Ministrul Marcel Boloș și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, au semnat astăzi la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, trei contracte în valoare totală de 7,41 milioane euro, pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmizegetusa Regia.
Proiectele finanțate prin Programul ”România atractivă” sunt incluse în două din cele 12 rute culturale promovate prin Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență: ruta castrelor și ruta cetăților. Prin contractele semnate astăzi vor fi realizate investiții importante pentru valorificarea siturilor arheologice care alcătuiesc ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
„Am semnat astăzi contracte de finanțare pentru un obiectiv reper pentru identitatea noastră ca popor și, totodată, unic în lume. Investițiile din zona Sarmizegetusa cuprinse în Programul România Atractivă concretizează sprijinul pentru recunoașterea apartenenței la familia statelor europene care și-au valorificat patrimoniul roman. De asemenea, în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea județului Hunedoara și a întregii zone, aceste investiții aduc plus valoare și creează oportunități extraordinare pentru comunitățile locale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Investițiile includ atât lucrări de restaurare, cât și crearea unor noi spații expoziționale și punere în valoare a sitului:
- La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern și puțin invaziv, care va avea și un punct de belvedere asupra sitului și amfiteatrului roman din apropiere. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul roman. Tot aici vor fi expuse într-un mod interactiv și cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraș al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro.
- Intrarea în forul roman, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, este una dintre cele mai timpurii construcții monumentale din Dacia, din zona intrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia referitoare la edificarea unei clădiri. Nu întâmplător aceasta este una dintre cele mai importante, fiind și una dintre cele mai impozante. Cândva în secolul al doilea forul este reconstruit în marmură. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de c. 10 m înălțime, care vor constitui și obiectul proiectului, cel puțin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcție. Valoarea investiției: 2,56 milioane euro.
- Printr-un demers amplu, va fi conservat și restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichității dacice, templul de pe terasa a X‑a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăților, valoarea investiției fiind de 2,29 milioane euro.
Un contract în valoare de 570 000 euro semnat în cadrul Rutei satelor cu arhitectură tradițională
Tot astăzi, a fost semnat un nou contract în valoare de 570 000 pentru restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradițională din localitatea Saschiz, Județul Mureș. Obiectivul face parte din Ruta satelor cu arhitectură tradițională, care mai include localități precum comuna Biertan din județul Sibiu, comuna Arpașu de Jos în județul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din județul Harghita și comuna Roșia Montană din județul Alba. La evenimentul de semnare de astăzi a participat primarul comunei Saschiz, Ovidiu Șoaită.
Prin Componenta 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență al României sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice și culturale din România:
- Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
- Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
- Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
- Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
- Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
- Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
- Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
- Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
- Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
- Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
- Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
- Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.
Până în prezent, au fost semnate contacte de finanțare în valoare de 90 milioane euro pentru investiții în obiectivele incluse în 10 rute culturale și turistice din Programul ”România atractivă”: ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiționale, ruta Delta Dunării, ruta castrelor, ruta castelelor, cetăților, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn și ruta mănăstirilor din zona Moldovei.
De asemenea, în cadrul aceleiași componente a Planului Național de Redresare și Reziliență au fost semnate contracte în valoare totală de 59 milioane de euro pentru înființarea, modernizarea și restaurarea a 8 muzee și memoriale: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat, Muzeul identităților și conflictelor transilvănene, Memorialul Revoluției-decembrie 1989, Memorialul Victimelor, Muzeul Industrializării forțate și al dezrădăcinării, Râpa Robilor și Muzeul ororilor comunismului.
Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.
Noi obiective finanțate
În perioada următoare, se vor relansa activitățile de evaluare a obiectivelor în vederea includerii în cele 12 rute turistice/culturale, în conformitate cu investiția 1 din Componenta 11 „Turism și Cultură”.
În acest sens, HG nr. 208/2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial pentru programul „România Atractivă”, în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, se va completa cu prelungirea mandatului comitetului interministerial pentru concretizarea tuturor activităților necesare selectarii obiectivelor turistice.
Acest demers are ca scop finanțarea a unui număr estimat de 109 obiective din cadrul celor 12 rute, cu o valoare estimată de 50 milioane euro.
Sursa foto: MIPE
Leave a Reply