Infrastructură și Mobilitate Ep. 13 – Livada Poștei: Zona Palatul Wilhelm Czell – Rectorat – Biblioteca Județeană – Casa Armatei

În contextul discuțiilor despre reorganizarea Centrului Istoric al Brașovului a venit timpul să punem în discuție și Livada Poștei: Zona Palatul Wilhelm Czell – Rectorat – Biblioteca Județeană – Casa Armatei, așa cum am făcut în două episoade cu alte două zone istorice:

Reorganizarea străzilor Bălcescu – Grigoraș Dinicu – Poarta Șchei
Reorganizare Mureșenilor – Piața Sfatului – Barițiu

Pentru Livada Poștei am luat zona dată de clădirile Palatul Wilhelm Czell – Rectorat – Biblioteca Județeană – Casa Armatei.

Reaminetesc că reorganizarea spațiului urban este necesar pentru creșterea calității vieții: siguranță pentru toți participanții la trafic, acces, accesibilitate, durabilitate, viabilitate economică, echitate, coeziune socială, sănătate și calitatea mediului construit. În acest sens, câteva dintre soluțiile discutate cu Gruia Hilohi în cadrul acestui episod sunt:

  1. desființarea giratorului și revenirea la semaforizare la intersecția Mureșenilor – Eroilor – Lungă;
  2. introducerea trecerilor de pietoni pe toate cele patru brațe ale intersecției semaforizate menționate la punctul 1;
  3. reorganizarea completă a Terminalului RATBV Livada Poștei;
  4. extinderea sau prelungirea traseului unor linii în zonele Cetate și Șchei, noile capete fiind Pe Tocile, Piața Sfatului și Pietrele lui Solomon;
  5. pentru porțiunea străzii Lungă de la AJOFM și Cinema Astra: refacerea punctului de îmbarcare-debarcare pentru autocare și realizarea unui trotuar nou în fața AJOFM, până la intersecția cu strada Ștefan Octavian Iosif și introducere trecere de pietoni care să lege Casa Armatei cu strada Ștefan Octavian Iosif și cu Șirul Livezii;
  6. desființarea parcărilor din fața Bibliotecii Județene și După Ziduri și pietonalizarea spațiului rezultat, cu deschiderea canalului Graft pe încă o porțiune înspre cădirea transformatorului electric;
  7. exproprierea celor trei loturi de După Ziduri;
  8. extindere suprafețe spații verzi.

Materialul conține o planșă întocmită de Gruia Hilohi și câteva imagini istorice puse la dispoziție tot de Gruia Hilohi.

Foto copertă: Parcul Rudolf, 1962 – sursa: Gruia Hilohi

Leave a Reply

Your email address will not be published.