Anca Zaharia | Umor, ironie și autoironie în situații potențial sau clar dramatice: „A râs și tata”, de Remus Boldea

A râs și tata este debutul lui Remus Boldea și a apărut la editura Trei în 2022. Conține 14 povestiri – sper că le-am numărat și ținut bine minte, de vreme ce cartea (cred că) nu are o secțiune de cuprins. În orice caz, am citit-o acum câteva luni, chiar la apariție, pe durata unui drum lung cu trenul – la capătul căreia mă aștepta (și) tata, dar nu despre asta e vorba. Deși am simțit că mă apropie cumva de ai mei, într-un mod mai degrabă inexplicabil. Dar să vă povestesc asta ar însemna să nu vă mai vorbesc despre carte. Și nu vreau.

Despre A râs și tata a lui Remus Boldea aș zice că e ușor incorectă politic (bine, știți că-n cărți și filme și zona artistică, în general și-n ansamblul ei, nu mă deranjează, deci fac remarca asta ca să subliniez un plus al cărții) pentru că exploatează niște naivități și niște situații în care probabil ne-am regăsit și noi în adolescențele noastre, dar pe care probabil că nu le mai povestim celor din jur așa cum au fost.  Și e mai bine, nu cred că vrem să dăm și celor care vin după noi modurile în care am fost noi imbecili și superficiali și speriați. Însă mi se pare la fel de important să nu ne comportăm de parcă viețile noastre n-ar fi fost. Așa și atât cum au fost.

Din punctul ăsta de vedere, admir curajul autorului de a-și spune povestirile astfel, în clar contrast cu o parte serioasă din proza contemporană românească. Remus Boldea pune umor, ironie și autoironie în situații potențial sau clar dramatice, îndrumă narațiunea pe fire care se desfășoară natural, curg lin, așa că poate din cauza asta unii au zis…

Leave a Reply

Your email address will not be published.