stories | „În căutarea naturii” la Muzeul de Artă Brașov

Pe 17 aprilie 2026 s-a deschis expoziția „În căutarea naturii” la Muzeul de Artă Brașov. Pentru mine a fost o nouă ocazie de a mai cunoaște un om din mediul cultural românesc. Este vorba de Valentina Iancu, cea care este curatoarea expoziției. Am descoperit un om condus de pasiunea și de cunoașterea pentru artă.

Valentina IANCU (n. 1985) are studii de istoria artei şi teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărţită între activităţi editoriale, educaţionale, curatoriale sau de management şi orientată spre solidaritate, activism şi artă politică. După aproape un deceniu de activitate în cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, unde s-a ocupat de îngrijirea patrimoniului de artă românească modernă şi a semnat o serie de expoziţii de anvergură, lucrează acum independent, între Bucureşti şi Berlin. Publică frecvent studii de istoria artei în reviste din ţară şi din străinătate, iar din 2011 scrie pentru Revista Arta. Este autoarea volumului Brauner. Pictorul clarvăzător.

Trebuie să punctez din nou rolul important avut de Muzeul de Artă Brașov și de managerul Bianca-Maria Bălșan pentru care Brașovul găzduiește o nouă expoziție care pune împreună lucrări de patrimoniu cu lucrări de artă contemporană. Și aici intervine măiestria Valentinei, care reușește să ne provoace prin modul în care a așezat expoziția.

Dar mai multe despre expoziție vă invit să urmăriți materialul video în care le veți regăsi pe curatoarea Valentina Iancu și managerul Muzeului Bianca-Maria Bălșan.

Materialul poate fi urmărit și pe Spotify – https://open.spotify.com/episode/0B9ujhUnaYuUlbp2gXOedg?si=T0iMgbUqS3GKtG6SUE9_yg

În cadrul expoziției „În căutarea naturii” veți lucrări realizate de: Ion Andreescu, Emilia Apostolescu, Mihaela Cîmpeanu, Cecilia Cuțescu-Storck, Hans Eder, Micaela Eleutheriade, Nicolae Grigorescu, Uliana Gujuman, Hans Hermann, Karl Hübner, Hortensia Mi Kafchin, Gustav Kollár, Katja Lee Eliad, Irina Lukász, Rodica Maniu, Gabriela Mateescu, Hans Mattis-Teutsch, Andreea Medar, Friederich Miess, Ana Maria Micu, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Irina Neacșu, Adrian Oncu, Sorin Oncu, Radu Oreian, Dan Perjovschi, Elena Popea, Mișu Popp, Alexandra Sand, Iulia Toma, Henri Trenk, Oana Paula Vainer, Miki Velciov.

Seria „stories” o găsiți AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.