Sufletul lumii e volumul nou-nouț de proze scurte semnate de Camelia Cavadia și publicat la editura Trei, 12 texte care te răpesc pe nesimțite din realitatea ta cotidiană și te împing într-un punct unde predomină misterul și unde se-ntâlnesc cam toate lumile posibile. Și-abia aici începe să ți se pară că ești într-un loc familiar și totodată complet străin, citind această nuanțată perspectivă atât de neidealizată a naturii. Una cum nu îndrăzneam să sper să mai găsesc în literatura scrisă de contemporanii mei.
Ce face autoarea în această carte este o revenire la dualitatea arhaică a timpului și-a naturii – ambele sunt și bune, și rele, darnice și gata să pedepsească deopotrivă. Întoarcerea la rădăcini e diferită de literatura ultimilor ani, cu un „glas al pământului” măsurat și cadențat care devine al Terrei în ansamblul ei și-ntr-o uniune incredibil de naturală cu Universul.
Să citesc Sufletul lumii mi-a oferit o experiență autentică, de parcă aș fi îndepărtat, cu mâinile goale, un strat de sol de sub care mi-am cules singură narațiunile și m-am gândit deseori că titlul putea să fie, la fel de bine, „Granițele lumii”, de vreme ce orice pas te poate pune într-un timp și-un spațiu ce sunt paralele și cărora am fost tentată să le pun eticheta de „banalitate” când voiam să subliniez, de fapt, că e vorba despre naturalețe. Despre ușurința cu care curgem, ca ființă, în ceilalți și-n toate. Până și relațiile (Gina-Dinu, de exemplu) au trăinicia aceea neidealizată care pare 1:1 cu realitatea pe care o știm din poveștile bunicilor noștri.
Leave a Reply