Specialiştii Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliul Judeţean Braşov au transmis zilele trecute, la Consiliul Concurenţei, documentaţia aferentă prenotificării Comisiei Europene referitoare la ajutorul de stat privind derularea investiţiei „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”.
Aceasta este încă o etapă de natură birocratică obligatoriu de realizat, având în vedere că proiectul Consiliului Judeţean privind construirea Aeroportului este implementat cu fonduri publice asigurate din bugetul propriu al judeţului şi din alocări guvernamentale.
„Construcţia unui aeroport din bani publici intră în sfera ajutorului de stat, iar acest demers trebuie adus la cunoştinţa organismelor de specialitate ale Uniunii Europene. Astfel, pentru ca administraţia judeţeană să poată depune proiecte destinate accesării de fonduri europene din care să decontăm lucrările de construcţie a Aeroportului Braşov şi dotările pe care le-am asigurat, este nevoie de acordul UE în ceea ce priveşte ajutorul de stat. Prenotificarea este un pas premergător, scopul nostru final fiind notificarea ajutorului de stat la forul european”, a explicat Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport Braşov.
Oficialul braşovean a menţionat că prenotificarea oferă posibilitatea analizei documentaţiei la nivelul Comisiei Europene, astfel încât, în cazul în care sunt identificate inadvertenţe sau este nevoie de anumite clarificări şi completări, acestea să poată fi rezolvate de către CJ Braşov, înainte de realizarea notificării propriu-zise.
Documentaţia pregătită pentru Comisia Europeană cuprinde Planul de afaceri al Aeroportului alături de formularele specifice de prenotificare, fiind transmisă la Consiliul Concurenţei atât în format fizic, cât şi electronic, în limbile română şi engleză.
„Am ţinut legătura cu specialiştii Consiliului Concurenţei care gestionează problematica ajutoarelor de stat acordate aeroporturilor şi am avut consultări repetate cu aceştia, pe parcursul elaborării documentaţiei. Conform uzanţelor în vigoare, Consiliul Concurenţei – singura autoritate din România responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, notează Aeroportul Braşov în Registrul Ajutoarelor de Stat, verifică documentaţia noastră şi o transmite mai departe la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care la rândul ei o înaintează la Direcţia Generală pentru Concurenţă din cadrul Comisiei Europene. De la acest for aşteptăm avizarea, în urma analizării documentelor”, a menţionat Alexandru Anghel.
Prenotificarea şi notificarea Comisiei Europene reprezintă un proces complex şi de durată, care ar putea dura de la câteva luni, până la doi ani.
Pe toată perioada întocmirii documentaţiei în vederea prenotificării, precum şi în continuarea demersurilor privind notificarea ajutorului de stat, până la obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene, administraţia judeţeană beneficiază de suportul şi consultanţa specialiştilor care au realizat Planul de Afaceri al Aeroportului Internaţional Braşov.
„La nivelul Consiliului Judeţean privim cu responsabilitate modul de cheltuire a banului public în ceea ce priveşte investiţiile la Aeroportul Internaţional Braşov. Pentru noi este o oportunitate foarte bună să putem recupera din fonduri europene o mare parte din cheltuielile pe care le realizăm. Mă refer la cheltuielile cu echipamentele de securitate, cu echipamentele necesare asigurării serviciilor de navigaţie aeriană, cu turnul de control, cu realizarea drumului şi gardului perimetral, precum şi a sistemului digital de televiziune cu circuit închis, cheltuieli care pot fi recuperate până la 100% din fonduri europene. Dorim să valorificăm toate oportunităţile financiare de care dispunem, astfel încât să realizăm Aeroportul în cele mai bune condiţii din punctul de vedere al costurilor”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Leave a Reply