Primarul Allen Coliban a convocat astăzi Consiliul Local Brașov într-o ședință de îndată, având pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Brașov.
2. Proiect de hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ din Municipiul Brașov.
Ședința nu s-a ținut ca urmare a neaprobării ordinii de zi din partea consilierilor locali PNL și PSD.
Trebuie reamintit că cele două proiecte de hotărâre au fost respinse de către consilierii locali PNL și PSD și la ședințe anterioare. Dacă până acum respingere celor două proiecte avea loc în cadrul ședințelor, unde se mai discuta pe baza acestora și pe conținut, de data aceasta nu s-au mai pus în discuție, consilierii PNL și PSD respingând ședința cu totul.
Și se ridică întrebarea, nu cumva respingerea acestor două proiecte este intenția PNL și PSD de a bloca funcționarea administrației Coliban? Această bătălie politică, care are loc de doi ani deja, duce la o capacitate mai scăzută a Primăriei pe partea de implementare de proiecte.
O notă de final. Până la publicarea acestui articol, Primăria Brașov nu a făcut publice documentațiile aferente celor două proiecte de hotărâre și nici nu le-am primit la solicitare.
Leave a Reply