Trei proiecte finanțate de comunitate la a noua ediție a Cercului de Donatori Brașov. Donații se mai pot face până pe 10 aprilie 2021

Joi, 25 martie 2021, de la 18.00 la 21.00 a avut loc cea de-a noua ediție a Cercului de Donatori Brașov.

A fost o seară magică, efervescentă, o seară în care Fundația Comunitară Brașov cu ajutorul echipei de organizare, formată din cele 11 doamne ambasadoare din comunitate, au mărit cercul empatiei și al generozității.

Datorită celor 100 de donatori individuali prezenți în cadrul evenimentului online, celor 5 finanțatori  principali, celor 14 donatori corporate și celor 15 sponsori in kind, cauzele prezentate în cadrul evenimentului și-au depășit obiectivele propuse:

  • proiectul Centrul de Științe 0-4 propus de Asociația Grow and Know a strâns 21.800 lei,
  • proiectul Cursuri de calculatoare pentru nevăzători propus de Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brașov a strâns 12.350 lei,
  • proiectul O porție de demnitate propus de Asociația Eltera a strâns 18.350 lei.

 În cadrul Cercului de Donatori, se pot oferi, pe lângă bani, bunuri, servicii, timp. Astfel, câteva dintre persoanele prezente la eveniment și-au oferit disponibilitatea de a face voluntariat pentru cauze, consiliere socială pentru copiii din Cutuș care vor veni la liceu în Brașov, spațiu de exprimare în revista online Fain de România, 30 de tricouri personalizate pentru copiii mamelor din proiectul O porție de Demnitate, 3 sesiuni de educație muzicală (vioară, violă), produse oferite de grupul micilor producători brașoveni,  186 de litri de apă plată și minerală oferite de un sponsor corporate, alte lucruri și cărți pentru copii.

Dincolo de matematica implicării și de faptul că echipa a reușit să mobilizeze un buget total de 52.500 lei, ce s-a întâmplat aseară a fost un exercițiu de solidaritate al comunității brașovene, o reușită extraordinară într-o perioadă dificilă pentru societatea noastră.

Fundația Comunitară Brașov continuă să strângă bani pentru cele 3 proiecte, fiecare dintre ele putând fi scalabil la un număr mai mare de beneficiari.

Donațiile se pot face până pe data de 10 aprilie 2021, astfel:

  1. Dacă aveți deja cont pe site: https://cerculdedonatori.fundatiacomunitarabrasov.ro/myaccount.php

sau în aplicația iOS, completați angajamentul de plată și confirmați donația.

  1. Dacă nu aveți cont, vi-l puteți crea ușor pe site-ul dedicat: https://cerculdedonatori.fundatiacomunitarabrasov.ro/register.php

și urmați pașii de mai sus.

  1. Dacă nu doriți să vă creați cont, puteți dona direct pe site, alegând proiectul pe care doriți să îl susțineți: https://cerculdedonatori.fundatiacomunitarabrasov.ro/proiecte-actuale.php

Efortul de organizare al acestui eveniment a însemnat 2 luni de planificări, discuții, sute de ore de voluntariat. S-au implicat oameni din comunitate, cărora le mulțumim: Laura Morariu, Lenke Nagy, Oana Sava, Remus Văduva, Alina Moldovan, Diana Bjoza, Lilia Cozari, Ioana Boloagă, Dana Benga, Mihaela Andrieș, Tony Galeș, Alina Ciripoi, Diana Munteanu. Echipa executivă a Fundației Comunitare Brașov a fost reprezentată de Laura Popeea și Anca Gânscă. Prezentatorul evenimentului a fost MAGITOT, actorul – magician, Marius Drăguș.

Testimoniale

Laura Popeea – director executiv Fundația Comunitară Brașov

„Ediția a noua a Cercului de donatori, deși desfășurată online a fost un eveniment dinamic, interactiv, de-a dreptul efervescent. Am simțit că suntem uniți de energia Binelui, am vibrat la unison, am lăcrimat, am râs și am sărbătorit forța și minunea lui #Împreună. Simt bucurie și recunoștință, bucurie pentru că am trăit magia Cercului și recunoștință față de toți donatorii care au contribuit la a schimba vieți în mai bine.”

Ruxandra Sasu, Romanian American Foundation:

„A fost al doilea eveniment al Cercului de Donatori Brașov la care am participat. La cel din 2019 am absorbit toată efervescența publicului prezent în sală și m-am umplut de energie bună și stare de bine. Eram curioasă cum va fi în varianta online. A fost și așa o reușită: susținătorii proiectelor nu doar că au transmis emoția potrivită, dar au și fost foarte bine pregătiți, iar proiectele sunt de o calitate foarte bună, bine gândite și justificate, cu planuri și bugete clare. Am donat cu toată inima, la fel ca toți ceilalți participanți, cu toată încrederea că resursele strânse vor fi bine folosite. Nu numai că mă simt parte din ceva bun și util, dar mi-a și adus o reală bucurie să petrec o seară frumoasă împreună cu oameni cu care am râs și lăcrimat, simțind la unison încredere, speranță și optimism.”

Laura Morariu – ambasador eveniment

„Ediția a noua a fost un SPECTACOL de BINE!

Am râs, mi-au curs lacrimi pe obraz, am revăzut oameni dragi sufletului meu, a fost o bucurie seara de joi, 25 Martie 2021.

M-am simțit fericită să văd atât de multă lume zâmbind și dăruind! Am simțit că lumea are încredere în ceea ce se întâmplă, am simțit că toți am fost acolo, împreună, pentru BINE.”

Liliana – donator, fost reprezentant al unei cauze participante la Cercul de Donatori ediția a opta

„Felicitări, Laura!!!! Ați reușit și online să faceți un eveniment minunat!!! V-am urmărit din mașină, în drum spre Cluj. Nici nu am simțit cum am ajuns în hotel :)).

Revenind la eveniment: jos pălăria! Știu cât efort ați depus să se întâmple și să fie cum trebuie. Mă înclin in fata voastră!❤️🤗🤗”

Lenke Nagy – ambasadoare

„Seara zilei de 25 martie a fost magică și plină de oameni buni, generoși și frumoși.

„Binefacerea este ca luna, când e plină, atunci e frumoasă” spunea Pitagora.

Mai presus de banii strânși, pentru noi toți, acest eveniment a fost o lecție de dăruire, de empatie, de credință, de generozitate, de determinare și facere de bine în folosul comunității, a celor care au nevoie de atenția și implicarea noastră. O lectie pe care am învățat-o: să fim mai buni și să dăruim din suflet!”

Tony Mott – ambasadoare, trainer cauze

„Felicitări tuturor. Se pare că emoția trece și prin ecrane. Dacă ar fi să am o dorință pentru viitor, ar fi ca următoarea ediție sa fie live 🙂 Vă îmbrățișez pe toate și pe fiecare ❤️”

Fundația Comunitară Brașov le mulțumește tuturor brașovenilor care au intrat deja în Cercul faptelor bune și îi așteaptă și pe ceilalți să se implice!

——–

Despre Fundația Comunitară Brașov

Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă și mai solidară. În activitatea noastră de 6 ani, am finanțat și mentorat 167 de proiecte comunitare și am acordat un buget de 1.723.000 lei prin mobilizarea donatorilor corporate, a celor individuali și a persoanelor resursă din comunitate.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro

Sursa foto: Fundația Comunitară Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.