Opera Brașov dedică două evenimente Zilei Culturii Naționale, ce vor avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, unul în Sala Operei, iar celălalt, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov. Ambele sunt 100% românești, fiind concepute cu lucrările, literare și muzicale, ale personalităților artistice ale țării, de la poetul Mihai Eminescu, scriitorul Ion Luca Caragiale, la compozitorii Gheorghe Dima, George Enescu, Nicolae Bretan sau Felicia Donceanu. Artiștii Operei Brașov vor fi protagoniștii evenimentelor propuse pentru această zi.
Primul dintre ele este spectacolul pentru copii „Aventuri cu domnul Goe” de Ioan Gârmacea, care se va desfășura miercuri, 15 ianuarie 2025, de la ora 11.00, în sala de pe strada Bisericii Române. Schițele „Vizită”, „Două lozuri”, „Dl. Goe”, „Bubico”, „Un pedagog de școală nouă” și „Cometa” ale lui I. L. Caragiale au fost folosite în scenariu. Adaptare text: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea.
„Un geniu al comicului, Caragiale reflectă, în cel mai fidel mod, în contextul actual, realități legate de incultură, caractere și educație, desăvârșind teatrul de satiră socială”, afirmă Iulian Sandu, regizorul spectacolului.
Vă invităm la un spectacol amuzant și antrenant, în care îl veți urmări pe Goe, personajul neastâmpărat și foarte cunoscut din scrierile lui Caragiale.
Din distribuție fac parte: Dl. Goe Popescu – Mădălina Lucaciu, Mamița – Lăcrămioara Schuller, Țaca – Corina Klein, Lefter Popescu – Dan Ionescu, Georgescu – Valer Lucaciu, Mam’mare – Asineta Răducan, Controlorul – Daniel Vâlcoci, Pedagogul – Ștefan Schuller, Elevul Anibal Ionescu – Mihai Burlacu, Elevul Otopeanu Marinică – Bogdan Mirică, Elevul Ciucă – Marius Tămășanu.
Regia artistică este semnată de Iulian Sandu. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Mișcarea scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roșu, Alina Nistor.
Evenimentul este organizat în colaborare cu instituțiile de învățământ din județul Brașov.
- Spectacolul durează o oră și 10 minute și nu are pauză.
Preț bilete: 20 lei
Seria „Recitalurilor de la ora cinci” de anul acesta va fi deschisă cu un eveniment consacrat Zilei Culturii Naționale, ce va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov.
Cu acest prilej îi veți putea asculta pe soliștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Aurelia Florian – soprană, Anda Pop – soprană, Cristina Radu – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Florentina Soare – mezzosoprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Adrian Dumitru – tenor, Liviu Iftene – tenor, Alexandru Aghenie – bariton și Alexandru Chiriac – bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche, iar Simona Manole va face prezentarea recitalului.
În programul după-amiezii muzicale, sunt cuprinse lucrări ale compozitorilor români: Nicolae Bretan – „Ce te legeni, codrule”, Vasile Popovici – „Dorința” sau Gheorghe Dima – „Somnoroase păsărele”, pe versurile poetului național, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc, în această zi, 175 de ani.
- Recitalul durează o oră și nu are pauză.
Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.
Vineri, 17 ianuarie 2025, de la ora 11.00, în Sala Operei, vă așteptăm la repetiția generală cu public a spectacolului cu opereta „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller.
Preț bilete: 30 lei
Biletele pentru acest eveniment se pot achiziționa online, de pe site-ul www.bilet.ro, sau de la sediul Operei Brașov, program casierie: luni – vineri 10 -17.
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opereta „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller, o lucrare foarte îndrăgită a genului.
Cea mai populară și de succes operetă a lui Carl Zeller, „Vânzătorul de păsări”, este o comedie bucolică plasată în secolul al XVIII-lea, avându-i în centrul poveștii pe cei doi îndrăgostiți: Adam, un fermecător vânzător de păsări din Tirol, și Cristinel, frumoasa poștăriță a satului. Având scopuri diferite, ei ajung să se implice în complicații romantice la Curtea Imperială. După o serie de intrigi și neînțelegeri, finalul – în care Curtea se alătură tirolezilor în dansul „Laendler” și cu vânzătorul de păsări care își salută noii vecini în dialectul local – reprezintă un triumf al integrării interculturale și al prieteniei.
La premiera din 10 ianuarie 1891, lucrarea lui Zeller a avut un succes remarcabil într-un moment în care opereta începuse să scadă în preferințele publicului. „Vânzătorul de păsări” a reînnoit prețuirea vienezilor pentru acest gen muzical, iar triumful spectacolului s-a repetat și în alte capitale europene, precum și în America de Nord și de Sud.
În distribuția spectacolului de sâmbătă seara, îi veți regăsi pe artiștii Operei Brașov: Adam – Mihai Irimia, Cristinel – Corina Klein, Prinţesa – Mădălina Bourceanu, Baronul Weps – Valentin Marele, Adelaide – Cristina Roşu, Stanislaus – Claudiu Bugnar, Primarul Schneck – Lorand Cristian, Profesor Dolcini (I) – Marian Reşte, Profesor Amorati (II) – Ștefan Schuller, Ghizi – Silvia Micu, Jetta – Simona Manole, Contesa Hanelore – Alina Ichim, Baronul Gustav – Mugurel Oancea. Soliști balet: Daria Nicoară (debut), Teodor Pătrașcu (debut).
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică poartă semnătura lui Carmen Dobrescu. Scenografia: Horia Popescu, Rodica Garştea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistenți coregrafie: Melania Condoiu, Alexandra Scriminț. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
- Spectacolul durează trei ore și are două pauze.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
În stagiunea 2024 – 2025, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
- După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Leave a Reply