La nivelul județului Brașov, purtarea măștii devine obligatorie în locuri aglomerate începând cu 1 august 2020.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 29.07.2020, a emis hotărârea nr. 18 din 29 iulie 2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor
cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare:
Art.1 Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele prezente în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum și în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri etc. de pe teritoriul județului Brașov, începând cu data de 01.08.2020, orele 06.00
Art.2 Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție la toate evenimentele, de orice natură, unde sunt create condiții de aglomerare de persoane, pe raza județului Brașov, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, începând cu data de 01.08.2020, orele 06.00.
Art.3 Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe toate arterele pietonale intens frecventate, precum și în alte zone aglomerate, începând cu data de 01.08.2020, orele 06.00
Art.4 (1) Comitetele Locale de Situații de Urgență (CLSU) vor stabili prin hotărâri proprii, adoptate până la data de 01.08.2020, arterele pietonale și celelalte zone intens frecventate de persoane de pe raza fiecărei unități administrativ teritoriale, unde va fi instituită obligativitatea purtării măștii de protecție.
(2) Arterele pietonale și celelalte zone intens frecventate de către populație vor fi semnalizate corespunzător și aduse la cunoștința populației prin orice mijloace de informare, prin grija autorităților publice locale.
Art.5 Sunt exceptați de la obligativitatea purtării măștii de protecție copiii cu vârstă mai mică de 5 ani.
Art.6 Sancțiunile pentru nerespectarea prezentei hotărâri vor fi aplicate în conformitate cu legislația în vigoare.
Leave a Reply