A fost necesară dezbaterea „drumuri forestiere alternative la Gorița”?

* 6 drumuri forestiere noi: 13,2 km; 39.687 m3 volumul total masă lemnoasă pe picior; 3.968 m3 cota anuală posibilă de exploatat

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a organizat dezbaterea „drumuri forestiere alternative la Gorița”, o dezbatere care doar a agitat spiritele. Și pe bună dreptate, în contextul în care drumul forestier Gorița a fost respins în mod categoric de către societatea civilă, printr-un marș și o petiție cu aproximativ 15.000 de semnatari.

Consider că dezbaterea nu a clarificat nimic, ea neavând niciun document pus în discuție și insuficiente răspunsuri la întrebările adresate de către participanți. Dezbaterea a fost anunțată cu aproximativ 24 de ore înainte. În realitate, a fost o nouă manevră administrativă făcută de primarul Allen Coliban, ca în cazul dezbaterii pe subiectul podului hobanat, în care acesta a vrut să adune opinii contra realizării drumurilor forestiere, pentru că nu dorește nici el realizarea lor. Practic, a folosit instrumentul dezbaterii într-un mod cât se poate de neetic, pentru că el nu vrea să-și asume o decizie directă, clară. Și în acest fel justifică cu „brașovenii nu vor”. Care brașoveni? Cei 25 de participanți la dezbaterea pe Zoom, inclusiv primar, angajați primărie, reprezentant RPLP Kronstadt și jurnaliști?

Folosind instrumentul dezbaterii publice în acest fel, nu faci decât să alterezi ideea reală de dezbatere publică și societate civilă. Dezbaterea publică ar trebui să fie un instrument prin care locuitorii să-și expună opinia și ar trebui utilizat așa cum trebuie: ar trebui să atragă cât mai mulți participanți, să fie anunțată din timp, să aibă loc la ore la care oamenii pot lua parte, să fie transparentă – adică să fie puse din timp la dispoziția tuturor documentele necesare pentru dezbatere. În schimb, primarul Coliban a utilizat acest important instrument într-un sens nepotrivit și doar pentru că nu a vrut să-și asume clar o poziție, aceea pentru care a și fost mandatat: nu se doresc drumuri forestiere făcute pentru exploatări.

În contextul jocurilor politice locale USR PLUS versus PNL și PSD, Allen Coliban va fi acuzat de pierderea de fonduri europene, adică al proiectului finanțat de AFIR pentru realizarea drumului Gorița și reabilitarea altor câteva existente.

Ce a uitat domnul primar este că are un mandat clar din partea societății civile de a nu mai permite drumuri forestiere și defrișare de păduri în scop de exploatare.

Acum, să ne uităm un pic la ce s-a întâmplat în cadrul dezbaterii. Am văzut un primar care tot împingea discuția în direcția colectării de opinii contra realizării drumurilor forestiere. Am văzut un reprezentant al RPLP Kronstadt, cea care a propus realizare drumurilor forestiere, vădit nemulțumit că trebuie să participe la dezbatere și complet nepregătit. Reprezentantul RPLP, Ciprian Cojanu, a precizat clar în cadrul dezbaterii că nu există niciun document pregătit, nimic. Nu există studii de prefezabilitate, fezabilitate sau de impact, nu există proiect tehnic. Tot ce există este propunerea de șase drumuri forestiere, ca cele din imagine.

Încarc planșa cu localizarea drumurilor și în format pdf pentru cine vrea calitate mai bună.

Este interesant că la întrebarea câți arbori s-ar tăia pentru realizarea celor șase drumuri forestiere, reprezentantul RPLP a spus că nu știe, pentru că nu există niciun studiu făcut. Numai că astăzi, în timp ce scriam articolul, am găsit pe site-ul Primăriei Brașov șase casete cu indicatori, câte una pentru fiecare drum, în care sunt trecute următoarele date: lungimea drumului, volumul total masă lemnoasă pe picior și cota anuală posibilă de exploatat.

Pentru cei trei indicatori avem în total, pentru cele șase drumuri:

  • lungime drumuri: 13,2 km
  • volumul total masă lemnoasă pe picior: 39.687 m3
  • cota anuală posibilă de exploatat: 3.968 m3

Aici avem deja o probleme de încredere în instituții și în specialiști, care spun că nu știu când ei au informații, chiar și parțiale.

Legătura celor șase drumuri cu proiectul AFIR este clară, preferi să faci ceva pe fonduri europene decât pe fonduri din bugetul local. În acest caz ar fi fost înlocuit DF Gorița de 11 km cu cele șase DF-uri de 13,2 km. Numai că în acest caz vorbim de un proiect al administrației Scripcaru, proiect rămas activ, chiar dacă drumul Gorița a fost respins și prin HCL la propunerea administrației Coliban.

Întrebarea este de avem nevoie de drumuri forestiere, de ce am vrea să le facem?

Un răspuns a fost oferit de către reprezentantul RPLP Kronstadt care a spus că se fac pentru accesibilizarea fondului forestier al municipiului Brașov. Accesibilizarea fondului forestier, în paradigma și practica silviculturii românești, înseamnă exploatare forestieră, adică tăiat lemn și vândut. În acest caz, răspunsul clar este nu, nu vrem drumuri forestiere. Iar pentru asta, Allen Coliban a primit un mandat cât se poate de clar de la brașoveni și nu mai are nevoie de dezbătare publică pentru a i se spune același lucru. Este neasumare și ineficiență s-o faci.

Discuția care ar trebui să aibă loc este aceea în contextul realizării Parcului Brassovia, cadru în care să se stabilească și în ce scop se accesibiliează pădurea și cum.

În concluzie, o dezbatere care nu trebuia să aibă loc, cu o decizie care este a primarului, chiar dacă el o evită. Și o notă de final, RPLP Kronstadt este administratorul fondului forestier, iar decizia dacă se fac sau nu drumuri forestiere este a proprietarului, adică municipiul Brașov, iar acesta este reprezentat de primar.

Care ați fost la dezbatere, dacă mi-a scăpat ceva, puneți în comentarii.

***

Actualizare dezbatere publică „drumuri forestiere alternative la Gorița”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.