Mișcări politice la PSD Brașov. Candidații la Primăria Brașov, Consiliul Județean și recrutarea primăriței USR din Victoria

La fiecare tură electorală încep „marile” discursuri ale politicienilor. Aceleași texte reciclate la nesfârșit. Politicieni cu zeci de ani vechime în diferite funcții vin și spun ce lucruri mărețe vor face. Domnilor și doamnelor politicieni, în ultimii 30 de ani ce ați făcut? Cu ce erați ocupați? Multe promisiuni au fost făcute de-a lungul anilor, neîndeplinite și reluate la fiecare rundă electorală. Ați văzut vreo demisie sau retragere din politică pentru neîndeplinirea promisiunilor?

Marius Dunca, liderul PSD la nivelul județului Brașov, vorbește de poporul brașovean și că o să le ceară lui Adrian Veștea și Irineu Darău un pact de neagresiune  în timpul campaniei electorale oficiale în care să discute doar proiectele pentru acest popor.

Vedeți discursul în conferința de presă de ieri, 1 martie 2024.

video: PSD Brașov

Spuneam în articolul Mișcări politice la AUR, PSD, REPER și PNL Brașov în perspectiva alegerilor de anul acesta că mutările politice/transferurile nu se fac peste noapte, ele vin ca rezultat al unor negocieri și relații personale dezvoltate în timp între cei care se mută și șeful organizației la care se mută.

În episodul prezentat public de PSD Brașov cu ocazia zilei de 1 martie 2024, Marius Dunca a anunțat cele mai noi recrutări. Cea mai importantă și cea mai reușită pentru Dunca a fost recrutarea primăriței USR din Victoria, Camelia Bertea.

Liderul USR Brașov, Irineu Darău, spunea despre plecarea Cameliei Bertea la PSD că „prin forțarea oamenilor și prin șantajarea comunităților cu bugete date din pix, PSD caută controlul total și ceva praf aruncat în ochii alegătorilor, după zeci de ani de eșecuri și de oameni slabi”.

Nu o să recunoască nimeni dacă banii veniți de la Ministerul Sănătății pentru spitalul din Victoria au fost condiționați de mutarea la PSD. Dar putem observa vizita ministrului Rafila la spitalul Victoria în ziua de după anunțarea transferului primăriței de la USR la PSD.

Observați că în lista de alocări bugetare de la Ministerul Sănătății mai figurează spitale din Brașov, cele din subordinea CJ Brașov – PNL și din Săcele unde este primar Virgil Popa – PSD.

Reamintesc că PSD a tăiat finanțarea din PNRR pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase de la Brașov, criteriile find de ordin politic și de a-l bloca pe primarul Allen Coliban.

Dincolo de disconfortul Cameliei Bertea de la evenimentul anunțării transferului (vezi foto mai jos), mutarea este o alegere, chiar și pe fondul unor constrângeri politice.

Mutările din USR în PSD arată că sunt oameni care nu și-au însușit misiunea pentru care a fost înființat USR, aceea de a lupta împotriva corupției, de a lupta împotriva modului în care PSD și PNL fac politică. Camelia Bertea nu este singura plecare de la USR Brașov înspre PSD Brașov. Ea va fi urmată și de un număr de actuali consilieri locali din CL Victoria.

 

În același timp, plecarea Cameliei Bertea și al altor membri USR arată și eșecul leadershipului acestui partid, atât la nivel local, cât și național.

O altă mutare din USR în PSD Brașov are loc la Dumbrăvița, acolo unde USR s-a bătut cu PNL, unde USR a reușit să facă un referendum pentru demiterea primarului PNL, dar nevalidat pentru neparticipare la vot. În acest caz este vorba de Viorel Strîmtu, consilier USR PLUS în Consiliul Local Dumbrăviţa.

Alte mutări politice la PSD Brașov

Poate cele mai așteptate nume din perspectivă electorală au fost cele ale candidaților la Primăria Brașov – Lucian Pătrașcu și la Președinția Consiliului Județean Brașov – Marian Rasaliu.

Marius Dunca a mai anunțat și alte mișcări: Gheorghe Sucaciu – primarul municipiului Făgăraș – ales independent și Sergiu Arsene – primarul comunei Bod – ales independent. Pe Gheorghe Sucaciu l-a mai anunțat o dată în iulie 2022, odată cu mutarea lui Mihai Costel la PSD. Sergiu Arsene are două mandate de primar ca independent la Bod. Acesta a fost în discuții și cu USR la alegerile din 2020, discuții care nu s-au materializat cu vreun transfer. În final, Sergiu Arsene s-a reîntors la prietenia începută la tineretul social-democrat.

Un alt nume transferat de la PNL este cel al consilierului local din CL Ghimbav, Daniel Cușai. Acesta este un antrepenor grec, care ne spune că a pornit cu o investiție de 35 de milioane de euro într-o fabrică de lapte (Olympus) și a ajuns cu afacerea la 200 de milioane de euro. Acesta promite că va câștiga Ghimbavul pentru PSD.

Numelor menționate mai sus li se mai adaugă Magda Cențiu – PNL Făgăraș, Dragoș Dumitru – consilier județean Pro România, în total 40 de consilieri locali, aleși la nivelul întregului județ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.