Muzeul de Etnografie Brașov a deschis joi, 20 aprilie 2023, expoziția temporară „Tradițiile Junilor din Șchei și Brașovechi. Centenarul Societății Junilor Dorobanți”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.
Expoziția promovează patrimoniul cultural al locuitorilor din Șcheii Brașovului și Brașovechi și prezintă măreția tradiției care a adus faimă comunității brașovene. Astfel, prin costumele prezentate, prin etalarea obiectelor de recuzită folosite de Juni, dar și prin bogăția de informații, vizitatorii află despre diversitatea tradițiilor transmise prin activitățile și evenimentele organizate de Juni pe parcursul anului.
Vizitatorii brașovenii, dar și turiștii, vor avea ocazia să descopere o parte însemnată a moștenirii culturale brașovene: hainele românești și portul național al Junilor și locuitorilor din Șchei și Brașovechi. În cadrul expoziției temporare sunt prezentate costume de sărbătoare purtate de Juni, de femeile din Șchei și Brașovechi, precum și recuzita ritualică utilizată în cadrul obiceiurilor și evenimentelor Junilor.
Expoziția temporară „Tradițiile Junilor din Șchei și Brașovechi. Centenarul Societății Junilor Dorobanți” va putea fi văzută, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15, până în luna mai 2023.
Leave a Reply