Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov este subiectul unor lungi discuții și conflicte cu privire la modul în care managerul Nicușor Bîgiu a înțeles să administreze și să ia deciziile cu privire la implicarea spitalului în lupta împotriva virusului Covid-19. În 26 martie scriam despre nemulțumirile câtorva medici din cadrul spitalului, inclusiv a directorului medical Daniela Marinescu. Pe 31 martie a urmat episodul cu dr. Simona Simion, coordonatorul secției Zărnești a Spitalului de Psihiatrie, care a fost demisă de managerul Nicușor Bîgiu.
Astăzi avem un nou episod, semnat de managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Nicușor Bîgiu, care, la fel ca managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Adrian Streinu Cercel, cere să fie lăsat să-și facă meseria: „media i-a forțat pe doctori să practice medicină „defensivă” din cauza fricii de malpraxis, din cauza înfierării , „ridicării în furci, în Piața Sfatului”! Câtă abnegație când un medic greșește…! Acum e momentul nostru, al doctorilor, așa cum se spune în multe țări occidentale! Lăsați-ne să ne facem meseria! Aveți timp suficient, după pandemie, să ne expuneți în Piata Sfatului… Vom fi obosiți și fără resurse ca să vă mai răspundem, marcați de morții pe care îi vom vedea. Vom fi pradă ușoară atunci… Judecați-mă pentru ce nu am făcut, niciodată, însă, pentru ceea ce am făcut!
Am văzut acest discurs la dr. Adrian Streinu Cercel, care ne spunea într-o emisiune TV că „Primul lucru de care avem nevoie este să fim lăsați în pace să ne facem treaba. Al doilea lucru este să apară un cadrul legislativ care să ne pună la pază de ce va veni. Că după ce se termină pandemia o să vină alții să ne tragă de mânecă, dar cum ați realizat voi achizițiile? Ori aici trebuie scos un cadru normativ, cât se poate de clar, că în această situație de urgență nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor.”
Pun aici un caz de achiziție documentat de Recorder: „Minunile pandemiei: cum a ajuns o bucătăreasă din Giurgiu să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție”
În noul episod legat de Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, managerul Nicușor Bîgiu vine cu următoarele precizări:
„Cu privire la informațiile apărute în presă, în legătură cu Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, în calitate de manager interimar al acestei unități medicale fac următoarele precizări:
– spitalul a primit acordul D.S.P. Brașov pentru a deveni unitate Covid-19. Acest acord a fost primit în conformitate cu Ordonanța militară de instituire a stării de urgență, după analizarea circuitelor, spațiilor, dotărilor și schemei de personal. Parterul unității este dotat cu console de oxigen de înaltă presiune la 16 paturi, 2 ventilatoare portabile (dotări realizate în 2019), aparate din categoria “monitoare funcții vitale” la toate cele 16 paturi, infuzomate și injectomate. Această dotare minimă a permis și aprobarea fondurilor pentru achiziția de ventilatoare.
– declanșarea “planului alb” la nivelul unității medicale s-a făcut cu notificarea prealabilă a Consiliului Județean, a Instituției Prefectului, a Direcției de Sănătate și Asistență Medicală și a Direcției de Sănătate Publică din Brașov;
– în urma observațiilor, întemeiate, ale colegilor neurologi aflați în grupele stabilite pentru primirea pacienților COVID-19, am răspuns prin angajarea unui medic de boli infecțioase și prin detașarea unui medic internist astfel încât să se constituie o echipă multidisciplinară, capabilă să trateze această patologie (spitalul are la acest moment un etaj ocupat);
– decizia de înlocuire a medicului coordonator al Secției de Psihiatrie din Zărnești s-a luat în contextul aprobării modificărilor de structură – conform adresei primite la data de 30.03.2020 – ce presupun relocarea Compartimentului Psihiatrie Cronici situat pe strada Mihai Eminescu în cadrul Secției Psihiatrie din Zărnești, dar și pentru a înlătura o oarecare “laxitate” în aplicarea protocolului de lucru privind supravegherea, controlul și limitarea infectării cu COVID-19 la Secția Psihiatrie din Zărnești ( prevederile protocolului au fost comunicate personalului, sub semnătură, în data de 03.03.2020, cu triaj obligatoriu al personalului de cel puțin două săptămâni). Numirea noului medic coordinator, Tiberiu Szasz, s-a făcut la data de 01.04.2020, – pacientul menționat în materialele de presă ca fiind infectat cu noul coronavirus prezentând febră încă din data de 31.03.2020. Cazul a fost identificat și investigat de noul coordonator al secției. Pacientul are o dată probabilă a contaminării – înainte de 25.03.2020;
– ancheta epidemiologică realizată pentru acest caz a constatat, similar situației din Suceava, lipsa de aderență a unei părți a personalului (8 persoane) în privința folosirii măștilor și mănușiilor în data de 30.03.2020, dar și anterior, în contextul în care restul personalului (36 de persoane) purta măști și mănuși. Până la acest moment nu a fost indentificat un link epidemiologic cu clusterele de vecinătate, fiind vorba, cel mai probabil, de un purtător sănătos al virusului;
– le mulțumesc doctorilor Dobrescu și Pintea pentru realizarea anchetei epidemiologice, dar și medicului Andreea Moldovan pentru consiliere;
– de luni, 06.04.2020, vom începe testările PCR-RT pentru personalul Secției Psihiatrie din Zărnești, la un laborator privat. Testarea pacienților-contacți, în număr de doi, este la acest moment în curs;
– la data declanșării “planului alb” al ministrului Sănătății, au fost solicitate stocurile de materiale sanitare cu privire la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie. Datele au fost prezentate public în cadrul unei teleconferințe cu prezența presei, organizată de conducerea Consiliului Județean.
– în contextul dat, reamintesc atribuțiile legale ale directorului medical: “11. participă, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale în caz de dezastre, epidemii şi în alte situaţii speciale.
Dacă angoasa de după constituirea primelor două comitete de criză, în care s-a pregătit spitalul pentru situații deosebite, frânează procesul firesc al lucrurilor, ce facem? Așteptăm să treacă pandemia de la sine…? Uităm de pacienții care, fizic, nu au unde să fie internați…? Menținem spitalul “clean” până când trece pandemia….? Ne luăm concedii, demisionăm, facem hârtii de “înfierare” ca să fim iertați dacă nu iese totul bine…? Răspundem… la butoane??
În încheiere, dacă ar fi să vorbească medicul Nicușor-Florin Bîgiu, nu managerul interimar al Spitalului de Pasihiatrie și Neurologie din Brașov, ar spune în felul următor: media i-a forțat pe doctori să practice medicină “defensivă” din cauza fricii de malpraxis, din cauza înfierării , “ridicării în furci, în Piața Sfatului”! Câtă abnegație când un medic greșește…! Acum e momentul nostru, al doctorilor, așa cum se spune în multe țări occidentale! Lăsați-ne să ne facem meseria! Aveți timp suficient, după pandemie, să ne expuneți în Piata Sfatului… Vom fi obosiți și fără resurse ca să vă mai răspundem, marcați de morții pe care îi vom vedea. Vom fi pradă ușoară atunci… Judecați-mă pentru ce nu am făcut, niciodată, însă, pentru ceea ce am făcut!”
La cele spuse de Nicușor Bîgiu se adaugă și comunicarea dr. Szasz Titus, medic primar psihiatru, numit în locul dr. Simona Suciu:
„Subsemnatul Dr. Szasz Titus, medic primar psihiatru, va aduc la cunostinta urmatoarele:
La sosirea mea pe Sectia Cronici a SCPN BV am constatat ca personalul este nepregatit in privinta masurilor de protectie si nu purta echipament minimal de protectie.
Am dispus ca toata lumea sa poarte masti si manusi de protectie, sa fie limitat accesul intre sectii. Poarta de acces a spitalului era deschisa, am dispus sa fie inchisa, sa nu intre nimeni, sa se faca control strict la usa de intrare in spital.
Am dispus sa se limiteze accesul intre etajele si aripile etajului, supravegherea pacientilor, a circulatiei acestora, avand in vedere particularitatile patologiei psihiatrice (lipsa constientizarii pericolului actual, colaborarea refractara a unor pacienti) in contextul afectiunilor severe pe care la prezinta.
Am subliniat in repetate randuri importanta masurilor de igiena si aplicarea lor stricta si consecventa.
Am refacut graficul de lucru al personalului astfel incat personalul sa lucreze in ture mai lungi, aceasta pentru a scadea numarul de intrari si iesiri din spital si a reduce astfel riscul de contaminare, de asemenea pentru a decongestiona sectia.
Reamintim ca suntem nevoiti sa muncim cu foarte multi pacienti care nu inteleg pericolul actual intr-un spatiu restrans.
Referitor la acuzatiile care mi se aduc mentionez ca intalnirile cu personalul au acoperit doar cateva minute, s-au facut pentru implementarea masurilor si regulilor de conduita speciala pe care le presupune situatia actuala, s-au facut cu personal pe care nu l-am intalnit anterior, intrat in ture, pentru a constientiza situatia actuala, pentru a uni si linisti personalul care, in conditiile actuale prezinta un grad de anxietate ridicat in fata unui pericol iminent.
De asemenea, dezmint categoric orice forma de agresivitate asupra doamnei doctor Simona Simion, atat verbala cat si fizica. Dansa nu a respectat norme minime de deontologie medicala in raport cu colegi medici si cu personalul mediu si a refuzat orice forma de colaborare.
Vreau sa multumesc pe aceasta cale colegilor din personal care se mobilizeaza si implica activ si care trebuie sa munceasca in conditii grele, foarte stresante pe o durata de timp mult prelungita. De asemenea trebuie sa multumesc voluntarilor care ne-au sarit in ajutor, care au asigurat mancare calda personalului ramas in spital sau aflat in autoizolare, celor care ne-au pus la dispozitie materiale de protectie pe termen lung.”
Leave a Reply