Politicile climatice în România – o privire de ansamblu pentru anul 2024

România şi-a manifestat clar preocuparea  şi angajamentul politic privind schimbările climatice globale prin ratificarea Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) încă din 1994 şi Protocolul de la Kyoto la UNFCCC în 2001. Cu toate acestea, acțiunea climatică în România avea să accelereze odată cu aderarea la Uniunea Europeană, care la momentul extinderii către statele fost comuniste în 2004 și 2007 era în plin proces de definire a unor obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și de adoptare a mai multor directive și regulamente pentru stabilirea mecanismelor prin care aceste vor fi atinse.

În ciuda lacunelor încă existente, politicile climatice în România au avut un progres semnificativ în ultimii ani, în special prin transpunerea și implementarea legislației europene adoptate ca parte a Pactului Ecologic European. Principalul obiectiv al UE este atingerea neutralității climatice până în 2050, iar toate statele membre trebuie să adopte măsurile necesare. Deși a înregistrat unele progrese notabile, guvernanța politicilor climatice în România rămâne deficitară și ar trebui întărită prin mecanisme și aranjamente instituționale dedicate.

Un efect similar s-a înregistrat în agricultură, odată cu închiderea cooperativelor agricole de producție și retrocedarea terenurilor. În schimb, emisiile aferente sectoarelor încălzirii și răcirii clădirilor (+9%), precum și cel al transporturilor (+40%) sau managementul deșeurilor (+19%) au înregistrat creșteri progresive ale emisiilor pe măsură ce restricțiile cu privire la consumul energetic al acestor sectoare impuse de sistemul comunist au fost eliminate și nivelul de trai a crescut, în special după anul 2000 (Figura 1).

Aceste tendințe evidențiază dificultatea și particularitatea României și altor state est-europene în reducerea emisiilor aferente acestor sectoare, spre diferență de statele vest-europene aflate în plin proces de decarbonizare, în special în sectoarele clădirilor și transporturilor. Conform LTS, în 2019, aproximativ 68% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră au fost emisii de CO2, urmate de CH4 cu 20% și N2O cu aproximativ 10%. Restul de gaze cu efect de seră (GES) precum HFC, PFC, SF6 au contribuit cu aproximativ 2% la totalul emisiilor (Figura 2).

Politici Europene

Pactul Ecologic European (European Green Deal), lansat în 2019, are ca unul dintre obiectivele centrale atingerea neutralității climatice în Uniunea Europeană până în anul 2050 – ceea ce înseamnă reducerea dramatică a emisiilor de gaze cu efect de seră în toate activitățile economice și eliminarea emisiilor reziduale prin măsuri de captare a carbonului (e.g., împăduriri sau tehnologii de tip carbon capture and storage). Ținta de net-zero a devenit obligatorie prin Legea Europeană a Climei, adoptată în anul 2021, care a introdus și obiectivul de decarbonizare pe termen scurt (2030): reducerea emisiilor de GES pentru UE la un nivel de 55% în comparație cu emisiile anului 1990. În februarie 2024, Comisia Europeană a recomandat statelor membre asumarea unei ținte de reducere a emisiilor pentru 2040 de 90% față de nivelul anului 1990. Noua Comisie Europeană va înainta în acest sens o propunere legislativă de adoptare a acestei ținte, însoțită de cadrul necesar de politici publice.

Politicile climatice ale României sunt și azi în principal determinate de legislația europeană din domeniu.

Regulamentul privind Guvernanța Uniunii Energetice

• Stabilește coordonarea obiectivelor strategiei privind uniunea energetică, formată din cinci dimensiuni: decarbonizare, eficiență energetică, securitate energetică, piața internă a energiei și cercetare, inovare și competitivitat
• Impune statelor membre să elaboreze planuri naționale integrate privind energia și clima pentru perioada 2021-2030 și, ulterior, la fiecare 10 ani. De asemenea, statele membre trebuie să pregătească și să raporteze Comisiei Europene strategii de reducere a emisiilor pe termen lung cu o perspectivă de 30 de ani.
• Planurile trebuie revizuite periodic și monitorizate prin rapoarte bienale privind progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare. Planurile impuse de acest regulament au devenit principalele instrumente prin care România își dezvoltă strategia de atenuare a schimbărilor climatice

Legea Europeană a Climei

• Stabilește prin lege obiectivul de atingere a neutralității climatice în Uniunea Europeană și o țintă intermediară de reducere netă a emisiilor cu 55% până în 2030 comparativ cu 1990. Regulamentul mai impune și un obiectiv de creștere a capacității de absorbție a emisiilor de carbon în sectoarele acoperite de LULUCF și de atingere a emisiilor net-negative după 2050
• Înființează un Organism European Științific pentru Schimbările climatice care furnizează analiză și sfaturi bazate pe dovezi științifice și întărește prevederile cu privire la adaptarea la schimbările climatice
• Deși țintele stabilite prin lege sunt la nivel European, ele ghidează revizuirea legislației europene relevante și, implicit, afectează traiectoria de decarbonizare a României care trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor europene comune

Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii

• Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii este principala politică de reducere a emisiilor de GES și reprezintă cea mai mare piață a carbonului la nivel mondial. Emițătorii activi în sectorul producției de energie, cel industrial și aviația internă trebuie să obțină certificate de emisii echivalente nivelului lor de emisii de dioxid de carbon. Majoritatea acestor certificate se comercializează prin licitații publice sau prin tranzacții bilaterale între companii. Prin controlarea lichidității pieței de certificate, decidenții pot impune un calendar de reducere treptată a emisiilor prin stabilirea numărului de certificate eliberate anual, ritmul în care cantitatea de certificate noi este redusă și momentul în care nu mai sunt introduse certificate noi în sistem. În ultimele două decenii sistemul a fost constant revizuit și adaptat pentru a-i crește eficacitatea și pentru a-l transforma într un mecanism credibil pentru guverne și companii
• Pentru a face față calendarului de decarbonizare, România împreună cu alte state central și est europene beneficiază în mod extraordinar de alocări suplimentare (clauza de solidaritate) și prin rezervarea unei cantități de certificate din valoarea cărora este finanțat Fondul de Modernizare. Din cele două mecanisme România va beneficia de aproximativ 21 de miliarde de euro până în 2030 (la un preț de €90/tonă), la care se adaugă alți 5,4 miliarde din veniturile provenite din licitațiile de certificate, pe care România le cheltuie momentan prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)
• Prin ultima revizuire a Directivei ETS, calendarul de reducere de emisii în sectoarele acoperite de sistem a fost accelerat pentru a atinge 61% până în 2030 (care include și extinderea sistemului pentru a acoperi transportul maritim) și a fost stabilit că din 2039 lichiditatea din piața primară de certificate va ajunge la zero. Simultan, vor fi eliminate treptat alocările gratuite de care beneficiau industriile considerata cu risc de „carbon leakage” până în 2034. Asta înseamnă că productorii de oțel, ciment, chimicale, aluminiu, etc. vor trebui să suporte prețul complet al emisiilor lor, cu scopul de a îi determina să își decarbonizeze producția înainte de 2040

Planul Social pentru Climă

• Pentru a mitiga impactul introducerii unui nou sistem ETS pentru clădiri și transportul rutier asupra gospodăriilor și microintreprinderilor vulnerabile și a se asigura că tranziția climatică va fi echitabilă și inclusivă, UE a creat Fondul social pentru climă (FSC). Pentru accesarea fondurilor aferente acestuia, România trebuie să elaboreze un Plan Social pentru Climă care să ofere estimări cu privire la impactul stabilirii prețului carbonului asupra gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor vulnerabile și a utilizatorilor de transport vulnerabili, astfel încât să asigure încălzirea, răcirea și mobilitatea la prețuri accesibile
• Aflat în coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, planul trebui adoptat până în iunie 2025. Acesta poate include măsuri cum ar fi renovarea clădirilor, investiții în electrificarea încălzirii, integrarea generării și stocării energiei din surse regenerabile, informare și acțiune de
 creșterea conștientizării publice, sporirea accesului la vehicule cu emisii scăzute, și infrastructură pentru mobilitatea durabilă. Pe termen scurt, planurile pot include sprijin direct pentru venit gospodăriilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili, pentru a reduce impactul creșterii prețurilor combustibililor pentru transportul rutier și pentru încălzire.
• Elaborarea acestui plan reprezintă o șansă unică pentru România pentru a identifica potențialul efect regresiv al unor politici climatice și adresarea acestora. Astfel, pot fi adoptate nu doar măsuri bine țintite pentru reducerea emisiilor ci și creșterea acceptabilității cetățenilor pentru politicile climatice.

Regulamentul privind partajarea eforturilor (ESR)

• Regulamentul acoperă principalele surse de emisii care nu sunt acoperite de ETS, în special cele aferente transporturilor, clădirilor, agriculturii, deșeurilor și industriei de mici dimensiuni. Astfel, acesta acoperă aproximativ 60% din emisiile europene. Reducerile de emisii trebuie atinse prin ținte naționale care iau în considerare capacitatea diferită a statelor membre de implementa măsuri costisitoare în aceste sectoare. Astfel, prin aplicarea unor criterii economice, României i-a fost stabilită o țintă semnificativ mai redusă comparativ cu alte state Europene
• Contribuția României pentru atingerea țintei precedente de -30% emisii până în 2030 comparativ cu 2005 a fost de doar 2%. Acest lucru i-ar fi permis României chiar să își crească emisiile comparativ cu nivelul anului 2000, riscând să decupleze traiectoria emisiilor din aceste sectoare de trendurile europene. Prin revizuirea țintei colective europene la -40% până în 2030, noul obiectiv al României de reducere a emisiilor este de -12,7%, comparativ cu -50% pentru Suedia și Finlanda.

Pe lângă Strategia pe Termen Lung (LTS) și Planului Național Energie-Schimbări Climatice (PNIESC), România a adoptat de asemenea o serie de alte documente strategice pentru a ghida procesul de tranziție, printre care:

• Strategia națională privind economia circulară
• Strategia națională de dezvoltare durabilă
• Strategia națională de renovare pe termen lung
• Legea privind decarbonizarea sectorului energetic
• Legea privind eficiența energetică
• Legea privind promovarea producției de energie din surse regenerabile
• Legea privind performanța energetică a clădirilor

Nivelul de coordonare în vederea implementării acestor politici s-a îmbunătățit prin crearea în 2022 a Comitetului Interministerial privind schimbările climatice (CISC), care funcționează la Centrul Guvernului și stabilește prioritățile anuale în materie de schimbări climatice și tranziție energetică. Adoptarea Strategiei de adaptare la schimbările climatice pentru 2022-2030 reprezintă de asemenea un progres notabil, atât prin măsurile propuse dar mai ales prin evidențierea modului prin care variabilitatea climei, în mod deosebit prin frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum și schimbările climatice, reprezintă provocări fundamentale cu care se confruntă România. Documentul propune mai multe acțiuni în sectoare cheie, cum ar fi agricultura, unde ar fi necesară  o diversificare a soiurilor și adaptare a soiurilor în funcție de noile condiții climatice.

Strategia mai subliniază că în ceea ce privește domeniul transporturilor, vorbim inclusiv de o infrastructură adaptată la noile realități climatice. Diferite materiale care sunt folosite, de exemplu, în infrastructură rutieră, care să reziste la temperaturi mai înalte pe timp cu verii. Cu privire la sectorul clădirilor rezidențial, devin din ce în ce mai esențiale măsuri pentru sporirea confortului termic în prin izolare și ventilare. Cu toate acestea, procesul de elaborare a politicilor climatice rămâne unul reactiv, adesea în trena obiectivelor europene.

În plus, procesul de implementare poate fi considerat lacunar, iar autoritățile publice nu dispun de resursele necesare pentru elaborarea viziunii strategice și monitorizarea progresului. Cu excepția instituțiilor responsabile pentru elaborarea documentelor strategice impuse de legislația europeană, cum ar fi Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, Strategia de Renovare pe Termen Lung și Strategia pe termen Lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sectoare cum ar fi cel al transporturilor, industrial, agricol sau al gestionării deșeurilor încă nu dispun de un planuri clare de reducere a emisiilor.

Posibilă comasare a ministerului energiei cu cel al economiei- Ce spun experții

Recent a fost adusă în discuție o potențială comasare a ministerului energiei cu cel al economiei, considerată de experți în domeniu ca fiind una nepotrivită datorită următoarele motive:

• Ministerul Energiei a devenit o instituție cheie a dezvoltării economice a României. În contextul economic și geopolitic actual, ministerul are un rol crucial de menținere a securității energetice în peisajul regional volatil. Securitatea energetică este o dimensiune fundamentală a securității naționale.
  
• Ministerul Energiei a angajat cele mai semnificative fonduri europene în calitate de autoritate de management, proiecte a căror continuitate poate fi amenințată prin inutile și prelungite complicații administrative cauzate de comasare.
  
• Negocierile directe cu instituțiile europene necesită menținerea unei autorități cu competențe deja formate și recunoscute.
  
• O comasare în actualele condiții de incertitudine politică va afecta bunul mers al instituției în mijlocul iernii, în condițiile în care ministerul este acționar principal al companiilor critice pentru funcționarea sistemului energetic național și pentru asigurarea nevoilor de bază ale populației. Impactul asupra consumatorului de energie este cel mai bine gestionat de către o autoritate dedicată. Drept urmare Ministerul Energiei ar trebui consolidat prin dobândirea de atribuții de tranziție energetică și atenuarea schimbărilor climatice.