Am dezvoltat o ușoară obsesie pentru cărțile din colecția sapiens a editurii ART și mă cam mândresc cu asta, de vreme ce, la fel ca tot ce a apărut la ei în colecția musai, vorbim despre niște cărți ce trebuie citite și pe care parcă nici nu mai contează dacă le placi ori le adori sau, dimpotrivă, le detești. Ai nevoie de ele și de ce au ele de oferit ca informație, iar asta înseamnă pentru mine o carte foarte bună.
E la fel cu Viața secretă a cadavrelor, o carte pe care am devorat-o cap-coadă și am început să o venerez de la prima pagină și la care am remarcat două mari plusuri: multitudinea de informații despre istoria cadavrelor în lume și umorul absolut deplasat – bolnav, deci fascinant – al autoarei. Au fost pe gustul meu chiar toate glumele ei morbide, în cele mai nepotrivite dintre contexte, căci așa mi-am dat seama și că e un om relaxat, care altfel nu ar fi putut scrie o asemenea carte – pur și simplu pentru că nu ar fi putut digera toate grozăviile la care a fost și este supus corpul uman odată golit de ceea ce mulți numesc „suflet”.
Așadar, fără a încerca să vă răpesc din bucuria acestei lecturi, v-aș îndemna doar să o citiți ca să aflați de ce „nu e obligatoriu ca moartea să fie plictisitoare”, cum afirmă Roach la început. Putem alege, încă din timpul vieții, ce să se întâmple cu corpul pe care-l lăsăm în urmă, iar aici…
Leave a Reply