Noul hub EIT Urban Mobility din România contribuie la identificarea soluțiilor inovatoare de mobilitate ce pot primi finanțare

Luni, 22 noiembrie 2021, Iceberg Plus – lider pe piața de consultanță pentru inovare – și partenerii săi din cadrul EIT Urban Mobility Romania Hub au organizat conferința online „Viitorul Mobilității Urbane în România”, cu scopul de a conecta stakeholderii relevanți, ce pot găsi împreună soluții pentru construirea unui ecosistem de inovare în sectorul transporturilor inteligente și mobilității urbane. Obiectivele secundare ale conferinței au fost de a identifica resursele și sursele de finanțare necesare pentru a crea orașe sustenabile în viitor, precum și de a identifica barierele existente în calea acestui deziderat.

La conferință, au participat dl. László Soós, reprezentant al EIT Urban Mobility, împreună cu experți și cercetători din domeniul mobilității durabile, precum dl. Tudor Măcicășan, dna. Irina Florea-Saghin și dl. Florin Nemțanu. De asemenea, printre vorbitori s-au numărat și practicieni în politici publice și finanțări europene, respectiv Dragoș David, Director al Agenției Metropolitane Brașov, Alina Florea, Director General Adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dna. Gabriela Danciu, Consilier Coordonator la Comisia pentru transporturi și infrastructură în Senatul Romaniei și Liviu Râncioagă, reprezentant al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov. Evenimentul a fost organizat cu susținerea EIT Urban Mobility, de către Iceberg Plus, în calitate de coordonator al EIT Urban Mobility Romania Hub.

EIT Urban Mobility Romania Hub își propune să susțină transformarea României și a Uniunii Europene în locul de creație a celor mai multe inovații privind mijloacele de transport sau noile modele de business în sectorul mobilității. Hub-ul național are ca obiectiv identificarea inovatorilor și inovațiilor în România, care să răspundă nevoilor de mobilitate din țara noastră și să poată fi extinse la o scară mai mare, spre alte spații europene. Deoarece în fiecare stat membru UE există un membru al EIT Urban Mobility, hub-ul poate ajuta inovatorii atât să se extindă către noi piețe, cât și să aducă modele europene pentru provocările pe care le identifică.

Alexandra Hîncu, Hub Manager al EIT Urban Mobility Romania Hub, a declarat:

Ne propunem să oferim cât mai multe contexte în care cetățenii să aibă o comunicare directă cu orașele și cu zonele metropolitane din care aceștia fac parte, aducând, astfel, orașul mai aproape de oameni. Sprijinim această conexiune prin identificarea, împreună, a provocărilor actuale cu care orașele se confruntă și prin oferirea unui mediu de încredere în care start-up-urile, inovatorii, zona de cercetare și companiile care dezvoltă soluții de mobilitate să își expună ideile pentru a fi materializate sub formă de proiecte implementabile.

Conferința face parte dintr-un maraton de evenimente ce se va desfășura în lunile noiembrie și decembrie 2021. Astfel, în perioada imediat următoare, EIT Urban Mobility Romania Hub organizează o sesiune de training pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale (22-23 noiembrie) și un atelier de lucru cu tema „Open Innovation in Urban Mobility” (24 noiembrie). În luna decembrie, maratonul EIT Urban Mobility Romania Hub va continua cu evenimentul „Mobilitatea Urbană în România – Soluții pentru creșterea calității vieții – partea 2” (16 decembrie) și cu sesiuni de informare și networking ce se vor desfășura în intervalul 13-17 decembrie 2021.

*****

EIT Urban Mobility Romania Hub este un proiect sprijinit de EIT Urban Mobility.

EIT Urban Mobility, an initiative of the European Institute of Innovation and Technology (EIT), a body of the European Union, aims to accelerate solutions and the transition towards a user-centric, integrated and truly multimodal transport system. As the leading European innovation community for urban mobility, EIT Urban Mobility works to avoid fragmentation by facilitating collaboration between cities, industry, academia, research and innovation to solve the most pressing mobility challenges of cities. Using cities as living labs, its industry, research and university partners will demonstrate how new technologies can work to solve real problems in real cities by transporting people, goods and waste in smarter ways.

 

The Partners

Iceberg+ as an innovation and technology transfer consulting company with expertise in European and national projects, manages the CITT-I4T technology transfer center specialized in Smart City, Industry 4.0 and e-Health, founded the FIT Digital Innovation Hub. It manages the EIT Manufacturing Romanian Hub and coordinated the EIT InnoEnergy Romanian Hub (2019-2020).

 

Spherik, as the first Romanian accelerator and Best Romanian Acceleration program, StartupEurope Ambassador in Romania in 2018 and founder of the CEE Startup Network in 2019 under Commissioner Maryia Gabriel, coordinates since 2013 one of the most representative community of entrepreneurs, companies, investors and universities supporting the regional ecosystem of innovative startups.

 

The Romanian Federation of Metropolitan Areas and Urban Agglomeration is a non-governmental organisation supporting the polycentric development of metropolitan areas and agglomerations through territorial, social and economic cohesion. In partnership with the Association for Metropolitan Mobility (AMM), have implemented the “METROPOLITAN” project supporting the Municipalities public transport infrastructures.

Leave a Reply

Your email address will not be published.