se vor restaura capela incintei de sus, dar și alte părți din incinta de vest. Se vor realiza un punct belvedere în cel mai înalt loc al cetății și o alee principală.

Vor mai fi reconstituite două turnuri, Turnul Gotic și Turnul Adosat.

Rezultatul este transformarea Cetății Râșnov într-un muzeu cu circuit de vizitare, cu accente de târg fortificat de secol XVII, cu școală medievală, ateliere și expoziții de artefacte descoperite în săpăturile arheologice din interiorul Cetății.

Pentru a asigura calitatea restaurării și pentru a nu ajunge într-o situație precum cea de la Feldioara, unde restaurarea este considerată ca exemplu negativ în materie de restaurare, Muzeul Județean de Istorie Brașov va face descărcarea arheologică și va asigura monitorizarea pe toată perioada lucrărilor.

Pentru realizarea acestui proiect primele demersuri au început în 2016, cu prima cerere de finanțare depusă. A urmat semnarea contractului în 2017. Din acel moment până în prezent s-a făcut partea de avizare.

Cetatea Râșnov a avut 430.000 de vizitatori plătitori în fiecare an, în ultimii doi ani. Pe perioada lucrărilor vor exista restricții de vizitare, însă Primarul Râșnovului anunță că grădina din Cetate va fi deschisă tot timpul, iar evenimentele și festivalurile care se țin în Cetatea Râșnov se vor ține și pe perioada lucrărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.