Dacă vă place să vă bucurați de sărbători, gândiți-vă și la ceilalți, și ei vor să se bucure, nu să se sperie

Ne plângem de tinerii care dau cu petarde, dar nu tinerii sunt problema, ci noi, adulții. Adulții vând materiale pirotehnice de divertisment și noi ducem copii să vadă focurile de artificii. Este o cutumă pe care adulții o duc mai departe. Cutumă care arată nivelul de responsabilitate, adică de conștiință socială pe care o avem ca adulți.

Tinerii nu ar avea petarde dacă nu ar exista adulți care să vândă. Vânzarea materialelor pirotehnice de divertisment este un simplu act egoist de făcut bani. Nimic mai mult. Nu are legătură cu nicio tradiție. Unii profită de sezonul de iarnă pentru a face niște bani, fără să-i intereseze dacă sunt periculoase, dacă cineva folosește greșit materialul și se rănește sau dacă sperie toate animalele. Este un egoism amestecat cu lăcomie, pe principiul „mie să-mi fie bine”. Vânzarea materialelor pirotehnice se încadrează la speculă, care la rândul ei funcționează pe educația scăzută a societății. Iar efectele le vedem de fiecare dată.

Pentru prevenirea accidentelor de orice fel care implică folosirea necorespunzătoare a materialeleor pirotehnice, Poliția Brașov vă recomandă următoarele:

  • Potrivit legii, vârsta minimă la care pot fi utilizate materiale pirotehnice de tipul: steluțe, lumănâri scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți este de 16 ani. Aceste categorii sunt stabilite in funcție de gradul de periculozitate, iar obiectele pirotehnice de tipul I si P1 reprezintă gradul de periculozitate cel mai scăzut.
  • Comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
  • Nu achiziționați materiale pirotehnice de la vânzătorii neautorizați!
  • În cazul in care vreți totuși sa achiziționați artificii pentru acasă, asigurați-vă că sunt legale (trebuie să fie inscripționate in limba română, cu modul de folosire și termenul de valabilitate, iar comerciantul să aibă acte care fac dovada provenienței lor) și că le depozitați într-un loc uscat si răcoros până la momentul folosirii.
  • Folosiţi materialele pirotehnice de divertisment legale doar în spaţii deschise şi neobstrucţionate. De asemenea, aveţi grijă ca în împrejurimi să nu existe persoane sau materiale inflamabile.
  • Niciodată să nu înmânaţi artificii copiilor!
  • Înainte să aruncaţi obiectele pirotehnice folosite, se recomandă să verificați dacă resturile materialelor pirotehnice de divertisment sunt complet stinse şi abia apoi să le puneți într-un recipient metalic, departe de materiale inflamabile.
  • Nu folosiți materiale pirotehnice dacă ați consumat alcool, chiar și în cantitate mică!

Sursa foto: IPJ Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.