Fundația Conservation Carpathia invită copiii pasionați de natură din ciclul gimnazial să facă primii pași în domeniul conservării și să se înscrie, până pe 31 mai, la cea de-a doua ediție a programului Junior Ranger

Fundația Conservation Carpathia invită copiii pasionați de natură din ciclul gimnazial să facă primii pași în domeniul conservării și să se înscrie, până pe 31 mai, la cea de-a doua ediție a programului Junior Ranger. Anul acesta, în program se pot înscrie copii din 12 comunități, mai mult decât dublu față de 2023.

Prin programul Junior Ranger, Fundația Conservation Carpathia oferă șansa copiilor de a cunoaște și de a înțelege natura, de a se familiariza cu specificul meseriei de ranger, printr-un program complex pe termen lung, care cuprinde o tabără și activități lunare în teren alături de rangerii fundației și de echipa de educație.

La noua ediție se pot înscrie copiii din clasele ciclului gimnazial, respectiv a V-a – a VIII-a, din următoarele comunități din județul Argeș: Albești de Mușcel, Arefu, Bughea de Sus, Brăduleț, Dragoslavele, Lerești, Nucșoara, Rucăr, Podul Dâmboviței, Sălătrucu, Stoenești, Valea Mare Pravăț

Selecția copiilor în programul Junior Ranger se realizează în două etape:

  • Etapa I:
    • 1–31 mai 2024: Copiii vor realiza și vor trimite o scrisoare în care vor explica de ce este importantă pentru ei natura și de ce și-ar dori să participe în program. Scrisoarea se trimite la adresa de email duica@carpathia.org, în atenția Ioanei Duică, coordonatorul programului, și va fi însoțită de formularul de aplicare, care se poate descărca de pe site-ul fundației (link).
    • 1–20 iunie 2024: Aplicațiile vor fi evaluate, iar copiii selectați vor participa și la un interviu online cu echipa de educație.
    • 21 iunie: Vor fi anunțați cei 40 de elevi care vor participa la o tabără despre natură de 5 zile. Taberele se vor desfășura în perioada 1–19 iulie 2024.
  • Etapa II: După finalizarea taberelor, copiii care manifestă un interes deosebit pentru natură și vor dori să se dezvolte în continuare în această direcție, vor intra în programul de formare continuă, care va începe în august 2024.

La prima ediție a programului am cunoscut copii extraordinari,implicați și curioși, care s-au dezvoltat alături de rangerii Fundației Conservation Carpathia, învățând lună de lună despre activitățile pe care le derulează zilnic. Printre subiectele abordate au fost importanța pădurilor, reconstrucția ecologică, monitorizarea și reintroducerea speciilor, biodiversitatea și elemente de siguranță  pe munte. Am decis să extindem anul acesta programul și în alte comunități și, pentru că la prima ediție am cunoscut copii extrem de pasionați de natură, am decis ca anul acesta, după tabere, în programul pe termen lung, să rămână toți cei care doresc să participe la activitățile lunare, fără a mai trece printr-un nou proces de selecție”, explică Ioana Duică, specialist educație, coordonator program Junior Ranger.

Programul Junior Ranger deschide noi oportunități pentru copiii din comunitățile Munților Făgăraș, care trăiesc atât de aproape de natură și care pot, în viitor, să lucreze într-un parc național sau într-o arie naturală protejată”, adaugă Victoria Donos, Director de comunicare și comunități, Fundația Conservation Carpathia.

Creștem învățând și formându-ne

Pentru a-și îmbunătăți tehnicile de lucru cu copiii, dar și tehnicile de siguranță pe munte, rangerii Fundației Conservation Carpathia (cei care ghidează călătoria copiilor în programul Junior Ranger) au participat la un program de instruire intensivă în cadrul programului „Rangers for Rangers”. Astfel, aceștia au învățat tehnici de prim-ajutor în colaborare cu Fundatia pentru S.M.U.R.D., dar și metode de conectare și de învățare, de la Kristin Biebl și Mario Schmid, rangeri în Parcul Național Pădurile Bavareze, cu o experiență de peste 20 de ani în gestionarea programului Junior Ranger.

Ce vor face copiii din prima ediție a programului

Programul Junior Ranger al Fundației Conservation Carpathia a debutat în 2023, și s-a adresat copiilor din Dragoslavele, Lerești, Nucșoara, Podu Dâmboviței, Rucăr, județul Argeș. Peste 100 de copii s-au înscris în program, dintre aceștia 40 de elevi au fost selectați după prima etapă, participând la o tabără de cinci zile despre natură. În programul pe termen lung participă 20 de copii, iar 10 dintre aceștia au fost într-o excursie în Parcul Național Retezat, cel mai vechi parc național din România.

Junior Rangerii rămân în program și vor fi implicați în activități din ce în ce mai complexe, urmând ca în timp să devină mentori pentru noile generații de copii care se alătură proiectului.

Rangerul este un angajat al Parcurilor Naționale, meserie cu tradiție în străinătate, introdusă recent în Clasificatorul Ocupațiilor din România. Acesta este responsabil de respectarea legislației și a regulamentului ariei naturale, de activități de ghidaj și de informare a turiștilor, de activități de educație, monitorizare a faunei și inventariere a florei, fiind un suport pentru echipele de cercetare. Rangerul colaborează cu localnicii, dar și cu autoritățile competente care pot interveni în caz de urgențe.

Foto: Fundația Conservation Carpathia

Leave a Reply

Your email address will not be published.