Mișcări politice la USR Brașov. „Allen Coliban – Primarul dumneavoastră” face reclamă electorală pe bani publici?

Prin seria „Mișcări politice la…” încerc să vă prezint activitățile partidelor și oamenilor politici în persepectivă electorală. În februarie 2024 v-am arătat transferuri între partide în episodul Mișcări politice la AUR, PSD, REPER și PNL Brașov în perspectiva alegerilor de anul acesta, iar pe 2 martie 2024 transferuri făcute de PSD Brașov în episodul Mișcări politice la PSD Brașov. Candidații la Primăria Brașov, Consiliul Județean și recrutarea primăriței USR din Victoria.

În episodul de azi vă prezint două mișcări de publicitate electorală în care un candidat la Primăria Brașov se folosește de o petiție, iar altul de o direcție publică.

„Mereu alături de brașoveni!”

Candidatul PSD Brașov la Primărie, Lucian Pătrașcu, a inițiat o petiție și o strângere de semnături în Livada Poștei pentru realizarea unei parcări subterane în Livadă.

Trebuie spus clar că Lucian Pătrașcu se folosește de această petiție pentru a strânge capital electoral în contrapondere cu propunerea primarului Allen Coliban de a restricționa traficul auto în zona Cetate. Asupra propunerii de parcare subterană a lui Lucian Pătrașcu o să revin în alt articol în care voi vorbi despre parcările din centru și o să explic atunci de ce propunerea aceasta nu este una bună.

Așadar, propunerea de parcare este doar o fentă electorală din partea lui Lucian Pătrașcu și PSD Brașov, cunoscută sub numele de populism.

„Allen Coliban – Primarul dumneavoastră” face reclamă electorală pe bani publici?

La finalul săptămânii trecute mi-a ajuns în atenție o scrisoare semnată de primarul Allen Coliban, candidat la Primărie pentru un nou mandat, scrisoare transmisă către brașoveni prin Direcția Fiscală Brașov. Aceasta nu vizează nimic din serviciile Direcției, ci este un material de publicitate electorală.

Nu văd o problemă în asta, de 20 de ani se face”, spune directorul Direcției Fiscale Brașov, Voinescu Marian Mihăiță. „Scrisoarea primarului este pusă în plicuri de către Direcția Fiscală, alături de un document ce ține de serviciile Direcției, pentru a nu avea costuri suplimentare cu expedierea scrisorii”, mai spune domnul director.

Domnul director Voinescu nu a știut să spună care este procedura și dacă există o dispoziție de primar pentru expedierea scrisorii primarului prin Direcția Fiscală Brașov.

Nu zicea USR că schimbă modul în care se face politică și administrație la votul din 2020? Promisiunile USR nu au nicio valoare, la fel ca ale celor de la PSD și PNL?

Atașez documentul și sub el textul complet.

Documentul în sine are data de 31 ianuarie 2024 și vine cu semnătura primarului Allen Coliban, de la Cabinetul Primarului, iar plicul de la Direcția Fiscală Brașov are data de 19 februarie 2024.

Dragi braşoveni,

Vă doresc să aveți un 2024 minunat, plin de bucurii, sănătate și împliniri!

Vă mulţumesc pentru susţinerea oferită proiectelor Braşovului! Am trecut împreună printr-un an 2023 încununat cu o serie de succese demne de ambițiile unui oraș cum e Brașovul.

Sunt onorat să vă scriu acest mesaj, o scurtă trecere în revistă a principalelor realizări ale anului trecut, dar şi a celor mai importante proiecte pentru anul în curs.

Finanţări europene, bani pentru proiecte esențiale braşovenilor

Am finalizat, în 2023, proiecte din fonduri nerambursabile în valoare totală de 212,6 milioane de lei: proiecte care privesc achiziția de mijloace de transport în comun, construirea unei creşe în Tractorul, a parcului de La lepure etc. Performanţa Braşovului în acest domeniu al finanțărilor nerambursabile, în ultimii trei ani, a fost remarcabilă. E vorba de sute de milioane de lei, finanțări nerambursabile, care vor fi investiți în dezvoltarea Braşovului și în creşterea calității vieții. Cu aceşti bani, construim creșe, grădinițe, reabilităm blocuri, amenajăm centre pentru vârstnici, modernizăm transportul în comun, producem energie solară şi reducem costurile de consum, reabilităm monumente istorice, dezvoltăm infrastructura oraşului.

Educaţia copiilor şi nepoţilor noştri

În 2023, am finalizat construirea unei grădinițe (Coresi) și a unei creşe (loan Popasu). În scurt timp, ele vor fi pregătite să îi primească în noile spații pe cei mai mici dintre braşoveni. De asemenea, sunt pe final lucrările la un nou corp la Școala 30 (10 săli de clasă, bibliotecă, laboratoare).

Respect pentru seniori

Grija şi respectul față de seniori sunt o prioritate a mandatului meu de primar. Am crescut facilitățile oferite persoanelor vârstnice, transportul public, tichetele de sărbători și indemnizația pentru bunici, am dotat căminul pentru persoane vârstnice şi centrul de recuperare, dezvoltăm proiecte pentru deschiderea primelor centre de cartier dedicate seniorilor.

Finanţări prin ghiduri specifice ale proiectelor culturale, de mediu, pentru tineri şi copii, sociale şi sportive

Braşovul crește anual din punct de vedere al proiectelor finanțate pe cele 5 categorii. Astfel, în 2023, am finanțat 88 de proiecte cu peste 9 milioane de lei. Centrul Cultural Apollonia și-a pus amprenta asupra peisajului cultural braşovean și s-a impus rapid ca reper în domeniu. Totodată, în 2023 Brașovul a fost gazda primei ediții a festivalului Massif. Viața culturală şi sportivă a Braşovului s-a îmbunătățit considerabil în ultimii 3 ani.

Priorități pentru 2024

Avem 900 de milioane de lei pe care i-am atras din finanțări nerambursabile. E o valoare istorică pe care o vom folosi pentru proiecte importante pentru dezvoltarea Braşovului. O listă cu o parte dintre proiectele prioritare pe 2024:

Parc fotovoltaic. Anul acesta va fi operațional parcul fotovoltaic al Braşovului. Pe 20 de hectare, în Stupini, peste 30.000 de panouri vor asigura 90% din energia electrică necesară clădirilor şi serviciilor publice din oraş. Şcolile, grădinițele, creşele, instituțiile de cultură, iluminatul stradal şi chiar producerea zăpezii artificiale din Poiană vor folosi curentul produs de noi, reducând astfel bugetul de cheltuieli al oraşului.

Parcuri noi. În 2024, recepționăm şi deschidem public pentru braşoveni 3 parcuri noi: La lepure, Carpaţilor – Urban Plaza şi Bartolomeu – Strada Lânii. De asemenea, avem în lucru documentațiile tehnice pentru parcuri noi în Centrul Nou / Astra şi Tractorul. Este în derulare amenajarea dealului Straja ca parc public (zona Cetăţuiei). Fostul depozit de deşeuri industriale din Timiş-Triaj va fi închis prin procedură simplificată. Transformăm întreaga zonă în spațiu verde şi zonă de agrement.

Sania de vară. Până la finalul anului, sania de vară din Poiana Brașov va fi gata. Acest proiect, alături de dezvoltarea bikepark-ului, face parte din transformarea Poienii într-o stațiune pentru patru anotimpuri.

Terenuri de sport. Dacă anul trecut am amenajat în jur de 25 de terenuri de sport, în 2024, vom amenaja cel puțin tot atâtea, în cartierele Braşovului. Copiii noştri vor avea ocazia să practice sporturile preferate în siguranţă şi în condiții foarte bune.

Locuri de joacă pentru cei mici. Toate elementele din toate locurile de joacă și de la creşele și grădiniţele din Braşov vor fi înlocuite până la jumătatea anului 2024.

Piste de biciclete şi benzi unice pentru transportul public în comun. Pistele de biciclete pe care le realizăm în 2024 sunt Poienelor – Crinului – Gării – Camera de Comerţ (6 km) şi Valea Cetății – Carpaţilor – Poienelor (4 km). În plus, tot anul acesta vom amenaja primii aproximativ 13 kilometri de benzi unice pentru mijloace de transport în comun.

Grădiniţe şi creşe. În 2024 lucrăm la 8 grădinițe noi, 5 creşe noi și 2 noi școli. De asemenea, am început extinderi şi mansardări de şcoli şi investim în corpuri noi. Tot în domeniul educației, avem deja pregătite proiecte pentru eficientizarea energetică a mai multor şcoli şi licee din oraş.

Parcuri pentru căței. Anul acesta vor fi gata cel puțin 5 canisite (parcuri speciale pentru căței). Acestea vor fi amenajate inclusiv cu mobilier specific pentru prietenii noştri patrupezi.

Skatepark. Cel puţin 2 dintre cele ? facilități ale skatepark-ului de sub Podul Fartec vor fi gata anul acesta. Copiii şi tinerii din Braşov vor avea o facilitate completă, cea mai dezvoltată de acest tip din România.

Acestea sunt doar o mică parte dintre proiectele derulate în 2023 şi din cele propuse pentru 2024. Vă invit să citiți în detaliu, pe site-ul primăriei, bugetul pentru acest an – buget2024.brasovcity.ro. Pentru sugestii şi inițiative legate de dezvoltarea oraşului nostru, îmi puteți scrie la contact@brasovcity.ro – voi ține cont de fiecare mesaj.

La final, vă mai spun că va fi un an special, pentru că vor fi mai multe runde de alegeri electorale. Europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidențiale. Va exista mult “zgomot”, vor exista multe tentative de a distrage atenția de la ce e important. Iar important pentru Braşov este să-și păstreze traiectoria pe care s-a înscris în ultimii 3 ani. O traiectorie a dezvoltării sustenabile, în beneficul cetățenilor.

Vă asigur că, atât eu cât şi echipa pe care o conduc, vom avea o singură preocupare. Să lucrăm, în continuare, doar în interesul Braşovului şi al dumneavoastră, al braşovenilor.

Vă transmit toate gândurile bune și vă doresc multă sănătate,

Allen Coliban – Primarul dumneavoastră

Leave a Reply

Your email address will not be published.