În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează pe raza județului Brașov, șase activități procedurale de punere în aplicare de mandate de percheziție domiciliară și ordonanțe de ridicare înscrisuri, la trei instituții cu activitate în domeniul medical, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunilor de „abuz în serviciu”, „fals intelectual”, „uz de fals”, „delapidare” și „divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice”.
Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții, s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de certificate de concedii medicale fictive și totodată de materiale de uz sanitar în interes propriu.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept. De asemenea, vor fi conduse la audieri zece persoane.
Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și ai luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de suportul de specialitate al reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică Brașov.
Leave a Reply