Brașov, orașul mașinilor | Comisia de Circulație a avizat noi măsuri de resistematizare a circulației

La Brașov, orașul mașinilor, circulația este resistematizată des. Cele mai noi modificări au fost avizate de Comisia de Circulație în ședința din 31 august 2020 și vizează, după cum spune Primăria Brașov „resistematizarea circulației sau creșterea siguranței circulației pietonilor”. Aș introduce obligativitatea transmiterii live a ședințelor acestei Comisii, ca să vedem și noi cum se dezbat problemele și soluții identificate, și mai ales cum se iau deciziile.

Așa cum am mai spus-o, nu știm care sunt experții în mobilitate urbană din cadrul Primăriei Brașov și de la Poliția Municipiului Brașov și nici care sunt studiile și analize care conduc la regândirea și aplicarea altor soluții.

Noile modificări sunt:
– pe str. Pelicanului, viteza maximă va fi de 30 de km/oră și vor fi instalate semne de circulație pentru limitarea vitezei;
– la intersecția str. Crinului – str. Lămâiței – Str. Zizinului va fi amenajată o trecere de pietoni care va traversa str. Lămâiței și str. Zizinului (tronsonul de lângă pasaj);
– Viteza maximă admisă pe str. Molidului și str. Jepilor, conform deciziei comisiei de circulație, va fi de 30 de km/oră. Vor fi instalate semne de circulație pentru limitarea vitezei;
– pe str. Buzești, la intersecție cu str. Ecaterina Teodoroiu, în dreptul trecerilor de pietoni, vor fi amplasate limitatoare de viteză;
– a fost avizată amenajarea a două treceri de pietoni pe strada Emanoil Bernfeld, la intersecțiile cu străzile Ioan Popasu și I.C. Brătianu;
– a fost avizată amenajarea unei treceri de pietoni pe str. Octavian Goga, la intersecția cu str. Păcii;
– având în vedere numărul mare de accidente din ultimii ani, pe str. Cometei, înainte de intersecția cu B-dul Ștefan Cel Mare și Sfânt, va fi instalat un sistem de reducere a vitezei;
-pentru a reduce riscul producerii de accidente, s-a aprobat interzicerea efectuării virajului la stânga de pe str. 13 Decembrie spre str. Pictor Luchian (din direcția de mers Onix spre Făget), precum și dinspre str. Pictor Luchian spre 13 Decembrie, direcția de mers Onix-Făget.;
– amplasarea unui limitator de viteză pe str. Crinului, zona trecerii pentru pietoni din apropierea pasajului Zizin;
– instituirea interdicției de oprire pe partea dreaptă a străzii Molidului (lângă zidul de sprijin) și montarea de indicatoare;
– înființarea de sens unic pe str. Trifoiului, dinspre str. Molnar Janos;
– înființarea unei treceri pentru pietoni pe str. I.C. Brătianu, în apropierea intersecției cu str. 13 Decembrie.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.