În 23 iunie am participat la atelierul dedicat sectorului, denumit generic de organizator, „Cultură, evenimente și educație pentru turism – antreprenori culturali, organizatori de evenimente și organizații de educație și formare” organizat în cadrul procesului de realizare a Strategiei pentru turism.
Așa cum am spus în cadrul atelierului, cred că Brașovul trebuie să devină destinație cultural-artistică, nu doar de divertisment, dacă vrem ca acest oraș să fie unul european, civilizat și dezvoltat.
Înainte să pun în discuție propunerile pe care le-am făcut, trebuie să menționez că participarea la acest atelier a fost incredibil de scăzută. În afara mea, au mai fost prezenți patru oameni, de la două organizații.
Pentru acest motiv ni s-a subliniat că nu suntem reprezentativi. A fost un fel de a ne spune că părerile noastre nu contează. O să înțelegeți de ce, când vă spun ce pretenții artistice uriașe am pentru Brașov.
Ca sociolog, trebuie să spun că modul în care atelierul a fost organizat și modul în care s-a desfășurat intră la cercetare calitativă, nu cantitativă. Adică nu caută reprezentativitate, ci caută să colecteze date pe care nu ai avea cum să le aduni cu un instrument de cercetare cantitativă.
Am încredere că sociologul care coordonează realizarea strategiei pentru turism le va explica reprezentanților OMD alegerea instrumentelor și de ce o cercetare calitativă este superioară celei cantitative și că nu trebuie să ai reprezentativitate ca în cazul unui sondaj.
După aceste precizări de ordin metodologic, putem să recunoaștem că participarea scăzută a mediului artistic și creativ privat brașovean este o problemă din perspectiva faptului că OMD și Primăria nu vor cunoaște întreaga planșă de probleme și nevoi ale artelor, așa cum nu vor simți nici presiunea ca arta să fie o prioritate pentru Brașov.
Înțeleg că participarea a fost scăzută și la atelierul dedicat instituțiilor publice de cultură.
Aceste participări scăzute arată o fragmentare puternică a mediului artistic brașovean, una care reușește să-i țină la distanță pe actorii privați și publici, lăsând loc unor mici bule, construite pe bază de prietenii.
Pe partea de evenimente culturale a fost adusă în discuție Sala Polivalentă, doar că aceasta nu e potrivită pentru majoritatea evenimentelor cultural-artistice. Merg ceva concerte (mai degrabă divertisment) și târguri (de carte, de artă, de artizanat). Dar nu poți avea teatru, dans, film, performance. Sala Polivalentă nu este dotată tehnic pentru astfel de evenimente, iar sonorizarea va avea limite.
Evenimentele cultural-artistice sunt destinații. Oamenii ar putea veni la Brașov pentru o expoziție, un teatru, o bienală de artă sau de arhitectură, festivaluri (muzică, film, teatru). Vă aduc aminte de Festivalul Amural care atrăgea oameni și din afara Brașovului, festival care a fost distrus politic. Rockstadt Extreme Fest este unul care atrage participare internațională.
Din perspectiva turismului și a atragerii de vizitatori, arta ar trebui prioritizată la nivel de oraș. Oamenii vin pentru manifestări artistice. Nu unitățile de cazare atrag oamenii la Brașov. Acestea doar beneficiază financiar de pe urma atractivității orașului.
Realitatea este aceea că la Brașov cultura este finanțată și administrată de oameni care nu au treabă cu aceasta. Nu sunt consumatori de artă și de manifestări artistice.
Oamenii de cultură din instituțiile publice stau cuminți, chiar și când li se taie bugetele, cu mici excepții, până vine primarul și îi liniștește. Oamenii de cultură din privat se descurcă care cum pot, iar când apare „oportunitatea” se bagă la stat, vezi exemplul Centrului Cultural Apollonia. Toți se bat pentru a avea o relație bună cu primarul sau președintele de județ ca să primească ceva sprijin pentru eveniment/proiect.
Soluții
În cadrul atelierului am spus că Brașovul are nevoie de două lucruri mari, importante, pentru a deveni oraș artistic: înființarea unei Facultăți de Artă și o clădire nouă pentru Muzeul de Artă Brașov.
Facultatea de Artă ar trebui să fie înființată în cadrul UNITBV. Important este ca aceasta să aibă multiple specializări, nu doar două-trei programe de licență. La fel de important este ca aceasta să aibă infrastructura fizică necesară pentru a putea exista și a susține programele de studii. Cu alte cuvinte, este nevoie de o investiție semnificativă.
O altă investiție semnificativă este cea pentru o clădire nouă pentru Muzeul de Artă Brașov. Toate muzeele brașovene au nevoie de clădiri noi, dar hai să începem cu Muzeul de Artă. Este muzeul care se mișcă cel mai bine și care reușește să pună în valoare patrimoniul deținut, cât și să fie o scenă pentru arta contemporană.
Așadar, clădirea nouă trebuie să aibă spații expoziționale mai multe și mai generoase, spații de evenimente și ateliere cu publicul, spații de creație, de restaurare și de studiu și, la fel de important, spații de depozitare în condiții optime a patrimoniului deținut.
La auzul celor două propuneri, reprezentanții OMD Brașov de la atelier s-au cam speriat, probabil gândindu-se la faptul că este nevoie de sume mari pentru astfel de realizări. Așa este când ambițiile locale sunt de colț de stradă.
Pe partea de finanțare au fost discutate două soluții. Una este legată de taxa de turism. La Brașov aceasta este de 12 lei/turist/zi. Din suma aceasta 5 lei merg la Salvamont, 7 lei rămân la bugetul municipiului. Nu știu acum cât e totalul anual colectat la bugetul public, dar s-ar putea direcționa 2 lei din cei 7 către bugetul pentru ghidul cultural.
O altă variantă a fost aceea de a forma un buget din surse private și care să fie gestionat de către Consorțiul Cultural Corona. Ideea este bună, dar cred că ar trebui gestionat de o entitate neutră, care nu are membri care, în același timp, participă la concursuri de proiecte finanțate din bugetul respectiv. Asta pentru a elimina conflictul de interese. Numai că aici avem reticența mediului privat, non-cultural, de a finanța cultura.
Dar mai e o variantă de finanțare. Se pot lua câteva milioane de la asfaltări inutile și se pot da culturii.
Ghidul cultural are nevoie de o schimbare majoră. Există câteva elemente de care trebuie ținut cont.
Acesta trebuie administrat și întocmit de o entitate pe modelul Centrului de Proiecte Timișoara, o structură cu oameni de specialitate pe zone culturale și finanțări de proiecte, nu cum este Centrul Cultural Apollonia.
Ghidul ar trebui să aibă mai multe linii de finanțare pentru a elimina dezechilibrele. Entitățile publice ar trebui să fie separate de cele private. O organizație privată nu poate concura niciodată de pe picior de egalitate cu entități culturale publice, în condițiile în care acestea din urmă au bugetul de salarii asigurat din bugetele publice, în timp ce cele private abia dacă pot găsi banii de cofinanțare într-un proiect.
O altă diferențiere ar trebui să fie la proiecte mici și proiecte mari, dar și proiecte la început de drum, care au mare nevoie de susținere financiară, și proiecte cu vechime, de exemplu, de minimum 5 ani, care se presupune că au deja un portofoliu de finanțatori privați și niște surse proprii de venit. Toate proiectele ar trebui evaluate pe baza unor indicatori de sustenabilitate astfel încât acestea să dobândească în timp autonomie financiară.
Se mai pot crea linii tematice de finanțare în cadrul ghidului. De exemplu: artă vizuală, dans, performance, new media, carte etc. Sau se pot puncta suplimentar anumite linii tematice, dacă la nivel de municipiu se dorește ca producția de evenimente de artă vizuală să crească pe o anumită perioadă.
Un alt element, pe care politicienii nu vor să-l înțeleagă este acela că oamenii care lucrează în cultură trebuie plătiți. De aceea, ar trebui ca în ghidul de finanțare să fie eligibile cheltuielile de salarizare. Indiferent cât de mic este un proiect, el are în spate luni de muncă. Iar proiectele pot crește în dimensiuni doar dacă pot fi angajați suficienți oameni pentru a desfășura proiectul.
Un alt element care trebuie scos din ghidul de finanțare este justificarea proiectului sau justificarea nevoii la care răspunde un proiect cultural. Este o aberație aici, pentru că arta nu este asistență socială și nici nu trebuie să acopere goluri din serviciile publice la care administrațiile și statul român sunt deficitare.
Arta, prin sine, are o dimensiune educativă, dar artistul și realizatorul unui proiect cultural nu creează pentru că avem abandon școlar sau violență domestică sau pentru că avem consum scăzut de carte și artă, ci pentru că vrea să exprime ceva. Arta este spațiul de creație, unul de liberă exprimare, nu de limitare.
Închei în această notă a libertății de exprimare prin artă și haideți să facem Facultatea de Artă la Brașov!
Leave a Reply