VIDEO Cum vrea George Scripcaru să amenajeze Gara Brașov. Pe bani publici primarul face reclamă la Sergiana

După foarte mulți ani în care Gara Brașov a stat într-o stare jalnică datorită nepăsării administrației centrale și locale, aceasta a ajuns subiect politic pentru administrația liberală condusă de George Scripcaru, împreună cu Adrian Oprică, în ultimii doi ani. Singura care a reacționat de-a lungul timpului a fost societatea civilă.

Reamintim că primarul și PNL Brașov au început să ceară transferarea clădirii gării de la administrația centrală, CFR SA, la cea locală. PNL a făcut și o petiție în acest sens. Fostul ministru Cuc a spus că administrația Scripcaru nu a făcut niciun demers oficial, dar că-l așteaptă pe primar la București pentru o discuție. Nu știm ce discuții au avut loc până la urmă, dar vedem că George Scripcaru insistă cu preluarea Gării Brașov, în contextul în care Gara Brașov este prinsă în proiectul de modernizare a căii ferate Brașov – Sighișoara. Desigur, nici CFR și nici George Scripcaru nu spun dacă în cadrul acestui proiect este inclusă și modernizarea clădirii gării.

În privința demersurilor din cadrul proiectului de modernizare, conform economica.net, asocierea RailWorks (formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ‘98) a fost desemnată de CFR SA şi câștigătoarea contractului de modernizare a subsecţiunilor de cale ferată Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, procedură care este însă contestată.

Până se clarifică toate aceste aspecte îl vedem pe George Scripcaru care a început să facă filme pe bani publici în care își promovează dorințele personale și face reclamă unei firme, Sergiana.

Leave a Reply

Your email address will not be published.