Luna octombrie se pare că este luna evenimentelor automobilistice la Brașov. După Trofeul Audi Brașov desfășurat în weekendul 14-15 ocombrie, raliu primit cu nemulțumire de o parte din locuitorii orașului, pentru a doua jumătate a lunii octombrie se anunță alte două evenimente automobilistice.
Așadar, pentru Brașov, orașul mașinilor, primul din cele două este Retroparada Toamnei, sâmbătă, 21 octombrie, în Piața Sfatului, în intervalul orar 11:00 – 15:00. Organizatorul anunță o colecție impresionantă de vehicule istorice, cu peste 80 de echipaje.
Al doilea eveniment este TESS Raly care se va desfășura în perioada 27 – 29 octombrie. Acest raliu este finanțat de Primăria Brașov prin Ghidul pentru proiectele de sport, valoarea cofinanțării este de 200.000 de lei, aria de finanțare este sport de performanță, mixt.
Conform ghidului raliului, primarul Allen Coliban figurează în Comitetul Onorific de Organizare al raliului, alături de reprezentanți ai altor instituții publice.
În cele două zile sunt prevăzute mai multe etape în Brașov, Bran, Predeal, Săcele și Crizbav. Vedeți planșele anexate pentru a vedea zonele de concurs. În Brașov raliul se mută din centrul orașului la intrarea dinspre Cristian, Ghimbav și trecerea peste calea ferată spre cartierul Bartolomeu Avatgarden.
Până la momentul publicării acestui articol, nici Primăria Brașov, nici organizatorul raliului nu au comunicat dacă vor exista restricții de circulație și care ar putea fi acestea.
Leave a Reply