Pe strada Carpaților, lângă fosta discotecă Hacienda, se construiesc blocuri sub numele Cosmopolit Zenit. Cu privire la șantierul deschis pe acest loc, am primit câteva imagini din care se vede că o porțiune din trotuar este blocat, iar pietonii sunt forțați să intre pe carosabil.
Cu privire la această situație am adresat Poliției Locale Brașov o solicitare de informații după cum urmează:
Solicitare de informații în baza Legii 544/2001, cu privire la două dezvoltări imobiliare de pe strada Carpaților:
Cosmopolit Zenit
În cazul acestei dezvoltări, Poliția Locală Brașov a efectuat controale pentru respectarea autorizației de construire? Dacă da, ce a constatat și ce măsuri au fost aplicate, așa cum au fost ele înregistrate în procesele verbale? Precizez că nu solicit o copie după procese verbale, ci constatările și măsurile înregistrate în procesele verbale.
Tot în acest caz, dezvoltatorul a ocupat o parte de trotuar, blocându-l. Puteți să-mi spuneți dacă dezvoltatorul are obligația de a asigura o cale pietonală prin autorizația de construire. Dacă are, ce măsuri cere Poliția Locală dezvoltatorului ca să asigure o cale pietonală?
Le-am atașat și imaginile primite.
Țin să vă arăt ce am cerut ca să vedeți ce răspund ei.
Și redau răspunsul lor:
Cu privire la trotuar, observați că Poliția Locală Brașov nu răspunde la întrebare, dacă exista obligația de a asigura o cale de acces, ci spune doar că Electrica Furnizare executa lucrări în baza aprobării de săpătură în regim de urgență.
Cât despre controale, deși le-am cerut explicit, inclusiv la telefon, să spună ce a constatat și ce măsuri au fost aplicate, așa cum au fost ele înregistrate în procesele verbale, Poliția Locală Brașov face doar trimiteri la articole de lege.
Redau cele două articole la care trimite Poliția Locală Brașov:
Articolul 26
(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;
Articolul 28
(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În concluzie, este un caz de dezvoltare imobiliară la care s-a dispus oprirea lucrărilor pentru executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor.
Leave a Reply