Lucrările de modernizare a rețelelor de apă, din fonduri europene, încep joi, 23 ianuarie 2020, pe bulevardul Saturn, de la blocul nr. 1 la cel cu nr. 29, adică de la intersecția Gemenii până la Biserică.
Acestea se vor desfășura în zona verde și pe trotuar. Este vorba despre înlocuirea unor conducte vechi de peste 40 de ani, cu unele noi, din polietilenă.
Traficul pietonal pe alei va fi afectat de lucrări. Compania Apa estimează că termenul de finalizare este 25 aprilie 2020.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
Sursa foto: Compania Apa
Leave a Reply