Fundația Comunitară Brașov invită comunitatea să aplice cu idei de proiecte la a zecea ediție a Cercului de Donatori

Cercul de donatori este un eveniment de strângere de fonduri pentru care un grup de ambasadoare selectează 3 proiecte din comunitate în urma unui proces de jurizare. În cadrul evenimentului, proiectele au la dispoziție câte 8 minute fiecare (5 minute prezentare si 3 minute întrebări din sală) pentru a convinge audiența să le acorde fondurile și susținerea necesară.

Fundaţia Comunitară Braşov a organizat deja 9 ediţii ale Cercului de donatori, unde peste 750 de donatori au susţinut 24 de proiecte locale cu fonduri în valoare de 249.642 de lei.

La cea de-a ZECEA ediție, care va avea loc online, pe data de 24 martie 2022, ne dorim să strângem peste 42.000 lei pentru 3 proiecte locale. În această ediție susținem proiecte care vizează comunități vulnerabile, care au fost afectate de pandemie, proiecte care produc schimbare în bine și care adresează nevoile acestor micro-comunități. De asemenea, dorim să susținem proiecte care găsesc soluții pentru problemele legate de sănătatea mintală, educația anti-bullying și alte provocări de natură emoțională și psihologică accentuate sau declanșate de pandemie, etc.

Aceste proiecte pot viza aria socială sau de educație în comunități vulnerabile, de sănătate mintală și educație anti-bullying.
Încurajăm și finanțăm inițiative care stimulează creşterea gradului de implicare a membrilor în comunitate, care au în vedere consolidarea relaţiilor dintre aceştia şi care au ca scop producerea de schimbări benefice si relevante, cu impact în comunitate.

Propunerile de proiecte pot fi făcute de organizații locale sau grupuri de inițiativă (minim 3 persoane în grupul de inițiativă).
Anul acesta procesul de selecție cuprinde 2 etape:

1. aplicație de idei de proiecte (mai sumară) până pe 31 ianuarie 2022, ora 23.59
2. selecția celor mai bune idei de proiect, ai căror aplicanți sunt invitați să aplice cu un proiect detaliat, într-o a 2-a fază de aplicație și selecție în perioada 2 februarie – 15 februarie 2022, ora 23.59

Jurizarea proiectelor va avea loc în săptămâna 21-25 februarie 2022 de către un juriu independent. Acesta denumește un grup de persoane fizice specializate sau experte în domeniile de interes ale Cercului, desemnate de către echipa de organizare pentru a realiza selecția celor 3 proiecte finaliste.Juriul este format din echipa ambasadoarelor, reprezentând echipa de organizare a Cercului (2 persoane fac parte din board-ul Fundației, iar restul de 8 fac parte din echipa de ambasadoare, fiind persoane active și implicate în comunitate, majoritatea făcând parte din echipa de organizare a edițiilor trecute ale Cercului și care se implică în mod voluntar în aceste activități).

În România, în perioada 2013-2019, a fost generat un buget total de 1.158.456 lei prin donațiile făcute de 3.704 donatori pentru a susține 214 proiecte în cadrul a 32 de ediții ale Cercului, în 15 orașe din țară.

La ultima ediție, cea din martie 2021, echipa Cercului de donatori a strâns 59.786 ron (din care 10% pentru cheltuielile de organizare) pentru 3 proiecte locale având ca beneficiari 272 de copii și adulți:
1. Prima cauză: Cursuri de calculatoare pentru nevăzători – Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brașov – valoare finanțare 12.826 lei
2. A doua cauză: Centrul de Științe 0-4 – Asociația Grow and Know – valoare finanțare 20.448 ron
3. A treia cauză: O porție de demnitate – Asociația Eltera – valoare finanțare 20.532 lei

În noiembrie 2019, echipa Cercului de donatori a strâns 73.710 de lei pentru 3 proiecte:
Mama 24/24 – Asociația de Servicii Sociale SCUT, IMPREUNA INCALZIM SUFLETE – FUNDATIA BUCURIA DARULUI, ”ZAMBESC DIN NOU CU AJUTORUL TĂU” – GRUP DE INIȚIATIVĂ LOCAL coordonat de LILIANA ȘTEFĂNESCU-GOANGĂ.

Criterii de eligibilitate

La Cercul de donatori se pot înscrie grupuri de inițiativă* sau organizaţii non profit legal înființat care:

• nu au nicio afiliere politică.
• acţionează legal și transparent din punct de vedere financiar, respectând cerinţele finanţatorului.
• echipa de proiect are minim 3 membri, cu roluri active în implementarea proiectului.
Proiectul înscris:
• urmează să fie desfăşurat în județul Brașov mai puțin în zona Țara Făgărașului (care este deservită de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului), în mediul rural sau în mediul urban.
• este realizabil cu o finanțare de 12.000-16.000 RON care pot fi strânşi în cadrul Cercului de donatori; în cazul în care bugetul proiectului depășește această sumă, echipa își asumă responsabilitatea să acopere diferența de buget din alte surse. Recomandăm proiecte scalabile, în funcție de bugetul strâns (indicatori care se pot scala: perioada de desfășurare, numărul participanților, evenimentele organizate, cantitatea de materiale achiziționate). Dacă în cadrul Cercului, proiectul va strânge mai mulți bani, aceștia vor reveni proiectului, ţinând cont de indicatorii de scalare.
• poate arăta rezultate în maxim 6-7 luni de la data organizării Cercului de donatori.
• este în concordanţă cu valorile Fundaţiei Comunitare Braşov: încredere, generozitate, responsabilitate, implicare, bucurie, adaptabilitate.
• este completat integral la toate secțiunile sale (acolo unde o secțiune nu se aplică proiectului, se va face mențiunea N/A)
• este completat până cel târziu la 15.02.2022, ora 23.59 – cu excepția cazului în care echipa Cercului de donatori anunță în mod public prelungirea perioadei de aplicație.
• o organizație sau un grup poate aplica cu 2 proiecte diferite la Cerc.
* grupurile de iniţiativă sunt echipe de minim 3 colaboratori, prieteni, vecini, colegi, care, deși nu au o formă juridică de constituire, se reunesc pentru un proiect specific pentru care vor strânge fonduri la Cercul de donatori.

Sursa foto: Fundația Comunitară Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.