Trei dezvoltatori imobiliari vor să facă blocuri la Bunloc, Săcele. Primăria Săcele acționează în sprijinul intereselor private

Urbanismul implementat la Brașov de către administrația Scripcaru – fiecare face ce vrea și construiește unde vrea – se regăsește și la Săcele. Recent, un grup de locuitori ai municipiului Săcele au vrut să participe la ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din 28 noiembrie, dar nu au fost primiți, argumentul fiind acela că ședința este una tehnică.

Ca să înțelegem miza imobiliară și cea din ședința Comisiei, trebuie să ne uităm pe ordinea de zi a ședinței Comisiei, unde apare o serie de PUZ-uri:

1. Plan Urbanistic Zonal “Construire pensiune cu fonduri europene”, extravilan, Municipiul Săcele, PUZ inițiat de Doroftei Sorin.
2. Plan Urbanistic Zonal “Construire depozit, birouri, amenajări exterioare, împrejmuie și racorduri utilități”, strada Ecologiștilor, FN, Municipiul Săcele, PUZ inițiat de SC FOERCH SRL.
3. Plan Urbanistic Zonal „Ansamblu de locuinte individuale si colective si dotari complementare”, strada Bolnoc, Municipiul Săcele, PUZ inițiat de S.C. AGETAPS S.R.L.
4. Plan Urbanistic Zonal „Construire magazin de retail și hale de producție și depozitare”, strada Câmpului, nr.97, Municipiul Săcele, PUZ inițiat de SC Sabiplast SRL.
5. Plan Urbanistic Zonal Modificator Apa Rece-Camping Dârste, inițiator Municipiul Săcele
6. Plan Urbanistic Zonal Gârcinul Mic, inițiator Municipiul Săcele

Trei dintre acestea țintesc construirea de blocuri pe zona Bunloc, schimbând regimul de înălțime al construcțiilor, precum și funcțiunea dominantă a zonei, din „vile individuale, case de vacanță și turism” în „locuințe colective”. Unul dintre investitori, SC Montana SRL a dorit reglementare unui PUZ cu un regim de înălțime până la P+11, Alphaville dorește modificarea regimului de înălțime la P+3, dar față de diferența de nivel a acestor construcții, care sunt urcate pe muntele Bunloc, va deveni echivalentul ca înălțime calculată de la cota de nivel, de P+8.

Întâi trebuie precizat că locuitorii care au vrut să participe la ședința Comisiei o puteau face conform regulamentului aprobat de Consiliul Local Săcele. Practic, vorbim de o nerespectare de Regulament din partea angajaților Primăriei Săcele, încălcând principiul transparenței decizionale reglementat de Legea 52/2003 privind transparența decizională în instituțiile publice și Legea 544/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public.

În continuare, trebuie spus că cele trei PUZ-uri modificatoare aduc câteva elemente esențiale. Prin PUZ-ul în vigoare se pot construi numai case de vacanțe și vile, deci locuințe individuale. Prin noile PUZ-uri se va introduce posibilitatea construirii de locuințe colective, adică blocuri. Odată cu această modificare vin la pachet și modificări pe coeficienții de urbanism, POT și CUT. Iar pe partea de regim de înălțime se vorbește de trei dezvoltări imobiliare cu echivalentul a P+7, P+8 și P+11.

Trei încercări de modificare PUZ în ultimii 3 ani, toate inițiate de investitori sau chiar de Primăria Săcele. Toate făcute în scopul creării unor facilități pentru proiectele de PUZ ulterioare, care vizează în principal schimbarea funcțiunii dominante a zonei din „vile, case de vacanță și turism” în „locuințe colective” adică blocuri, cum ar spune omul simplu, precum și a regimului de înălțime al clădirilor din zonă din P+2 în P+5+M, adică 6 etaje urcate în munte, care, pe o diferență de nivel, vor deveni echivalentul a P+10 cel puțin”, ne spune doamna avocat Iulia Muller-Kuti.

Unul dintre dezvoltatori este Alphaville, care nu este la prima încercare de a construi blocuri la Bunloc. În 2009, o încercare a dezvoltatorului s-a încheiat cu o decizie definitivă în instanță prin care se spunea că nu se pot construi blocuri.

Baza muntelui se dorește a fi săpată de un investitor, pe numele său Alphaville, un investitor care în anul 2009 a încercat sa facă o modificare de PUZ având ca obiectiv construirea unor blocuri cu un regim de înălțime de P+7. Atunci, după o lungă dispută în instanță, a fost anulat proiectul de modificare PUZ, însă, investitorul acum, sub o nouă denumire încearcă același lucru, modificarea PUZ , prin schimbarea funcțiunii dominante a zonei din zonă cu vile, case de vacanță și turism, în funcțiune locuințe colective cu un regim de înălțime de P+5. Se dorește ridicarea unui ansamblu imobiliar compus din 7 blocuri terasate în munte.

S-au început deja lucrările de terasare , care au știrbit muntele până la liziera pădurii. Acest amplasament este o enclava forestieră, este situat la marginea pădurii și lucrarea se va realiza prin săpătură în munte cu tăierea de rigoare a copacilor și cu distrugerea bazei unui munte care va genera evident alunecări de teren și va distruge tot ce înseamnă vegetație forestieră. Muntele frumos care astăzi creează un peisaj unic va fi gazda unui ansamblu imobiliar care se va terasa în baza muntelui și care va distruge atât frumusețea muntelui, cât și protecția pe care acest munte o realizează astăzi”, a precizat doamna avocat Iulia Muller-Kuti.

Din imaginea următoare se poate vedea că în teren există o intervenție, iar din informațiile pe care le avem, aceasta este făcută fără Autorizație de Construire.

La intersecția străzilor Bolnoc și Colonel Kiss Sandor

În toată povestea dezvoltărilor imobiliare de la Săcele este o lipsă de transparență din partea Primăriei și poate fi interpretată ca făcând înțelegeri cu ușile închise din moment ce nu permite accesul publicului la ședințe, iar răspunsurile la solicitări sunt expeditive, deși au fost făcute demersuri la autorități, inclusiv la APM Brașov pentru a se vedea dacă există un studiu de impact.

Doamna avocat precizează că a cerut primăriei Săcele studiul de oportunitate a investiției supusă prima dată spre modificare PUZ și apoi spre autorizare, documente pe care le așteaptă pentru a le contesta.

Valoarea unui oraș nu este dată de betoane și de etajele blocurilor, ci de patrimoniul istoric contruit și natural

În anul 2005, un arheolog amator, în persoana medicului Vlad Totoianu, a descoperit în culmea numită Bunloc, uitată de secole, o uriașă lucrare de fortificații geto-dacă.

Dealul Bunloc este de interes turistic, fiind amenajat înainte de revoluție cu pârtie de ski și telescaun, însă din indolența autorităților, domeniul schiabil a fost dat uitării și niciun proiect având ca principal obiectiv dezvoltarea acestei zone nu a avut sorți de izbândă pentru că protejarea acestei zone nu e un deziderat, principalul obiectiv al autorităților fiind acela al ciopârțirii acestui munte.

Campingul Dârste, ținta dezvoltărilor imobiliare

Anul trecut se dorea a fi realizate în fostul camping Dârste, într-o zonă împădurită pe malul Timișului, până în 10 m de râul Timiș, 11 blocuri de locuințe cu un regim de înălțime până la P+11.

Proiectul a fost stopat, iar doamna avocat Iulia Muller-Kuti spune că „am primit atunci garanția Primăriei Săcele că față de opozițiile celor 380 de locuitori din zonă, nu se va mai realiza o nouă procedură de modificare PUZ fără să fim informați. Nu a fost așa, pentru ca la exact un an de la lupta cu investitorul basarabean ce dorea să măcelărească fostul camping și pe malul Timișului să facă 11 coloși imobiliari de P+11, o luăm de la capăt”.

Acel proiect venea cu deversări de deșeuri în Timiș, pentru că la o distanță atât de mică de râu nu se puteau realiza lucrările fără că acesta să fie afectat. Proiectul, cel puțin pentru moment, este oprit în faza de procedură a avizului de oportunitate condiționat.

Primăria încearcă să justifice lipsa de transparență și blocarea accesului publicului în procesul de elaborare al PUZ-ului în favoarea Alphaville prin faptul că Certificatul de Urbanism întocmire PUZ s-a eliberat în vederea parcelării. În realitate, CU a fost emis în scopul autorizării lucrărilor de construcții.

Alphaville sapă muntele și șubrezește stabilitatea pădurii

Șapte blocuri terasate în cadrul proiectului Alphaville, chiar dacă în 2009 a pierdut procesul și i-a fost interzisă modificarea PUZ. Atunci Alphaville se numea Bermo Group, acum cu altă „pălărie” ignoră o hotărâre judecătorească și o ia de la capăt.

Este inadmisibil, iar eu, pe parte juridică, lupt și o voi face în fiecare procedură reglementată de legea 350/2001 privind urbanismul, să nu se limiteze la avize date din birou, sub ștampilă și susținere politică, fără pic de simț de responsabilitate și fără grija că se distruge și ce colț de natură a mai rămas neatins de investitori și proiectele lor, unde valoarea este exclusiv pentru buzunarul lor și nu pentru colectivitate sau natură”, mai spune doamna avocat Iulia Muller-Kuti.

Orice proiect de modificare PUZ trebuie să aibă la bază un singur deziderat, interesul colectiv, însă autoritățile văd investițiile imobiliare ca dezvoltare a localității, ca taxe la bugetul local și cam atât. Haosul urbanistic e la el acasă și la Primăria Municipiului Săcele, lipsa de respect față de natură este, de asemenea, caracteristică incompetenței, iar bunul simț este uitat. Frica de justiție nu există, dacă ne gândim că în sertarele Primăriei Săcele, pe undeva, zace hotărârea judecătorească din 2009.

Practic, Primăria Săcele, prin realizarea Proiectului de modificare PUZ, denumit Apa Rece-Camping Dârste, va genera un context favorabil prin care investitorii imobiliari își pot pune în aplicare proiectele imobiliare, în condițiile dorite, deși există o opoziție fermă din partea celor 250 de locuitori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.