Anca Zaharia | „Nopți în Marrakech”, tribut adus anilor ’60 și irezistibilei Talitha Getty

Am citit coperta a patra înainte să mă apuc de citit romanul Nopți în Marrakech (2023, Corint Fiction, în traducerea din engleză a Ioanei Petrindean), prima mea întâlnire cu scriitoarea Jane Green. Cum se întâmplă de obicei, ceva din creierul meu face o treabă excelentă și mă ajută să uit pe loc ce am citit despre carte – asta e arma mea imbatabilă împotriva oricărui fel de spoiler, merge la filme, muzici, teatru și cărți.

Astfel că, deși abia ce aflasem de pe coperta a patra despre Talitha Getty (de care autoarea e devenit oarecum obsedată în adolescență) și că, prin urmare, este inspirată de o poveste adevărată, am uitat aceste detalii preț de multe sute de pagini. Dar desele referiri la figuri emblematice, precum Yves Saint Laurent și Keith Richards sau Mick Jagger și Marianne Faithfull, au făcut rapid din narațiune un mare semn de întrebare pentru mine: cât și cum a folosit Jane Green realitatea pentru a spune o poveste atât de credibilă încât deseori pare să semene mai mult cu un demers jurnalistic ori cu o mărturie la prima mână?

Până la pagina 135 m-am bucurat să o descopăr pe Claire, o tânără care m-a făcut să mă tem că ar putea reprezenta doar o foarte lungă introducere care s-ar putea dovedi irelevantă pe parcurs. Vag Marrakech, nici urmă de Talitha Getty. Însă m-am înșelat și m-am bucurat să-mi văd răsplătită așteptarea: după o destul de colorată imagine a scenei rock londoneze din anii ’60 și un (aproape) manifest pentru diverse tipuri de droguri, precum și pentru o viață trăită după propriile reguli, indiferent de mediul de proveniență, autoarea face o trecere interesantă la felul în care o lume a excesului și opulenței poate să se întrepătrundă cu viața banală a unei fete comune care visează la o măreție pe care nu are deloc habar cum ar putea să o cucerească.

Ce e foarte plăcut la Claire e că nu e dispusă să facă orice pentru a ajunge unde își dorește, dar e dispusă să își testeze limitele și să învețe despre sine pentru a decide apoi ce și dacă i se potrivește direcția în care o apucă viața – o trăsătură matură, impresionantă, chiar dacă nici măcar asta nu ajută în cazul unei supradoze, de exemplu.

Dar Claire are determinare și e dispusă să spună „da” în situații pe care le-am considera periculoase mai ales astăzi. Astfel, ea ajunge să adopte o nouă identitate:…

Leave a Reply

Your email address will not be published.