Primarul Allen Coliban vrea un masterplan pentru platforma Roman. Până atunci, nu vor fi aprobate PUZ-uri pentru construcția de blocuri și care modifică reglementările PUG-ului

Primarul Allen Coliban, în conferința de presă din data de 19 septembrie 2022, a declarat că Brașov are mari probleme urbanistice, dând exemple dezvoltările imobiliare din Tractorul și problemele cu dezvoltările de pe dealurile Brașov, în special zona Warte.

Pentru a nu lăsa ca problemele create de dezvoltările imobiliare să curpindă tot Brașovul, primarul Coliban vizează realizarea unui master-plan pentru platforma industrială Roman. Este vorba de o suprafață de aproximativ 100 de hectare.

Rolul acestui master-plan este acela de a evita o situație precum cea din zona nouă a cartierului Tractorul, unde nu a existat o corelare între dezvoltatori și nu există suprafețe mari având ca destinație parcuri sau spații pentru unități de învățământ, dar și probleme de circulație și transport public. Primarul a explicat că, în cazul acestei platforme, dezvoltarea va fi făcută în baza unui master-plan, care va reglementa zonele de locuire, de recreere, de spații verzi sau unitățile de învățământ.

Termenul maxim de realizare al master-planului pentru platforma Roman este decembrie 2025, termen final de actualizare al Planului Urbanistic General.

În acest moment, conform PUG, zona platformei Roman are funcțiuni industriale, iar diferiți investitori vor să modifice aceste funcțiuni în cele de locuire pentru a putea dezvolta proiecte imobiliare.

Legat de alte zone din Brașov, pe platforme industriale precum platforma Roman, vrem să evităm aceste greșeli din trecut și să începem cu un master-plan, cu o viziune unitară la nivelul celor 100 de hectare pe care această platformă le cuprinde. Aceste sute de hectare vor trebui să răspundă unor funcțiuni urbane de care cartierul Astra are nevoie: deficitul de parcuri, deficitul de infrastructură educațională, pe lângă nevoile dezvoltatorilor de a avea un front de dezvoltare imobiliară. Prin urmare facem un master-plan, îl discutăm, cădem de acord cu dezvoltatorii, dar vom pune pe tapet și vom porni de la nevoia aceasta de parcuri, de infrastructură educațională și de funcțiuni urbane deficitare din zonă”, a explicat primarul Coliban.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.