În luna mai avizul de mediu cu privire la reconstrucția podului feroviar de la Budila era în dezbatere la APM Brașov. În septembrie, Sucursala Regională C.F. Brașov lansează licitația pentru „Reconstrucție pod și amenajare albie km 17+318 linia 317 Hărman – Întorsura Buzăului”.
Valoarea estimată este de 26.025.733,86 lei fără TVA, iar durata contractului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la care se adaugă 3 luni calendaristice pentru întreruperea lucrărilor pe perioadă de timp friguros.
Contractul presupune lucrări de demolare a șinelor și traverselor rămase suspendate, a infrastructurii prăbușite în albie, a sferturilor de con exostente și înlăturarea molozului din albie.
Soluția proiectată
Conform recomadărilor din expertiza tehnică soluția adoptată a fost de construire a unui pod nou proiectat pe amplasamentul existent, pentru cale simplă, podul are suprastructura metalică, grindă cu zăbrele.
Infrastructura este alcătuită din 2 culee fundate indirect pe piloți de diametru mare de 1,5 metri.
Suprastructura este un tablier metalic, cu calea în prism de piatră spartă. Cuva este din beton armat turnată în poziți definitivă. Grinda cu zăbrele este alcătuită din 7 panouri de 10 m și rosturi de montaj pentru grinzile principale care permit tronsoanelor de grindă să fie transportate. Din punct de vedere static, podul este o grindă metalică, simplu rezemată.
Conform documentației tehnice pentru organizarea execuției lucrărilor (DTOE), au fost analizate 5 soluții și a fost avizată varianta de linie simplă, pod grindă cu zăbrele calea joasă, în cuvă de balast.
Proiectul presupune și lucrări de amenajare a albiei. Având în vedere faptul că panta albiei a crescut progresiv în urma viiturilor din ultimii ani, din punct de vedere hidraulic vitezele rezultate fiind de aproximativ 6 m/s, se pune problema stopării acestor fenomene de eroziune.
Graficul de execuție
Leave a Reply