USR-PLUS Brașov face curățenie în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a municipiului Braşov

O măsură importantă a fost adoptată ieri în ședința ordinară a Consiliului Local Brașov. La propunerea primarului Allen Coliban noua componență a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism Brașov este compusă doar din specialiști, fără politicieni.

Acesta a precizat că modificarea pe care o propune cu privire la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism Brașov este pentru a respecta și pentru a aplica Legea 350/2001, ceea ce nu s-a întâmplat în timpul mandatelor lui George Scripcaru. Conform acestei Legi, membrii comisiei sunt specialiști atestați din domeniul urbanismului, arhitecturii, monumentelor istorice, arheologiei, precum și din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de rețele edilitare, transport.

În 2017, componența Comisiei a fost stabilită prin HCL și cuprindea:

1. Primarul Municipiului Braşov – preşedintele comisiei;
2. – 3. Cei doi viceprimari – membri;
4. Secretarul Municipiului Braşov – membru;
5. Arhitectul Şef al Municipiul Braşov – membru;
6. Şeful Serviciului Autorizări în Construcţii – membru;
7. Şeful Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane – membru;
8. Şeful Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial – membru;
9. Directorul Direcţiei Tehnice – membru;
10. Şeful Serviciului Cadastru, Registru, Registru Agricol şi Fond Funciar – membru;
11.-12.-13.-14.-15.-16.-17. Reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor – Filiala Braşov – membri
18.-19.-20. Trei membri ai Consiliului Local Braşov:
– un reprezentant al Comisiei 1 a Consiliului Local
– un reprezentant al Comisiei 2 a Consiliului Local
– un reprezentant al Comisiei 5 a Consiliului Local
21. Reprezentant al Universităţii Transilvania Braşov – membru;
22. Consilier din cadrul Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane – secretar.

Această componență a fost propusă de primarul de atunci, George Scripcaru. Noua componență propusă de actualul primar, Allen Coliban este următoarea:

(1) 5 (cinci) membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita, desemnaţi de către Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita;
(2) 2 (doi) membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita şi membri ai Registrului Urbanistilor din România, desemnaţi de catre Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita;
(3) Arhitectul Şef al Municipiul Braşov;
(4) Şef Serviciu Autorizări în Construcţii;
(5) Şef Serviciu Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane;
(6) Şef Serviciu Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial;
(7) Director executiv al Direcţiei Tehnice;,
(8) Un reprezentant al societăţii civile.

Practic, dispar din această comisie oamenii politici, comisie care a fost condusă ani la rând de către George Scripcaru.

Regulament de organizare şi funcţionare al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism (C.T.A.T.U.)

CAP. I Dispoziţii generale

    Art. 1

În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea Primarului Municipiului Braşov, se constituie Comisia Tehnică de Amenajarea a Teritoriului şi Urbanism, conform prevederilor art. 37 din Legea nr.350/2001, republicată, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

   Art. 2

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, denumită în continuare în cuprinsul prezentului regulament CTATU, este organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului Arhitectului-şef al municipiului Braşov.

    Art. 3

Avizul Arhitectului- ef, conform Anexei 1, este un aviz tehnic care nu se supune deliberării consiliului local al municipiului Braşov.

    CAP. II. Constituirea C.T.A.T.U.

    Art. 1

  • Activitea CTATU este condusă de către un preşedinte.
  • Preşedintele CTATU se va alege prin votul deschis al majorităţii simple, dintre cei 7 membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov- Covasna- Harghita împreuna cu membri ai Registrului Urbaniştilor din România.
  • Preşedintele poate delega această atribuţiune unuia dintre membri.
  • Membrii reprezentanti ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov- Covasna- Harghita şi ai Registrului Urbaniştilor din România vor fi alesi dintre arhitecţii cu drept de semnătură, având o vechime de minim 5 ani.

     Art. 2

(1) CTATU este compusă din 13 membri.

(2) Membrii comisiei sunt specialişti atestaţi din domeniul urbanismului şi arhitecturii, monumentelor istorice, arheologiei, precum şi din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de reţele edilitare, transport, şi funcţionari publici.

(3) Mandatele reprezentanţilor Ordinului Arhitecţilor din România, (O.A.R.) filiala Braşov- Covasna- Harghita şi cei ai Registrului Urbaniştilor din România se vor desfăşura prin rotaţie, având maxim un an, astfel: începand cu a treia luna după preluarea mandatelor, câte doi dintre cei şapte membri să fie inlocuiţi cu alţi doi reprezentaţi ai Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov- Covasna- Harghita şi cei ai Registrului Urbaniştilor din România, astfel incât dupa 12 luni, toţi cei şapte membri vor fi inlocuiţi.Ordinea prin care reprezentanţii O.A.R. işi vor derula mandatele, se va alege de la prima şedinţă, de catre preşedintele Comisiei

(4) Mandatele reprezentanţilor Ordinului Arhitecţilor din România, (O.A.R.) filiala Braşov- Covasna- Harghita şi cei ai Registrului Urbaniştilor din România, se pot repeta conform modalităţii de rotaţie stabilită conform prevederilor alin. (3).

    Art. 3

Membrul Comisiei care va reprezenta societatea civilă se va alege de către Primarul Municipiului Braşov pe baza dosarelor de intentie depuse de reprezentantii societăţii civile, în acest scop.

   Art. 4

Preşedintele CTATU va putea invita membri ai regiilor şi societăţilor deţinătoare de reţele edilitare, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural National Braşov, al Inspectoratului de Stat în Construcţii, al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului Braşov, şi alţi specialişti, în funcţie de proiectele înscrise pe ordinea de zi, aceştia fiind participanţi fara drept de vot asupra proiectelelor analizate.

     Art. 5        

(1) Documentele CTATU sunt gestionate de un secretariat constituit din angajaţi ai Direcţiei Arhitect Şef a Primăriei Municipiului Braşov.

(2) Membrii secretariatului nu au drept de vot.

    Art. 6

Componenţa nominală a CTATU se aprobă prin hotărâre a consiliului local.

   Cap. III. Atribuţiile CTATU

     Art. 1

Conform prezentului regulament, CTATU are următoarele atribuţii:

  1. analizează şi fundamentează din punct de vedere tehnic şi al respectării legislaţiei, al respectării Planului Urbanistic General (P.U.G.) şi a Planurilor Urbanistice Zonale (P.U.Z.), documentaţiile de amenajare a teritoriului sau documentaţiile de urbanism (P.U.Z. şi P.U.D.), precum şi studiile de fundamentare sau cercetare, emiterea avizului arhitectului şef;
  2. analizează studiile şi documentaţiile de urbanism întocmite din lista de proiecte aprobată de Consiliului local în etapele prevăzute prin contractele de proiectare (aviz preliminar, aviz de consultare, aviz de principiu, după caz);
  3. semnalează disfuncţionalităţile apărute în structura urbană (incompatibilităţi funcţionale, agresarea cadrului natural, alterarea esteticii urbane, a morfologiei spaţiale, afectarea patrimoniului construit etc.) şi face propuneri de întocmire a unor documentaţii care să conducă la diminuarea sau înlăturarea acestora.
  4. analizează la solicitarea altor compartimente din Primăria Municipiului Braşov documentaţii specifice atribuţiei pe care o are.

    Art. 2

Hotărârile CTATU stau la baza întocmirii referatelor şi proiectelor de hotărâre pentru aprobarea documentaţiilor de către Consiliul local, conform prevederilor legale în vigoare.

    CAP. IV. Funcţionarea CTATU

    Art. 1

CTATU funcţionează legal în prezenţa a 2/3 din totalul membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

    Art. 2

Comisia se poate întruni săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la sediul Primăriei Municipiului Braşov din B-dul Eroilor  nr.8, în sala de şedinţe.

    Art. 3

La şedinţele de avizare ale comisiei nu pot participa la luarea deciziei, membrii care au calitatea de beneficiari sau autori ai documentaţiei sau a proiectelor supuse avizării.

    Art. 4

Membrii titulari ai comisiei care nu pot participa din motive obiective la şedinţele comisiei vor fi supliniţi de inlocuitorii de drept.

    Art. 5

Membrii comisiei vor avea acces cu cel putin 7 zile înainte de data stabilită a şedinţei comisiei, la întreaga documentație scrisă și desenată, inclusiv avizele emise anterior, în format electronic, pentru fiecare dintre proiectele introduse pe ordinea de zi a şedinței.

    Art. 6

Fiecare proiect propus pe ordinea de zi va intra în dezbaterea CTATU însoțit de un referat de specialitate întocmit de un specialist din cadrul Direcţiei Arhitect Şef. În acest referat se vor preciza date generale ca încadrarea în PUG/PUZ/PUD din punct de vedere urbanistic (alinieri, retrageri, regim de înălțime, indicatori urbanistici ș.a.m.d.), descrierea propunerii şi alte observații.

    CAP. V. Activitatea CTATU

     Art. 1

(1) Activitatea CTATU se desfăşoară pe baza “Ordinii de zi a şedinței” (Anexa 1a).

(2) Propunerea ordinii de zi se face de secretariatul CTATU după verificarea documentaţiilor din punct de vedere al metodologiei de elaborare şi al conţinutului.

(3) Ordinea de zi este transmisă tuturor membrilor comisiei sau invitaţiilor, cu cel putin 7 zile inaintea şedinței comisiei, prin grija secretariatului comisiei.

    Art. 2

Convocarea membrilor comisiei, a proiectanţilor şi, după caz, a invitaților, se face prin grija secretariatului.

    Art. 3

Lucrările şedinţelor CTATU sunt conduse de preşedinte sau de către persoana delegată de acesta.

    Art. 4

Prezentarea lucrărilor se face exclusiv de către proiectanţii / specialiştii ce le-au întocmit.

    Art. 5

După prezentare se dă cuvântul membrilor care pot cere precizări. Observaţiile şi recomandările comisiei se vor transmite în scris solicitanţilor.

    Art. 6

Secretariatul CTATU

  1. verifică întrunirea cvorumului;
  2. consemnează prezenţa membrilor care vor semna în registrul de procese-verbale,
  3. întocmeste procesul-verbal de sedinţă,

     Art. 7

  • Documentaţiile sunt analizate în comisie şi se eliberează pentru fiecare solicitare o hotărâre.
  • În cazul solicitărilor din partea comisiei de revenire cu modificări sau completări asupra proiectelor, se va transmite solicitantului observațiile comisiei şi se va consemna în referatul de specialitate modalitatea în care s-a răspuns la acestea.

    Art. 8

  • Votul fiecărui membru al comisiei se va consemna ca atare în procesul verbal al şedinței.
  • Procesul verbal se va semna în forma sa finală, acceptată de toți membrii.

    Art. 9

(1) Hotărârile pot fi favorabile sau nefavorabile.

(2) Hotărârile se numerotează anual, începând cu primul punct de pe ordinea de zi, a primei şedinţe.

     Art. 10

Hotărârile Comisiei de Amenajarea a Teritoriului şi Urbanism, privind documentaţiile de urbanism (P.U.G, P.U.Z, P.U.D, teme de proiectare pentru lucrări pe domeniul public şi privat al statului sau al localităţii, după caz), sunt parte integrantă a documentaţiilor care se se vor supune aprobării Consiliului Local Braşov.

     Art. 11

Se va asigura transparenţa şedinţelor Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului şi urbanism, prin publicarea pe site-ul Primăriei Municipiului Braşov, a informaţiilor publice aferente  hotărârilor comisiei.  

    CAP. VI. Dispoziţii finale

      Art. 1

Regulamentul de organizare şi funcţionare al CTATU poate fi modificat la iniţiativa majorităţii membrilor săi, sau ca urmare a unor modificări legislative din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.

     Art. 2

Modificarea prezentului Regulament de organizare şi funcţionare, se face numai cu aprobarea ei în plenul Consiliului Local al Municipiului Braşov, cu majoritate de voturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.