Parcare subterană Eroilor – Piața Teatrului și propuneri de pietonalizare în Centrul Istoric

În data de 8 septembrie 2026, Filiala Teritorială Brașov-Covasna-Harghita a Ordinului Arhitecților din România (OAR BV-CV-HR) a transmis un comunicat de presă în care erau menționate o serie de măsuri imediate de decongestionare, restructurare a mobilității și pietonalizare. Pentru că o parte dintre acestea nu-mi erau clare, am avut o disucție la sediul filialei OAR BV-CV-HR cu președinta organizației, arh. Mihaela Stoian și arh. Ioana Aldea, cărora le mulțumesc pentru deschiderea de a clarifica mai multe neclarități pe care le-am avut.

Trebuie menționat că discuțiile dintre Primăria Brașov și OAR BV-CV-HR pe care le vedem în spațiul public, nu au în acest moment un acord de parteneriat semnat între cele două părți. Dar este important că există un dialog și, sper eu, că va duce la soluțiile benefice pentru Centrul Istoric, iar cele distructive vor fi date uitării pentru totdeauna.

Revin acum la intervențiile prioritare menite să preia fluxurile auto la limita centrului istoric și să redea spațiul public comunității, înainte de orice altă decizie de construire în interiorul țesutului protejat și le iau pe rând pentru după discuția mai sus menționată.

  • Activarea nodului de parcare din Centrul Civic: Dezvoltarea prioritară a parcării subterane prevăzute prin documentațiile de urbanism actualizate, ca principal punct de captare a traficului la intrarea spre nucleul urban.

În acest caz s-a discutat despre proiectul Primăriei Brașov pentru realizarea parcării subterane din Centrul Civic. Este un proiect pentru care Consiliul Local Brașov a aprobat studiul de fezabilitate. Prin acest proiect se propune realizarea unui parcaj subteran pe trei niveluri, cu recuperarea caracterului pietonal al parterului prin realizarea unui spațiu public amenajat cu spații verzi și spații de agrement (regim de înălțime: -3S+P) și realizarea unor noduri de circulație (pietonală și auto) cu ieșiri pe spațiul public amenajat. Accesul spre această parcare se va face din b-dul Mihail Kogălniceanu, în apropierea intersecției cu b-dul Victoriei. Parcajul va dispune de 659 de locuri de parcare subterane, din care 557 pentru toate tipurile de autoturisme, 27 pentru cele ale persoanelor cu dizabilități, 66 pentru autoturismele electrice, inclusiv cu stații de încărcare, 9 pentru autoturisme cu sistem GPL, 15 pentru motociclete și 30 pentru biciclete.

Alte parcări din sau pentru Centrul Civic nu au fost discutate.

  • Eliminarea punctelor care atrag trafic parazitar: Desființarea parcării terane de la Maternitate, măsură imperativă pentru a stopa pătrunderea autovehiculelor turistice adânc în interiorul centrului vechi.

În acest caz este vorba de parcarea privată de pe strada George Barițiu, vizavi de Arhive și Maternitate, lângă corpul S al Universității Transilvania. Despre desființarea acestei parcări am vorbit în episodul despre reorganizarea străzilor Mureșenilor-Piața Sfatului-Barițiu.

Parcarea dintre Maternitate și Arhive nu a fost luată în discuție, cea care obturează accesul pietonal de După Ziduri.

  • Auditarea infrastructurii edilitare: Cartarea completă a rețelelor subterane existente pe axul Consiliul Județean – Magazinul Star, condiție tehnică preliminară obligatorie pentru orice reconfigurare de suprafață sau intervenție subterană.

Un capitol la care Primăria Brașov stă deficitar, ea neavând o hartă a tuturor rețelelor edilitare. Și nu doar pe Centrul Istoric, ci pe tot orașul. În acest caz, auditarea infrastructurii edilitare a fost făcută pentru zona Modarom – Star, unde este o încărcare foarte ridicată, relevant pentru discuția pentru propunerea de parcare subterană în această zonă.

  • Studierea amplasamentului alternativ Primărie – Piața Teatrului: Analizarea tehnică detaliată a fezabilității unei parcări subterane pe două niveluri pe perimetrul B-dul Eroilor – Str. Piața Teatrului (ocupând actualele parcări la sol și zona pietonală adiacentă). Acest amplasament prezintă un impact de mediu redus și un grad ridicat de fezabilitate, rețelele existente fiind predominant electrice și relocabile, fără afectarea unui sol natural.

Acest punct este unul foarte important. Ca amplasament pentru o parcare subterană în Centrul Istoric vorbim de o variantă la fel de nocivă ca și parcările din Parcul Titulescu, zona Modarom-CJ Brașov, Livada Poștei, Aleea de Sub Tâmpa și Piața Star. Vă las o imaginea cu localizarea exactă a acestui amplasament.

Este vorba de o zonă care pornește din fața Hotelului Capitol, de la ramura de drum care face legătura dintre Iorga cu Eroilor, merge prin fața Primăriei, Poștei și Parcul Eroilor, până la intersecția Eroilor cu strada Piața Teatrului. Așa cum am marcat pe imaginea de mai sus, este o porțiune care cuprinde trotuarul actual, spațiul verde dintre trotuar și parcările de la bulevardul Eroilor și culoarul acestor parcări. O parcare subterană, pe două niveluri, cu aproximativ 520 de locuri.

În cadrul discuției a fost subliniat de către cele două arhitecte faptul că în această primă etapă pentru această parcare se face doar studierea amplasamentului. Această parcare este o propunere alternativă pentru cea din Parcul Titulescu și construirea acesteia ar intra în discuție doar dacă celelalte măsuri nu ar produce efectele urmărite, și anume, decongestionarea Centrului Istoric.

Reiterez, Centru Istoric al Brașovului nu are nevoie de noi parcări, nici subterane și nici la suprafață. Centrul Civic poate acoperi cererea pentru parcări, așa cum am arătat în articolul din 31 august 2026. Prezența autoturismului trebuie redusă în interiorul orașului, iar Primăria Brașov ar trebui să se concentreze pe realizarea de Park & Ride-uri, precum cea din Bartolomeu (care încă stă închisă, deși construcția a fost finalizată).

Urmează o serie de măsuri care pot fi implementate începând de săptămâna următoare. Așa cum spun experții olandezi în mobilitate urbană, totul ține de voința politică a factorilor de decizie.

  • Implementarea rețelei de spații pietonale și reconfigurări stradale:

1. Amenajarea urbanistică a zonei pietonale Modarom – Star, corelată cu relocarea locurilor de parcare

    Această porțiune este deja testată ca zonă pietonală și știm că funționează. Vă reamintesc că cinci ani la rând, această porțiune a fost închisă pentru desfășurarea Street Delivery Brașov, mai puțin anul acesta, când, din orgoliu, primarul George Scripcaru a anulat un angajament pe care și-l luase deja, angajament care avea și acordul Consiliului Local Brașov. Această zonă are potențialul de a prelua presiunea din prezent asupra Pieței Sfatului pentru organizare de evenimente, putând găzdui diferite evenimente, iar accesul este mult mai facil decât spre Piața Sfatului.

    Odată cu pietonalizarea acestei porțiuni intră în discuție și pietonalizarea a două porțiuni din străzile Postăvarului și Politehnicii. Aceste trei porțiuni stradale, pline de mașini, înconjoară Colegiul Unirea cu o centură de poluare auto, după cum spuneam și în episodul despre reorganizarea străzilor Bălcescu-Grigoraș Dinicu-Poarta Șchei. Practic, avem un beneficiu pentru sănătatea, în special, a elevilor Colegiului Unirea.

    Corelat cu aceste desființări, un număr de locuri de parcare ar fi propuse pentru înființare pe strada Nicolae Bălcescu, ca in imaginea de mai jos, fără a se fi discutat dacă vor fi în spic sau în lungul trotuarului.

    2. Continuarea proiectului de regenerare pentru culoarul Graft – Biblioteca Județeană

      Înțeleg că acest „proiect de regenerare”, pe care nu l-am văzut făcut public de nicio administrație, este unul vechi. Concret, acesta presupune scoaterea parcărilor din Livada Poștei, pe tronsonul cuprins între Biblioteca Județeană „George Barițiu” și Colegiul Național „Áprily Lajos”. Nu e clar dacă intră în discuție și parcările dintre statuia lui George Barițiu și strada Șirul Livezii, deși după planșa publicată de Primăria Brașov ar intra și acestea la desființare.

      Și această zonă, ca și cea de la Modarom – Star, are potențialul de a prelua din presiunea de pe Piața Sfatului pentru organizare de evenimente, putând găzdui diferite evenimente, iar accesul este mult mai facil decât spre Piața Sfatului.

      3. Reconfigurarea profilului Străzii Mureșenilor (optimizare la două benzi auto, câte una pe sens, concomitent cu extinderea trotuarelor)

      În acest caz, comunicarea menționează doar strada Mureșenilor, dar este vorba de toată porțiunea dată de străzile Mureșenilor – Piața Sfatului – George Barițiu, de la un giratoriu la celălalt. Ideea principală a acestei reconfigurări este reducerea de la trei benzi la două, câte una pe sens. Alte detalii par să nu fi fost discutate.

      Puteți vedea o propunere completă pe care am făcut-o în episodul dedicat reorganizării străzilor Mureșenilor-Piața Sfatului-Barițiu.

      4. Reamenajarea și creșterea confortului pietonal pe străzile de conexiune Grigoraș Dinicu și Nicolae Bălcescu

        Ultima propunere din comunicatul OAR BV-CV-HR vizează, și păstrez termenul folosit în comunicat, reamenajarea parcărilor de pe străzile Nicoale Bălcescu și Grigoraș Dinicu, pornind de la Colegiul Unirea până la intersecția cu Apollonia Hirscher. Este vorba de o reamenajare din parcări spic în parcări în lungul trotuarului, cu lărgirea trotuarelor. Deși nu este soluția pe care am propus-o în episdoul dedicat reorganizării străzilor Bălcescu-Grigoraș Dinicu-Poarta Șchei, este totuși una care reduce numărul de parcări și, astfel, presiunea pe acea zonă.

        În final, am adus în discuție absența transportului public din comunicarea OAR și din discuțiile cu Primăria Brașov. Ani la rândul, primarul George Scripcaru a tăiat din trotuare și spații verzi pentru a face locuri de parcare și benzi pentru trafic auto, în timp ce transportul public a fost cu intenție redus ca număr de vehicule, legături și frecvențe. Zonele Cetate și Șchei sunt de mulți ani deservite foarte slab de transportul public. În acest moment doar trei linii circulă, 50, 52 și 4. Linia 50 leagă Centrul Civic de Pietrele lui Solomon, o linie cu autobuze mici, de 10 metri, cu o capacitate de maximum 50 de persoane. Linia 52, deși are un traseu bun, conectând capătul de la Terminalul Roman cu zona Pe Tocile, are un program foarte slab, iar în weekend nici nu circulă. Iar linia 4, Gara Brașov – Pe Tocile, care are o capacitate limitată, având autobuze de 12 metri, cu o capacitate de maximum 70 de persoane, nu face față nevoilor de deplasare. Toate trei liniile menționate, cumulat, nu fac față nevoilor de deplasare pentru cele două zone. Adăugând la cele trei linii și liniile de transport dedicate elevilor și tot nu este o capacitate suficientă pentru a deservi zonele.

        În plus, Brașovul are și o abordare paradoxală, în care ni se transmite să luăm autobuzul, dar programul de weekend este mai slab decât cel din timpul săptămânii, program de circulație care se încheie în jur de 23:00-23:30, depinde de linie și de zi. Mai mult, programul de circulație din timpul verii este mai slab decât cel din restul sezoanelor.

        Așadar, complementar măsurilor de pietonalizare și de desființare locuri de parcare, trebuie extinse și alte linii în zonele Cetate și Șchei, pentru a deservi și conecta mai bine cele două zone.

        Leave a Reply

        Your email address will not be published.