Făgăraș Fest, ediția a doua | Aventură, mâncăruri locale, munte, muzică și bună dispoziției

Un festival comunitar sustenabil, o experiență inedită în România, rezultatul unei bunei colaborări între două organizații de mediu și comunitatea locală, o invitație pentru a aduce oamenii împreună, ca susținători ai Munților Făgăraș și ai ariilor protejate din România. Este Făgăraș Fest, aflat la a doua ediție, ce va avea loc în Sboghițești, comuna Nucșoara, jud. Argeș, în 6 – 8 august 2021.

Făgăraș Fest celebrează Natura și Oamenii ce trăiesc la poalele munților Făgăraș. Evenimentul face parte din inițiativa Fundației Conservation Carpathia și a ProPark – Fundația pentru Arii Protejate de a promova unicitatea și frumusețea zonelor naturale din România și de a atrage atenția asupra importanței protejării celor mai întinse păduri sălbatice de pe continent, în beneficiul oamenilor și al naturii. Dar și de a ajuta comunitățile locale să găsească soluții pentru producerea și promovarea produselor locale de calitate și păstrarea acestui peisaj rural deosebit.

Făgăraș Fest: un festival comunitar responsabil

Împreună avem puterea să producem schimbarea, să trăim mai bine și frumos. Aceasta este moștenirea și contribuția pe care o putem aduce lumii întregi pentru un viitor sustenabil. Iubim natura și muncim zi de zi să o protejăm. Ne asumăm întreaga responsabilitate a organizării festivalului Făgăraș Fest în mijlocul naturii și în comunitățile locale și abordăm în mod responsabil atât planificarea, cât și organizarea evenimentului.

Fiecare litru de combustibil utilizat, fiecare grad pe un termostat, fiecare litru de apă risipită, fiecare sticlă de plastic sau doză de aluminiu aruncată sunt direct responsabile de limitarea resurselor naturale, crearea deșeurilor și inevitabil de producerea dezechilibrului în natură și afectarea sănătății noastre.

Organizatorii invită toți participanții să aibă în vedere două aspecte importante:

Respectul pentru natură!
Respectul pentru comunitatea locală!
„Împreună facem posibil un eveniment cu impact minim asupra naturii și maxim asupra dezvoltării durabile a localnicilor.

Program

Pentru mai multe detalii accesați pagina evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.