Tipografia 10 – Concert caritabil pentru Darius – cu Viktoriia, Denisa și Andrei

Tipografia aniversează 10 ani, marți, 16 aprilie, de la 19:30.

10 ani în care credem că am reușit să atragem atenția că lucrurile se pot face și altfel. Că putem contribui la viața culturală a orașului, că putem susține producătorii locali sau că putem promova idei și proiecte speciale.
Credem că unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl desprindem din acești zece ani de prezență în centrul orașului este de fapt grija pe care o putem purta pentru cei de lângă noi.

Așa că decizia noastră este ca aniversarea să o transformăm într-un moment de strângere de fonduri pentru Darius, băiețelul de 8 ani din comuna Șinca Veche.

Darius are o tumoră malingă pe creier, iar momentan se află alături de părinții lui într-un spital din Turcia, așa că orice ajutor este bine venit.

Viktoriia, Denisa și Andrei sunt colegii noștri talentați care vor susține un mic concert.
Fiecare dintre noi putem contribui cu ceva.

Tipografia anunță astfel că toate încasările din ziua evenimentului vor fi donate familiei lui Darius.

Contul rapid de donație poate fi folosit de oricine:
RO15BTRLRONCRT0CL6633101
Novacescu Vasile Marius

Bun de tipar: 0722373090

Leave a Reply

Your email address will not be published.