Lucrările de modernizare a rețelelor de apă, din fonduri europene, continuă cu bulevardul Victoriei. Zona este cuprinsă între trotuarul de la INFOSTAR – bulevardul cu cele 6 benzi – spațiul verde dintre blocuri și până la trecerea de pietoni din dreptul CEC. Pe această porțiune va fi introdusă rețea de alimentare cu apă, din fontă ductilă, cu diametrul DN 400 mm.
Finalizarea lucrările preconizate până la sfârșitul lunii martie.
Pentru bulevardul Victoriei, lucrările se vor desfășura de așa manieră încât traficul să fie restricționat, pe rând, doar pe o singură bandă, pentru fiecare sens de mers. Prima porțiune cu lucrări este cea din dreptul clădirii INFOSTAR. Facem precizarea că aceste lucrări vor afecta, pentru scurte perioade de timp, parcările și traficul pietonal din fața blocurilor de pe bulevardul Victoriei.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.
Leave a Reply