Mi-a plăcut Woody Allen de când am aflat de existența lui, adică de vreo 20 de ani, poate mai mult. Am știut și de scandalurile în care a fost implicat, de acuzațiile care i s-au adus, dar de fiecare dată am delimitat, în discursul meu, acțiunile omului de rezultatele artistului. Încă mai cred că, dacă ne-am ghida după valorile morale ale unui creator, șansele sunt ca nimeni să nu mai fie relevant. Cu toate acestea, de ținut minte este că acuzațiile împotriva lui Woody Allen l-au compromis în mass-media – iar motivațiile presei și implicațiile care decurg de aici sunt lesne de dedus, însă el nu a fost găsit vinovat de vreo instanță. Dar presa și memoria colectivă omit asta.
Apropo de nimic. Autobiografie a apărut la editura Litera în iunie 2021 și parcă n-am văzut-o atât de citită în bula mea pe cât consider că merită. Pentru că o văd a fi marele drept la replică al lui Woody Allen, care apucă să spună aici tot ce poate n-a reușit o viață: de la copilăria cu încercările ei felurite până la adolescența cu primele semne timide de succes datorat vorbelor puse pe hârtie și glumelor care îi ieșeau tot mai bine și care l-au propulsat spre lumea stand-up-lui, trecând apoi prin căsnicii și relații, cu tot cu părțile lor bune și rele, ajungând la filme, la scenarii și regie, la așteptări și reușitele care au avut loc în ciuda lor.
Woody Allen dovedește aici că are un super simț al umorului, parcă mult prea fin și subtil de cele mai multe ori, deci cu atât mai special. M-a impresionat de multe ori de-a lungul lecturii (mai ales în situațiile în care lumea lui era prezentată în contrast cu cea a celor din jur, lucru de care…
Leave a Reply