BCR Info: Indicele BCR cu frecvență zilnică sugerează o stagnare a economiei în T4 2022 față de T3 2022

▪ Începând cu data de 15 octombrie 2022 Google nu mai raportează mobilitatea către locurile de muncă. Până în acest moment nu am reușit să găsim un înlocuitor adecvat, drept consecință am decis să îl eliminam complet din indicele nostru. Tendinţele au rămas neschimbate, iar valorile din trecut diferă marginal și trebuie menționat că revizuirile de date ale celorlalți 5 indicatori folosiți contribuie și ele la valorile lunare modificate. Indicele BCR cu frecvență zilnică privind activitatea economică s-a situat în septembrie la 96% față de o lună normală prepandemie, în creştere de la 95% în august iar în octombrie s-a întors la 95%. Datele preliminare pentru primele 11 zile din noiembrie arată activitatea economică la 94% din media unei luni normale. Indicele nostru indică o stagnare a economiei în termeni secvențiali în T4 2022, iar așteptările noastre se situează la -0,2% în raport cu trimestrul anterior ceea va duce creșterea pentru tot anul 2022 la 4,7%.

▪ Ministerul Finanțelor a emis ieri obligațiuni cu scadența 25 octombrie 2027 în valoare de 586 milioane de lei, peste nivelul planificat de 400 de milioane lei. Randamentul mediu/maxim al licitaţiei a fost de 8,02%/ 8,05%, iar cererea s-a situat la 701 milioane lei.

Sursa: BCR

Leave a Reply

Your email address will not be published.