VIDEO Stadiul realizării Complexului Multifuncțional Sala Polivalentă Brașov

Arhitectul Șerban Țigănaș, coordonatorul proiectului Complex Multifuncțional Sala Polivalentă Brașov a prezentat stadiul demersurilor și a anunțat finalizarea Studiului de Fezabilitate. Conform SF-ului, vedem că au rezultat două scenarii mari, fiecare cu două variante.

Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința din 15 noiembrie 2019 documentația și indicatorii tehnico-economici pentru Complex Multifuncțional Sala Polivalentă Brașov.

Valoarea totală este de 235.292.877,73 lei exclusiv TVA (279.675.330,91 lei inclusiv TVA).
Durata estimativă de realizare a lucrărilor este de 36 luni.

Prin documentația întocmită în cadrul contractului, proiectantul propune realizarea unei Săli Polivalente pe amplasamentul fostului Stadion Municipal din municipiul Brașov, strada Cristianului, cu o capacitate de 10.059 de locuri în condițiile unei utilizări flexibile, destinată competițiilor sportive (handbal, baschet, volei, tenis, gimnastică și box), concertelor, conferințelor, congreselor și activităților culturale cu respectarea regimului de înălțime precizat în CU și cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea sălii la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive, concerte și alte activități. În cadrul Sălii Polivalente s-a realizat și o sală de antrenament, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

În cadrul prezentării a fost ridicată problema solului, pe care Șerban Țigănaș o recunoaște, spunând că este un teren dificil, dar că din punct de vedere a soluțiilor tehnice nu vor fi probleme. Însă amplasamentul ales de primarul Brașovului ridică costurile de realizare, fiind necesară o soluție cu piloți forați de îndesare, flotanți cu adâncimea de încastrare de 14.00m, încastrați în stratul necoeziv de pietriș cu nisip, îndesat, solidarizați la partea superioară cu radiere și grinzi de fundare. Tot din cauza amplasamentului s-a renunțat la realizarea parcării subterane, care ar fi generat costuri foarte mari și a fost introdusă o soluție de compromis, cu o parcare pe două niveluri, de aproximativ 500-600 de locuri.

Față de această parcare, Șerban Țigănaș spune că ar fi folosită rar, doar la evenimentele sportive sau culturale și nu ar fi o investiție eficientă și că nici nu poate fi făcută în sistem Park and Ride.

În acest sens, pe partea de parcări rămâne proiectul Primărie Brașov pentru un Park and Ride de aproximativ 700 de locuri în imediata vecinătate a Sălii Polivalente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.